Slujirea spirituală, în smerenie
1 Pe prezbiterii voştri îi rog eu, prezbiter ca şi ei, martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: 2 păstoriţi turma lui Dumnezeu care este în grija voastră nu din obligaţie, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig necinstit, ci din toată inima; 3 nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au fost rânduiţi prin sorţi, ci făcându-vă exemple pentru turmă. 4 Iar când se va arăta mai marele păstorilor veţi primi cununa cea nepieritoarea a slavei.
5 La fel şi voi, tinerilor, supuneţi-vă prezbiterilor, şi toţi, unii faţă de alţii să vă îmbrăcaţi cu smerenie fiindcă:
Dumnezeu stă împotriva celor mândri,
iar celor smeriţi le dă har.
6 Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul cuvenit, El să vă înalţe. 7 Lăsaţi în seama Lui toată grija voastră, fiindcă El are grijă de noi. 8 Fiţi treji la minte, vegheaţi! Vrăjmaşul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă, ştiind că fraţii voştri din toată lumea trec prin aceleaşi suferinţe. 10 Şi Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la veşnica Lui slavă în Hristos Iisus, după ce veţi fi pătimit puţin timp vă va pregăti întru totul, vă va întări şi vă va face destoinici şi neclintiţi. 11 A Lui să fie stăpânirea în veci! Amin!
Salutări
12 V-am scris pe scurt, prin Silvan, pe care îl socotesc un frate credincios, încurajându-vă şi mărturisind că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu în care să staţi. 13 Biserica de aici, din Babilon , aleasă împreună cu a voastră, şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează. 14 Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutarea iubirii creştine. Pace vouă, tuturor care sunteţi în Hristos!
Sfaturi către prezbiteri
1 Îi sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt prezbiter ca și ei, martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: 2 păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; 3 nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală , ci făcându-vă pilde turmei! 4 Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei.
Sfaturi către tineri. Smerenia și vegherea
5 Tot așa și voi, tinerilor, fiți-le supuși celor bătrâni! Și toți , în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”. 6 Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe! 7 Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi! 8 Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită! 9 Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi! 10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși , vă va întări , vă va da putere și vă va face neclintiți. 11 A Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin!
Urări de sănătate
12 V-am scris aceste puține rânduri prin Silvan , care cred că este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc și să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta de care v-ați alipit. 13 Biserica aleasă cu voi care este în Babilon vă trimite sănătate. Tot așa și Marcu , fiul meu. 14 Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare de dragoste! Pacea să fie cu voi cu toți care sunteți în Hristos Isus! Amin!