Înmulţirea pâinilor
1 După acestea, Iisus a plecat pe ţărmul celălalt al Mării Galileii, care este numită şi Marea Tiberiadei. 2 Îl urma o mulţime mare, fiindcă vedeau semnele pe care le săvârşea cu cei bolnavi. 3 Iisus s-a suit pe munte şi acolo s-a aşezat jos cu ucenicii Lui. 4 Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. 5 Iisus a ridicat ochii şi a văzut că o mare mulţime venea spre El. Şi i-a spus lui Filip: „De unde vom cumpăra pâine să mănânce aceştia?” 6 Dar spunea aceasta ca să-l încerce, căci El ştia ce urma să facă. 7 Filip I-a răspuns: „Pâine de două sute de dinari nu le-ar fi de ajuns ca să primească fiecare măcar câte puţin.” 8 Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a spus: 9 „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce înseamnă acestea pentru atât de mulţi?” 10 Iisus a spus: „Puneţi-i pe oameni să se aşeze.” În acel loc era multă iarbă. Aşadar s-au aşezat; bărbaţii, cam cinci mii la număr. 11 Iisus a luat pâinile şi, după ce a adus mulţumire, le-a împărţit celor aşezaţi şi la fel şi din peşti, cât au voit. 12 După ce s-au săturat, le-a spus ucenicilor: „Adunaţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” 13 Au strâns deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmituri care rămăseseră de la cei care mâncaseră din cele cinci pâini de orz. 14 Iar oamenii care văzuseră semnul pe care îl făcuse spuneau: „Într-adevăr acesta este profetul care trebuia să vină în lume.” 15 Dar Iisus, ştiind că vor să vină să Îl ia cu de-a sila să Îl facă rege, a plecat iar pe munte, singur.
Iisus merge pe apă
16 Când a venit seara, ucenicii Lui au coborât la mare 17 şi, după ce s-au urcat în barcă, mergeau de partea cealaltă a mării, spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric şi Iisus nu venise încă la ei. 18 Şi marea era agitată, fiindcă bătea un vânt puternic. 19 Iar după ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Iisus umblând pe mare şi venind aproape de barcă, şi s-au speriat. 20 Dar Iisus le-a spus: „Eu sunt, nu vă temeţi.” 21 Şi, când au vrut să Îl ia în barcă, îndată au şi ajuns la ţărmul spre care se îndreptau.
Iisus, adevărata pâine a vieţii
22 A doua zi, mulţimea, care stătea de partea cealaltă a mării, a văzut că acolo nu era decât o corăbioară şi că Iisus nu se urcase cu ucenicii Lui în barcă, ci doar ucenicii Lui plecaseră. 23 Au venit şi alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră pâinea când adusese El mulţumire Domnului. 24 Aşadar când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo şi nici ucenicii Lui, s-au suit în bărci şi au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. 25 Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au spus: „Rabbi, când ai ajuns aici?” 26 Iisus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun: voi Mă căutaţi nu fiindcă aţi văzut semne, ci fiindcă aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat. 27 Să nu lucraţi pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne pentru viaţa veşnică, pe care v-o va da Fiul Omului, căci Dumnezeu Tatăl L-a pecetluit pe El.” 28 I-au spus aşadar: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” 29 Iisus le-a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în Cel pe care El L-a trimis.” 30 I-au spus deci: „Ce semn faci Tu ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrări săvârşeşti? 31 Părinţii noştri au mâncat mană în deşert, după cum stă scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer .” 32 Atunci Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată, 33 căci pâinea lui Dumnezeu este cea care coboară din cer şi dă viaţă lumii.”
34 Aşadar I-au spus: „Doamne, dă-ne întotdeauna această pâine!” 35 Iisus le-a spus: „Eu sunt pâinea vieţii. Cel care vine la Mine nu va flămânzi şi cel care crede în Mine nu va înseta niciodată. 36 Dar v-am spus că M-aţi văzut şi nu credeţi. 37 Toţi cei pe care Mi-i dă Tatăl vor veni la Mine, iar pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară, 38 fiindcă Eu nu am coborât din cer ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. 39 Şi aceasta este voia Celui care M-a trimis, să nu pierd nimic din ce Mi-a dat, ci să-l învii în ziua din urmă. 40 Aceasta este voia Tatălui Meu: oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua din urmă.”
41 Iudeii murmurau, aşadar, împotriva Lui, fiindcă spusese: „Eu sunt pâinea care a coborât din cer” 42 şi spuneau: „Oare nu este acesta Iisus, fiul lui Iosif, nu-i cunoaştem noi pe tatăl şi pe mama Lui? Cum de spune acum: Am coborât din cer?” 43 Iisus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi! 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă Tatăl care M-a trimis nu îl atrage, iar Eu îl voi învia în ziua din urmă. 45 Stă scris în profeţi: Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Oricine a auzit de la Tatăl şi a învăţat, vine la Mine. 46 Nu că L-a văzut cineva pe Tatăl, în afară de Cel ce este de la Dumnezeu: acesta L-a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun, cel ce crede în Mine are viaţă veşnică. 48 Eu sunt Pâinea vieţii. 49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit. 50 Pâinea care coboară din cer este aceasta: oamenii să mănânce din ea şi să nu moară. 51 Eu sunt pâinea cea vie care am coborât din cer: dacă va mânca cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.”
Iudeii şi unii ucenici cârtesc împotriva lui Iisus
52 Atunci iudeii se certau între ei: „Cum poate acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” 53 Aşa că Iisus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. 54 Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua din urmă. 55 Căci trupul Meu este hrană adevărată, iar sângele Meu este băutură adevărată. 56 Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el. 57 După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu, iar Eu trăiesc prin Tatăl, şi cel care se va hrăni cu Mine va trăi prin Mine. 58 Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cel care mănâncă această pâine va trăi în veci.” 59 Acestea le-a spus în sinagogă pe când învăţa în Capernaum.
60 Mulţi dintre ucenicii Lui care Îl auziseră, au spus: „Cuvântul acesta este greu! Cine e în stare să-l asculte?” 61 Iisus ştia în Sinea sa că ucenicii Lui cârtesc cu privire la aceasta, şi le-a spus: „Vă scandalizează acest lucru? 62 Dar dacă L-aţi vedea pe Fiul Omului urcând unde era mai înainte? 63 Duhul este cel care dă viaţă, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi sunt viaţă. 64 Dar printre voi sunt unii care nu cred”, căci Iisus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este cel care Îl va trăda. 65 Şi a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine dacă nu îi este dat de Tatăl.”
66 De atunci mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. 67 Aşadar Iisus le-a spus celor doisprezece: „Voi nu vreţi să plecaţi?” 68 Simon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice 69 şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu.” 70 Iisus i-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Unul dintre voi însă este diavol!” 71 Vorbea despre Iuda al lui Simon Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, care avea să-L trădeze.
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
(Mt. 14:13-21Mc. 6:30-44Lc. 9:10-17)
1 După acestea, Isus a plecat pe celălalt mal al Mării Galileei, adică Marea Tiberiadei. 2 O mare mulțime de oameni Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea peste cei bolnavi. 3 Isus a urcat pe munte și S-a așezat acolo cu ucenicii Lui. 4 Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.
5 Când Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că vine la El o mare mulțime de oameni , l-a întrebat pe Filip:
‒ De unde să cumpărăm pâini, ca să mănânce oamenii aceștia?
6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, căci El știa ce urmează să facă.
7 Filip I-a răspuns:
‒ Pâinile pe care le putem cumpăra cu două sute de denari nu le sunt de ajuns nici măcar ca să primească fiecare câte puțin!
8 Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
9 ‒ Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atât de mulți?
10 Isus a zis:
‒ Puneți oamenii să se așeze!
În locul acela era multă iarbă. Prin urmare, oamenii s-au așezat, ei fiind în număr de aproape cinci mii. 11 Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a mulțumit, le-a împărțit celor ce se așezaseră. De asemenea, le-a dat și din pești cât au vrut.
12 Când s-au săturat, le-a zis ucenicilor Săi:
‒ Adunați firimiturile rămase, ca să nu se piardă nimic.
13 Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșnițe cu firimiturile de la cele cinci pâini de orz, firimituri pe care le lăsaseră cei ce mâncaseră.
14 Când au văzut oamenii acest semn pe care l-a făcut El, au zis: „Într-adevăr, Acesta este Profetul Care urma să vină în lume!“. 15 Atunci Isus, știind că au de gând să vină să-L ia cu forța ca să-L facă rege, S-a retras din nou înspre munte, doar El singur.
Isus umblă pe apă
(Mt. 14:22-33Mc. 6:45-51)
16 Când s-a lăsat seara, ucenicii Lui au coborât la mare, 17 s-au urcat într-o barcă și au pornit să traverseze marea spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric și Isus încă nu venise la ei, 18 iar marea devenea agitată, pentru că sufla un vânt puternic. 19 După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de barcă, și li s-a făcut frică. 20 El însă le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeți!“. 21 Atunci ei au dorit să-L ia în barcă. Și barca a ajuns imediat la țărmul spre care se îndreptau.
Isus, Pâinea vieții
22 În ziua următoare, mulțimea care stătuse pe celălalt mal al mării a văzut că acolo nu era decât o singură barcă și că Isus nu Se urcase în barcă cu ucenicii Săi, ci ucenicii plecaseră singuri. 23 De asemenea, și alte bărci din Tiberiada sosiseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul adusese mulțumiri. 24 Când cei din mulțime au văzut că nici Isus, nici ucenicii Lui nu sunt acolo, s-au urcat ei înșiși în bărci și s-au dus la Capernaum ca să Îl caute pe Isus.
25 Când L-au găsit, de cealaltă parte a mării, I-au zis:
Rabbi, când ai venit aici?
26 Isus le-a răspuns și a zis:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că voi Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. 27 Lucrați nu pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul Omului. Căci pe El Și-a pus pecetea Dumnezeu Tatăl!
28 Atunci ei L-au întrebat:
‒ Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?
29 Isus a răspuns și le-a zis:
‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.
30 Drept urmare, ei L-au întrebat:
‒ Ce semn faci Tu, deci, ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrare faci Tu? 31 Strămoșii noștri au mâncat mană în deșert, așa cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer“ .
32 Atunci Isus le-a zis:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din Cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din Cer. 33 Căci Pâinea lui Dumnezeu este Cel Care coboară din Cer și dă lumii viață.
34 Ei I-au zis:
‒ Domnule, dă-ne întotdeauna această pâine!
35 Isus le-a răspuns:
‒ Eu sunt Pâinea vieții. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată! 36 Dar v-am spus că M-ați văzut, și nu credeți. 37 Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi alunga niciodată afară. 38 Căci M-am coborât din Cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. 39 Și voia Celui Ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de pe urmă. 40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.
41 Atunci iudeii au început să murmure cu privire la El, pentru că spusese: „Eu sunt Pâinea Care S-a coborât din Cer“.
42 Ei ziceau:
‒ Nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai Cărui tată și mamă îi cunoaștem? Așadar, cum de spune acum: „M-am coborât din Cer“?
43 Isus a răspuns și le-a zis:
‒ Nu murmurați între voi! 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, Care M-a trimis. Iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45 Este scris în Profeți: „Toți vor fi învățați de Dumnezeu“ . Oricine a auzit și a învățat de la Tatăl, vine la Mine. 46 Căci nimeni nu L-a văzut pe Tatăl, în afară de Cel Care este de la Dumnezeu; El L-a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine are viață veșnică. 48 Eu sunt Pâinea vieții. 49 Strămoșii voștri au mâncat mană în deșert și totuși au murit. 50 Pâinea Care coboară din Cer este de așa fel, încât cineva să mănânce din ea și să nu moară. 51 Eu sunt Pâinea vie Care S-a coborât din Cer. Dacă mănâncă cineva din Această Pâine, va trăi în veci. Și pâinea pe care o voi da Eu pentru viața lumii este trupul Meu.
52 Atunci iudeii au început să se certe unii cu alții și să zică:
‒ Cum poate Acesta să ne dea să mâncăm trupul Lui?
53 Dar Isus le-a zis:
‒ Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă! 54 Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua cea de pe urmă. 55 Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură. 56 Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, iar Eu rămân în el. 57 Așa cum Tatăl cel viu M-a trimis, iar Eu trăiesc datorită Tatălui, tot astfel și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi datorită Mie. 58 Aceasta este Pâinea Care S-a coborât din Cer, nu precum aceea pe care au mâncat-o strămoșii voștri, dar care totuși au murit: cel ce mănâncă Această Pâine va trăi în veac!
59 Aceste lucruri le-a spus în timp ce îi învăța pe oameni în sinagogă, în Capernaum.
Mulți ucenici Îl părăsesc pe Isus
60 Auzind acestea, mulți dintre ucenicii Lui au zis:
‒ Vorbirea aceasta este prea de tot! Cine poate s-o asculte?
61 Dar Isus, știind în Sine Însuși că ucenicii Lui murmurau cu privire la aceasta, le-a zis:
Vorbirea aceasta vă face să vă împiedicați? 62 Dar dacă L-ați vedea pe Fiul Omului înălțându-Se acolo unde era mai înainte? 63 Duhul este Cel Ce dă viață. Carnea nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață. 64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred.
Căci Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred și cine este cel ce urma să-L trădeze.
65 Apoi a zis:
‒ Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de către Tatăl.
66 Din acel moment, mulți dintre ucenicii Lui s-au întors și nu mai umblau cu El.
67 Atunci Isus le-a zis celor doisprezece:
‒ Nu vreți să plecați și voi?
68 Simon Petru I-a răspuns:
‒ Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, 69 iar noi am ajuns să credem și să știm că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu!
70 Isus le-a răspuns:
‒ Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul dintre voi este un diavol.
71 Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, pentru că acesta, deși era unul dintre cei doisprezece, urma să-L trădeze.