Salutări
1 Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei aleşi care locuiesc ca străini în diaspora: în Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, 2 aleşi după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea făcută de Duhul, spre ascultare şi spre stropirea cu sângele lui Iisus Hristos. Har vouă şi pacea să sporească!
Nădejdea cea vie şi moştenirea din ceruri
3 Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos care, în marea Lui îndurare, ne-a născut din nou, prin învierea din morţi a lui Iisus Hristos, pentru nădejdea cea vie, 4 pentru moştenirea care nu se strică, nu se pătează şi nu se ofileşte, păstrată în ceruri pentru voi, 5 care sunteţi păziţi prin puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuirea gata să se descopere în timpul de pe urmă. 6 De aceea bucuraţi-vă, chiar dacă acum, pentru puţin timp, trebuie să fiţi întristaţi prin diferite încercări, 7 astfel încât, credinţa voastră încercată, cu mult mai de preţ decât aurul pieritor, care, totuşi, este încercat în foc, să fie spre laudă, slavă şi cinste la arătarea din nou a lui Iisus Hristos. 8 Pe El, deşi nu L-aţi văzut, Îl iubiţi; crezând în El, deşi acum nu-L vedeţi, vă bucuraţi cu nespusă şi slăvită bucurie, 9 primind răsplata credinţei: mântuirea sufletelor voastre.
10 Despre această mântuire întrebau şi cercetau profeţii care au profeţit despre harul ce urma să vă fie dat, 11 căutând să afle timpul şi împrejurările pe care le arăta Duhul lui Hristos care era în ei, când mărturisea mai dinainte despre patimile lui Hristos şi despre slava care avea să vină după ele. 12 Lor li s-a descoperit că nu pentru ei, ci pentru voi slujeau cele ce v-au fost vestite acum de cei care v-au adus evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer, lucruri pe care şi îngerii doresc să le înţeleagă.
Chemare la o viaţă sfântă
13 De aceea, pregătiţi-vă, fiţi treji, puneţi-vă pe deplin încrederea în harul care vă va fi adus la arătarea din nou a lui Iisus Hristos. 14 Ca nişte copii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, pe care le aveaţi pe când eraţi în neştiinţă, 15 ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, să fiţi şi voi sfinţi, în toată purtarea voastră, 16 fiindcă este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt! 17 Şi dacă-L numiţi „Tată” pe Acela care, fără părtinire, judecă pe fiecare după fapta lui, purtaţi-vă cu teamă de Dumnezeu în timpul peregrinării voastre, 18 ştiind că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din vieţuirea voastră deşartă, moştenită de la părinţi, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, ca al unui miel fără pată şi fără cusur, 20 care a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în timpurile mai de pe urmă pentru voi, 21 cei ce prin El credeţi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă ca să vă puneţi credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.
Viaţă nouă prin evanghelie
22 Întrucât v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr pentru o dragoste frăţească sinceră, iubiţi-vă stăruitor unii pe alţii, cu o inimă curată, 23 fiindcă aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare, prin cuvântul cel viu şi nepieritor al lui Dumnezeu, 24 fiindcă:
orice făptură este ca iarba
şi toată slava ei ca floarea ierbii:
iarba se usucă şi floarea cade,
25 dar cuvântul Domnului rămâne în veac.
Şi acesta este cuvântul care v-a fost vestit, evanghelia.
Urare
1 Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleșii care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, 2 după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Hristos: harul și pacea să vă fie înmulțite!
Mulțumiri pentru nădejdea mântuirii
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie 4 și la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi! 5 Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremea de apoi. 6 În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări, 7 pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc , să aibă ca urmare lauda , slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8 pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, 9 pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre. 10 Prorocii care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și a căutării lor stăruitoare. 11 Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. 12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească.
Îndemn la sfințenie
13 De aceea încingeți-vă coapsele minții, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos! 14 Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neștiință, 15 ci , după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră! 16 Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!” 17 Și dacă-L chemați ca Tată pe Cel ce îl judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18 căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. 20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi, 21 care, prin El, Îi sunteți credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morți și I-a dat slavă, pentru ca credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. 22 Deci ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții din toată inima, 23 fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac! 24 Căci orice făptură este ca iarba, și toată slava ei – ca floarea ierbii. Iarba se usucă, și floarea cade jos, 25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.