Sfaturi pentru sclavii creştini
1 Cei care se află sub jugul sclaviei să îi considere pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, pentru ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie defăimate. 2 Iar cei care au stăpâni credincioşi să nu îi dispreţuiască deoarece sunt fraţi; dimpotrivă, cu atât mai mult să îi slujească, fiindcă sunt credincioşi şi iubiţi, dedicaţi faptelor bune. Aşa să-i înveţi şi să-i îndemni.
Doctrinele false şi adevărata bogăţie
3 Dacă cineva învaţă altceva şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura potrivită cu evlavia, 4 acela este plin de mândrie şi nu înţelege nimic, ci suferă de patima disputelor şi a contrazicerilor. Din acestea vin: invidia, cearta, blasfemiile, bănuielile rele 5 şi certurile nesfârşite ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care văd în credinţă un mijloc de câştig. 6 Într-adevăr, credinţa este un mare câştig pentru cel ce se mulţumeşte cu ceea ce are. 7 Pentru că noi nu am adus nimic în lume, aşa încât nu putem lua nimic din ea. 8 Dacă avem hrană şi îmbrăcăminte, să ne mulţumim cu ele! 9 Însă cei care vor să se îmbogăţească vor cădea în ispită şi în cursă şi în tot felul de pofte nebuneşti şi vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. 10 Fiindcă iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi cei care tânjesc după arginţi s-au rătăcit de la credinţă şi şi-au atras multe suferinţe.
Lupta cea bună a credinţei
11 Dar tu, om al lui Dumnezeu, fereşte-te de aceste lucruri şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, răbdarea şi blândeţea. 12 Du lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat mărturie bună înaintea multor martori. 13 Înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor, şi înaintea lui Hristos Iisus, care a dat mărturia cea bună înaintea lui Ponţiu Pilat, te îndemn 14 să păzeşti porunca fără pată şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, 15 pe care, la vremea potrivită, o va arăta fericitul şi unicul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, 16 Singurul care are nemurirea şi locuieşte în lumina de nepătruns, pe care nici un om nu L-a văzut şi nici nu poate să-L vadă. A Lui să fie cinstea şi stăpânirea veşnică. Amin!
Sfaturi pentru cei bogaţi
17 Porunceşte-le celor bogaţi în veacul de acum să nu se mândrească şi să nu se încreadă în bogăţiile nesigure, ci în Dumnezeu care ne dăruieşte toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele. 18 Porunceşte-le să facă binele, să se îmbogăţească în fapte bune, să fie darnici, să împartă cu ceilalţi. 19 În felul acesta îşi vor aduna o comoară, o temelie bună pentru veacul viitor, ca într-adevăr să dobândească viaţa.
Încheiere
20 O, Timotei, păzeşte comoara care ţi-a fost încredinţată şi fereşte-te de vorbăria goală şi lumească şi de împotrivirile aşa-zisei cunoaşteri, 21 pe care unii o predică, îndepărtându-se de la credinţă. Harul să fie cu voi!
1 Toți cei ce sunt sub jug, ca sclavi, să-și considere proprii stăpâni demni de toată onoarea, pentru ca Numele lui Dumnezeu și învățătura să nu fie vorbite de rău. 2 Cei care au stăpâni credincioși să nu-i desconsidere pe motiv că sunt frați, ci să le slujească și mai mult, pentru că cei ce beneficiază de lucrarea lor bună sunt credincioși și preaiubiți.
Iubirea de bani
Învață-i și îndeamnă-i cu privire la aceste lucruri. 3 Dacă cineva îi învață pe alții o altă învățătură și nu se apropie de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos și de învățătura care duce la evlavie, 4 este plin de mândrie și nu înțelege nimic, ci are boala controverselor și a disputelor cu privire la cuvinte, din care apar invidia, cearta, blasfemiile, suspiciunile rele 5 și altercațiile permanente dintre oamenii cu mintea pervertită și lipsiți de adevăr, care cred că evlavia este un mijloc de îmbogățire.
6 Evlavia este, într-adevăr, un mare câștig, dacă este însoțită de mulțumire. 7 Căci noi n-am adus nimic în lume, astfel că nu putem lua nimic din ea. 8 Dacă avem deci hrană și îmbrăcăminte, acestea ne vor fi de ajuns. 9 Cei care vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în capcană și în multe pofte nesăbuite și dăunătoare, care-i afundă pe oameni în ruină și pierzare. 10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, s-au rătăcit, îndepărtându-se de credință, și s-au străpuns astfel singuri cu multe dureri.
Îndemnuri pentru Timotei
11 Însă tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri! Urmărește dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea. 12 Luptă-te lupta cea bună a credinței! Apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai depus o bună mărturie înaintea multor martori. 13 Îți poruncesc, înaintea lui Dumnezeu, Care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Cristos Isus, Care a depus acea bună mărturie înaintea lui Ponțiu Pilat, 14 să păzești cu integritate și fără reproș această poruncă până la venirea Domnului nostru Isus Cristos, 15 pe care fericitul și singurul Suveran, Împăratul împăraților și Domnul domnilor o va descoperi la vremea ei, 16 El, singurul Care are nemurirea, Care locuiește într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia și pe Care niciun om nu L-a văzut și nici nu-L poate vedea. A Lui să fie onoarea și puterea veșnică! Amin.
17 Poruncește-le bogaților din veacul de acum să nu fie aroganți și să nu-și pună speranța în bogățiile nesigure, ci în Dumnezeu, Care ne oferă din belșug toate lucrurile, ca să ne bucurăm. 18 Poruncește-le să facă binele, să fie bogați în fapte bune, să fie generoși, gata să împartă cu alții , 19 adunându-și astfel drept comoară o bună temelie pentru viitor, ca să apuce adevărata viață.
20 Timotei, păzește ce ți s-a încredințat! Evită pălăvrăgelile lumești și contradicțiile așa-zisei „cunoașteri“, 21 pe care unii au împărtășit-o și, astfel, s-au abătut de la credință.


Harul să fie cu voi! Amin.