Trăirea în dragoste şi puritate
1 Urmaţi-L deci pe Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi 2 şi trăiţi în iubire, după cum şi Hristos ne-a iubit şi s-a dat pe Sine lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună mireasmă. 3 Iar desfrânare şi orice fel de necurăţie sau lăcomie nici să nu se pomenească între voi, aşa cum se cuvine sfinţilor, 4 nici cuvinte fără ruşine, vorbire prostească sau glume murdare, lucruri care nu se cuvin, ci, mai degrabă, mulţumire. 5 Să ştiţi lucrul acesta: nici un desfrânat sau necurat sau lacom de avere – care, de fapt, este un idolatru – nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
Trăirea în lumină
6 Nimeni să nu vă înşele cu vorbe goale. Din cauza unor astfel de lucruri vine mânia lui Dumnezeu asupra celor neascultători . 7 Aşa că nu vă faceţi părtaşi cu ei! 8 Dacă în trecut eraţi întuneric, acum sunteţi lumină în Domnul. Trăiţi aşadar, ca fii ai luminii 9 – pentru că rodul luminii stă în tot ce e bun, drept şi adevărat – 10 şi deosebiţi ceea ce este bine plăcut Domnului. 11 Nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă daţi-le pe faţă, 12 fiindcă este o ruşine chiar şi a vorbi despre lucrurile pe care ei le săvârşesc în ascuns. 13 Toate lucrurile date pe faţă, sunt arătate de lumină, 14 pentru că tot ce este arătat este lumină. De aceea se spune:
Trezeşte-te, tu, cel ce dormi,
şi ridică-te dintre cei morţi
şi te va lumina Hristos!
15 Aveţi deci grijă cum trăiţi, nu ca nişte oameni neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, 16 răscumpărând timpul, fiindcă zilele sunt rele. 17 De aceea, nu fiţi fără minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. 18 Şi nu vă îmbătaţi cu vin, pentru că duce la destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duhul Sfânt, 19 rostind între voi psalmi, imnuri şi cântări duhovniceşti, cântând şi lăudându-L pe Domnul cu inima voastră, 20 mulţumind întotdeauna pentru toate lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Familia creştină
21 Fiţi supuşi unii altora, în teamă de Hristos, 22 soţiile faţă de soţii lor, ca Domnului, 23 pentru că bărbatul este capul femeii, după cum şi Hristos este capul şi Mântuitorul Bisericii, trupul Său. 24 Şi după cum Biserica se supune lui Hristos, tot astfel şi soţiile să fie supuse soţilor, în toate privinţele. 25 Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, 26 ca să o sfinţească, după ce a curăţit-o cu apă, prin cuvânt, 27 ca El Însuşi să o aducă înaintea sa, Biserică slăvită, fără pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. 28 Tot aşa sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile lor trupuri. Cel ce îşi iubeşte soţia, pe sine se iubeşte. 29 Fiindcă nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte şi îl îngrijeşte, după cum face şi Hristos cu Biserica, 30 pentru că noi suntem membre ale trupului Său. 31 De aceea îşi va lăsa omul tatăl şi mama şi se va uni cu femeia sa şi cei doi vor deveni un singur trup. 32 Taina aceasta este mare – vorbesc despre Hristos şi Biserică. 33 Astfel, fiecare dintre voi să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să-şi respecte soţul.
1 Așadar, urmați exemplul lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, 2 și trăiți în dragoste, așa cum și Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, ca un dar și ca o jertfă de o aromă plăcută lui Dumnezeu.
3 Însă preacurvia și necurăția de orice fel sau lăcomia nici să nu fie menționate între voi, așa cum se cuvine din partea celor sfinți. 4 Să nu existe nici obscenitate, nici vorbire nesăbuită sau glume murdare, care nu sunt potrivite, ci mai degrabă mulțumire. 5 Căci să știți sigur că niciun om imoral sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu. 6 Nimeni să nu vă înșele cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7 Așadar, să nu vă asociați cu ei!
8 Căci altădată erați întuneric, dar acum, în Domnul, sunteți lumină. Trăiți ca niște copii ai luminii 9 (căci rodul luminii se vede în orice bunătate, dreptate și adevăr), 10 cercetând ce-I este plăcut Domnului, 11 și să nu luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă dați-le în vileag. 12 Căci este rușinos chiar și numai să vorbim despre lucrurile pe care le fac ei în ascuns. 13 Însă toate lucrurile care sunt date în vileag de lumină, sunt scoase la iveală, 14 pentru că totul este scos la iveală de lumină. De aceea se spune:
„Trezește-te, tu, care dormi,
scoală-te dintre cei morți,
iar Cristos te va lumina!“.
15 Fiți atenți, deci, cum trăiți: nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. 16 Răscumpărați timpul, pentru că zilele sunt rele. 17 De aceea, nu fiți nesăbuiți, ci înțelegeți care este voia Domnului. 18 Și nu vă îmbătați de vin, care duce la destrăbălare, ci fiți plini de Duh, 19 vorbind între voi cu psalmi, imnuri și cântări spirituale, cântând și aducând laudă Domnului în inima voastră 20 și mulțumind întotdeauna pentru toate lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Isus Cristos.
Îndemnuri privind relațiile din familia creștinului
21 Supunându-vă unii altora în reverență față de Cristos, 22 soțiile să se supună soților lor ca Domnului, 23 pentru că soțul este capul soției, așa cum Cristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. 24 Și așa cum Biserica este supusă lui Cristos, tot astfel și soțiile să fie supuse soților lor în toate.
25 Soților, iubiți-vă soțiile așa cum Și-a iubit și Cristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, 26 ca s-o sfințească, curățind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, 27 pentru a o înfățișa înaintea Lui ca pe o Biserică glorioasă, neavând vreo pată sau zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă și fără vină. 28 Tot așa trebuie să-și iubească și soții soțiile, și anume ca pe trupurile lor. Cel ce-și iubește soția se iubește pe sine. 29 Fiindcă nimeni nu și-a urât vreodată propriul său trup, ci îl hrănește și are grijă de el, la fel cum face și Cristos pentru Biserică. 30 Căci noi suntem părți ale trupului Său, „carne din carnea Lui și os din oasele Lui“. 31 „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar cei doi vor fi un singur trup“ . 32 Taina aceasta este mare – mă refer la Cristos și la Biserică. 33 Așadar, fiecare dintre voi să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să-și respecte soțul.