Dumnezeu şi poporul Său Israel
1 Spun adevărul în Hristos. Nu mint! Conştiinţa mi-e martoră în Duhul Sfânt 2 că întristarea mi-e mare şi durerea inimii, nesfârşită. 3 Căci mai degrabă aş fi dorit să fiu eu însumi despărţit de Hristos pentru fraţii mei cei de un neam cu mine, după trup, 4 care sunt israeliţi, care au înfierea, slava, legămintele, Legea, închinarea şi făgăduinţele; 5 ai lor sunt părinţii şi din ei, după trup, este Hristosul, cel care este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
6 Dar cuvântul lui Dumnezeu nu a rămas neîmplinit. Căci nu toţi cei din Israel sunt cu adevărat Israel 7 şi nu toţii urmaşii lui Avraam sunt copiii lui Avraam, ci numai cei din Isaac vor fi socotiţi urmaşii tăi . 8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt şi copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi „urmaşi”. 9 Căci cuvântul făgăduinţei este acesta: La anul pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu. 10 Ba mai mult, când Rebeca i-a zămislit pe amândoi copiii din acelaşi Isaac, părintele nostru, 11 – înainte ca ei să fi făcut ceva bun sau rău, ca să rămână hotărârea şi alegerea lui Dumnezeu, 12 alegere care nu ţine de fapte, ci de Cel care cheamă – i s-a spus că cel mai mare îi va sluji celui mai mic , 13 după cum stă scris:
Pe Iacov l-am iubit,
iar pe Esau l-am urât.
14 Ce vom spune deci? Oare Dumnezeu este nedrept? Nicidecum! 15 Căci El îi spune lui Moise:
Voi avea milă de cine vreau să am milă
şi mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur.
16 Prin urmare, nu ţine de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu care se îndură. 17 Căci Scriptura îi zice faraonului: De aceea te-am ridicat, ca să-Mi arăt puterea prin tine şi ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul. 18 Aşadar Dumnezeu are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
19 Îmi vei spune deci: Atunci de ce mai învinuieşte? Căci cine I-a stat împotrivă voinţei Lui? 20 O, omule! Cine eşti tu ca să te cerţi cu Dumnezeu? Oare un lucru îi va spune făuritorului său: „De ce m-ai făcut aşa?” 21 Oare olarul nu are putere peste lutul lui, aşa încât din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru ceva de cinste şi un altul pentru ceva fără cinste? 22 Şi ce dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a îndurat cu multă răbdare vasele mâniei hărăzite pieirii 23 ca să facă cunoscută bogăţia slavei Sale pentru vasele îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă? 24 Adică pentru noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre păgâni, 25 aşa cum spune şi în Osea:
Îl voi numi poporul Meu pe cel care nu este poporul Meu
şi iubită pe cea care nu era iubită.
26 Şi unde li se spunea: Voi nu sunteţi poporul Meu,
acolo vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.
27 Iar Isaia strigă despre Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, doar rămăşiţa se va mântui, 28 pentru că Domnul va împlini pe deplin şi grabnic cuvântul Său pe pământ. 29 Şi precum a profeţit Isaia:
Dacă Domnul oştirilor nu ne-ar fi lăsat urmaşi,
am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
30 Ce vom zice deci? Că neamurile care nu căutau îndreptăţirea au dobândit îndreptăţirea, însă îndreptăţirea din credinţă, 31 în schimb Israel, care a căutat îndreptăţirea din Lege, nu a găsit-o în Lege. 32 Şi de ce? Fiindcă nu o căutau din credinţă, ci din faptele Legii, s-au împiedicat de piatra de poticnire, 33 după cum stă scris:
Iată pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere,
dar cine crede în El nu va fi dat de ruşine.
Pavel și mântuirea israeliților
1 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor 2 că simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. 3 Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești. 4 Ei sunt israeliți, au înfierea, slava , legămintele , darea Legii , slujba dumnezeiască , făgăduințele , 5 patriarhii , și din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
Dumnezeu este stăpân să aleagă
6 Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel; 7 și măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânță care-ți va purta numele.” 8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță. 9 Căci cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.” 10 Ba, mai mult, tot așa a fost cu Rebeca . Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. 11 Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –, 12 i s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi robul celui mai mic”, 13 după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
Dumnezeu Se îndură de cine-I place
14 Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! 15 Căci El i-a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” 16 Așadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. 17 Fiindcă Scriptura îi zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins ca să-Mi arăt în tine puterea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” 18 Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. 19 Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?” 20 Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut îi va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?” 21 Nu este olarul stăpân pe lutul lui ca, din aceeași frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? 22 Și ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire, 23 și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? 24 Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, 25 după cum zice în Osea: „Voi numi «popor al Meu» pe cel ce nu era poporul Meu, și «preaiubită» – pe cea care nu era preaiubită. 26 Și acolo unde li se zicea: «Voi nu sunteți poporul Meu», vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu.” 27 Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. 28 Căci Domnul va împlini pe deplin și repede pe pământ Cuvântul Lui.” 29 Și cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.”
Neamurile au căpătat mântuirea
30 Deci ce vom zice? Neamurile , care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume neprihănirea care se capătă prin credință; 31 pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. 32 Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, 33 după cum este scris: „Iată că pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și cine crede în El nu va fi dat de rușine.”