Importanţa învierii lui Hristos
1 Vă aduc aminte, fraţilor, evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi şi primit-o, în care, de altfel, staţi cu tărie, 2 prin care sunteţi mântuiţi, dacă o păstraţi aşa cum v-am vestit-o. Altfel, aţi crezut în zadar. 3 Căci v-am dat în primul rând ceea ce am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după cum au scris Scripturile, 4 şi că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după cum au scris Scripturile; 5 şi că i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; 6 apoi s-a arătat în acelaşi timp la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au adormit. 7 Apoi i s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; 8 În urma tuturor, ca unui prunc născut la timp nepotrivit, mi s-a arătat şi mie. 9 Fiindcă eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli şi nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. 10 Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt şi harul Lui care este în mine nu a fost degeaba, căci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. 11 Deci, fie eu, fie ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.
Învăţătură despre învierea morţilor
12 Dacă Hristos este vestit că a înviat din morţi, cum de spun unii dintre voi că nu există înviere din morţi? 13 Dacă nu există înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat! 14 Dacă Hristos nu a înviat, degeaba este şi propovăduirea noastră, degeaba este şi credinţa voastră. 15 Mai mult, suntem dovediţi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, căci împotriva lui Dumnezeu am mărturisit că L-a înviat pe Hristos, pe care Dumnezeu, dacă morţii nu învie, nu L-a înviat. 16 Căci dacă morţii nu învie, nici Hristos nu a înviat. 17 Iar dacă Hristos n-a înviat, deşartă este credinţa voastră şi sunteţi încă în păcatele voastre; 18 iar cei care au adormit în Hristos, au pierit. 19 Dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
20 Dar Hristos a înviat acum, fiind primul rod al învierii dintre cei adormiţi. 21 Şi pentru că printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit şi învierea morţilor. 22 Căci precum în Adam toţi mor, la fel şi în Hristos toţi vor învia, 23 însă fiecare la rândul lui: Hristos rodul cel dintâi, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui. 24 Apoi va veni sfârşitul, când Domnul îi va da lui Dumnezeu Tatăl Împărăţia, când se va desfiinţa orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. 25 Fiindcă trebuie ca El să domnească până ce îi va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. 26 Şi va fi nimicit şi ultimul vrăjmaş, moartea. 27 Căci toate le-a supus sub picioarele Lui. Iar când zice că toate I-au fost supuse , este limpede că toate, afară însă de Cel care I-a supus Lui toate. 28 Iar când toate Îi vor fi supuse, atunci Fiul Însuşi se va supune Celui ce I-a supus Lui totul, ca Dumnezeu să fie totul în toate.
29 Deci ce vor face cei care se botează pentru cei morţi? Dacă morţii nu învie nicicum, atunci de ce se mai botează pentru ei? 30 Iar noi, noi de ce mai înfruntăm primejdii în fiecare clipă? 31 În fiecare zi stau în faţa morţii! Da, într-adevăr, fraţilor, jur pe cinstea pe care o primesc pentru voi în Hristos Iisus, Domnul nostru. 32 Dacă omeneşte vorbind , m-am luptat cu fiarele din Efes, ce folos aş avea dacă morţii nu ar învia?
Să mâncăm şi să bem
că mâine vom muri.
33 Nu vă amăgiţi!
Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.
34 Treziţi-vă cum se cuvine şi nu mai păcătuiţi, fiindcă unii dintre voi nu au cunoaştere de Dumnezeu – spre ruşinea voastră o spun!
Trupul înviat
35 Dar poate cineva se întreabă: „Cum învie morţii? Cu ce trup vor veni?” 36 Om nesăbuit! Ceea ce semeni nu prinde viaţă decât dacă moare mai întâi. 37 Ceea ce semeni tu nu este trupul care va fi apoi, ci doar un grăunte, fie de grâu fie de altceva. 38 Dar Dumnezeu îi dă acelui grăunte un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe câte un trup. 39 Nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul omului, altul al animalului, altul al păsării, altul al peştelui. 40 Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar una este slava celor cereşti, alta a celor pământeşti. 41 Una este slava soarelui, alta este slava lunii, alta a stelelor. Fiindcă fiecare stea se deosebeşte de cealaltă.
42 Tot aşa este şi învierea morţilor: se seamănă în stricăciune, dar este înviat în neputrezire. 43 Se seamănă în necinste, dar învie în slavă; se seamănă în slăbiciune, dar învie în putere; 44 se seamănă un trup firesc, dar învie un trup duhovnicesc. Dacă există un trup firesc, există şi unul duhovnicesc, 45 precum stă scris: omul cel dintâi, Adam, a fost făcut cu suflet viu ; iar Adam cel de pe urmă, cu Duh dătător de viaţă. 46 Deci nu a fost întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc. Iar cel duhovnicesc vine pe urmă. 47 Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. 48 Precum este cel pământesc, la fel sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. 49 Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul celui ceresc.
50 Eu zic aceasta, fraţilor: trupul şi sângele nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea nu moşteneşte neputrezirea. 51 Iată, vă spun o taină: nu toţi vom muri, dar toţi vom fi preschimbaţi 52 deodată, cât ai clipi din ochi, la trâmbiţa de apoi; căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nesupuşi putrezirii, iar noi vom fi preschimbaţi, 53 pentru că trebuie ca acest trup supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. 54 Iar când acest trup supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care stă scris:
Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55 Unde-ţi este, moarte, biruinţa?
Unde-ţi este, moarte, ghimpele?
56 Iar ghimpele morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. 57 Să aducem mulţumire lui Dumnezeu, cel ce ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos. 58 De aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrarea Domnului, ştiind că truda voastră nu este degeaba în Domnul.
Învierea lui Cristos
1 Fraților, vă fac cunoscută Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care ați și primit-o, în care stați fermi 2 și prin care sunteți și mântuiți dacă vă țineți strâns de cuvântul pe care vi l-am vestit. Altfel, ați crezut degeaba. 3 Căci v-am încredințat, înainte de toate, ceea ce am primit și eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, conform Scripturilor, 4 a fost înmormântat, a înviat a treia zi, conform Scripturilor, 5 i S-a arătat lui Chifa și apoi celor doisprezece 6 și, după aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți încă trăiesc, iar unii au murit. 7 După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. 8 Apoi, celui din urmă dintre toți, ca unei lepădături, mi S-a arătat și mie. 9 Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli. Eu nu merit să fiu numit apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu, 10 însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui față de mine n-a fost în zadar, ci am lucrat mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. 11 Așadar, fie eu, fie ei, noi așa predicăm, iar voi așa ați crezut.
Învierea morților
12 Dar, dacă Cristos este predicat ca fiind înviat dintre cei morți, cum spun unii dintre voi că nu există o înviere a celor morți? 13 Dacă nu există o înviere a celor morți, atunci nici Cristos n-a fost înviat. 14 Iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci predicarea noastră este în zadar și în zadar este și credința voastră. 15 Mai mult, noi suntem găsiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am depus mărturie despre Dumnezeu că L-a înviat pe Cristos, pe Care, de fapt, nu L-a înviat, dacă într-adevăr cei morți nu sunt înviați. 16 Căci, dacă morții nu sunt înviați, atunci nici Cristos n-a fost înviat, 17 iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci credința voastră este inutilă, iar voi sunteți încă în păcatele voastre. 18 Prin urmare, și cei care au adormit în Cristos sunt pierduți. 19 Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus speranța în Cristos, atunci suntem cei mai jalnici dintre toți oamenii!
20 Însă acum, Cristos a fost înviat dintre cei morți, fiind primul rod dintre cei care au murit. 21 Căci, având în vedere că moartea a venit printr-un om, tot printr-un Om a venit și învierea dintre cei morți. 22 Căci așa cum, în Adam, toți mor, tot astfel, în Cristos, toți vor fi înviați, 23 însă fiecare la rândul lui. Primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos. 24 După aceea va veni sfârșitul, când El Îi va încredința Împărăția lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus orice conducere și orice autoritate și putere. 25 Căci El trebuie să domnească până când Își va supune toți dușmanii. 26 Ultimul dușman care va fi distrus este moartea. 27 Căci El „I-a supus totul“ . Dar, când se spune că totul I-a fost supus, este limpede că în afară de Cel Ce I-a supus totul. 28 Când totul Îi va fi fost supus, atunci Însuși Fiul I Se va supune Celui Ce I le-a supus pe toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.
29 Altfel, ce vor face cei care sunt botezați pentru cei morți? Dacă morții nu sunt înviați deloc, de ce mai sunt botezați ei pentru cei morți? 30 Și de ce suntem noi în pericol tot timpul? 31 Sunt în pericol de moarte în fiecare zi. Acest lucru este sigur, fraților, întocmai ca lauda pe care o am cu voi în Cristos Isus, Domnul nostru. 32 Dacă m-am luptat doar în felul oamenilor cu „fiarele“ în Efes, care este câștigul meu? Dacă cei morți nu sunt înviați, atunci:
„Să mâncăm și să bem,
căci mâine vom muri!“ .
33 Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune!“ .
34 Veniți-vă în fire cum se cuvine și nu mai păcătuiți. Căci unii dintre voi trăiesc în ignoranță față de Dumnezeu. Spre rușinea voastră o spun.
Învierea în trup
35 Dar va întreba cineva: „Cum sunt înviați cei morți? Și cu ce fel de trup vor veni?“. 36 Nesăbuitule! Ceea ce semeni tu, nu este adus la viață dacă nu moare mai întâi. 37 Și când semeni, nu semeni trupul care va fi, ci doar o sămânță simplă, poate de grâu sau de orice altceva. 38 Dar Dumnezeu îi dă un trup, așa cum dorește; și fiecărei semințe îi dă un trup al ei. 39 Nu orice trup este la fel: ci unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul este trupul păsărilor, altul al peștilor. 40 Există și trupuri cerești și trupuri pământești. Dar alta este gloria celor cerești și alta a celor pământești. 41 Alta este gloria soarelui, alta este gloria lunii și alta este gloria stelelor, iar o stea diferă de alta în ce privește gloria.
42 Tot așa este și cu învierea celor morți. Trupul este semănat în putrezire, dar este înviat în neputrezire. 43 Este semănat în dezonoare, dar este înviat în glorie. Este semănat în slăbiciune, dar este înviat în putere. 44 Este semănat un trup firesc, dar este înviat un trup spiritual. Dacă există un trup firesc, există și unul spiritual. 45 Așa este și scris: „Primul om, Adam, a devenit un suflet viu“ . Ultimul Adam a devenit un duh dătător de viață. 46 Dar primul nu este cel spiritual, ci este cel firesc; apoi vine cel spiritual. 47 Primul om a fost făcut din țărâna pământului. Al doilea Om este din Cer. 48 Așa cum era cel pământesc, așa sunt și cei pământești; și așa cum este Cel Ceresc, așa sunt și cei cerești. 49 Așa cum am purtat chipul celui pământesc, tot astfel vom purta și chipul Celui Ceresc.
50 Ceea ce spun, fraților, este că nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, și nici putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. 51 Iată, vă spun o taină: nu toți vom muri, dar toți vom fi schimbați 52 într-o clipă, într-o clipire din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Căci trâmbița va suna, iar cei morți vor fi înviați ca nemuritori, și noi vom fi schimbați. 53 Căci ceea ce este supus putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire, iar ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace în nemurire. 54 Când ceea ce este supus putrezirii se va fi îmbrăcat în neputrezire, iar ceea ce este muritor se va fi îmbrăcat în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care a fost scris:
„Moartea a fost înghițită de victorie“ .
55 „Moarte, unde îți este victoria?
Moarte, unde îți este boldul?“ .
56 Boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este Legea. 57 Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos. 58 De aceea, frații mei preaiubiți, fiți fermi, de neclintit, progresați întotdeauna în lucrarea Domnului, pentru că știți că efortul vostru pentru Domnul nu este în zadar.