Cel mai mare în Împărăţia cerurilor
1 În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Iisus şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” 2 Iisus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor 3 şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. 4 De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. 5 Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.
Despre prilejurile de păcătuire
6 Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. 7 Vai lumii din pricina prilejurilor de păcat! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcat. Dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcat! 8 Dacă mâna ta sau piciorul tău te fac să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic. 9 Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei. 10 Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi, fiindcă vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri. 11 Pentru că Fiul Omului a venit să mântuiască pe cei ce erau pierduţi. 12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una dintre ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă în munţi şi se duce să o caute pe cea rătăcită?
Despre iertare
13 Şi dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun, că se bucură mai mult pentru ea, decât pentru cele nouăzeci şi nouă, care nu se rătăciseră. 14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară măcar unul din aceşti micuţi. 15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. 16 Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
Importanţa rugăciunii şi a hotărârilor Bisericii
18 Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. 19 Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. 20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor.”
Ilustrarea iertării: parabola celor doi datornici
21 Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne de câte ori să îl iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” 22 Iisus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte. 23 De aceea Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un rege care a vrut să se socotească cu slujitorii săi. 24 A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. 25 Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe soţia lui, pe copiii lui şi tot ce avea şi să se plătească datoria. 26 Slujitorul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi-a zis: Doamne, mai îngăduie-mi şi-ţi voi plăti tot. 27 Stăpânul slujitorului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. 28 Dar slujitorul, când a ieşit afară, l-a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de dinari. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât zicând: Plăteşte-mi ce-mi eşti dator. 29 Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: Mai îngăduie-mi şi-ţi voi plăti. 30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă până va plăti datoria. 31 Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de i-au spus stăpânului lor toate cele petrecute. 32 Atunci stăpânul l-a chemat pe slujitorul acesta şi i-a zis: Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. 33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine? 34 Stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel din ceruri, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
Cel mai mare în Împărăția Cerurilor
(Mc. 9:33-37Lc. 9:46-48)
1 În ceasul acela, ucenicii s-au apropiat de Isus, zicând:
‒ Cine este, așadar, cel mai mare în Împărăția Cerurilor?
2 Isus a chemat un copilaș, l-a pus să stea în mijlocul lor 3 și le-a zis:
‒ Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceți și nu deveniți ca niște copilași, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor! 4 Prin urmare, oricine se smerește precum acest copilaș, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor. 5 Și oricine îl primește, în Numele Meu, pe un astfel de copilaș, pe Mine Mă primește.
Cauze de păcătuire
(Mc. 9:42-47Lc. 17:1-2)
6 Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării. 7 Vai de lumea aceasta , din cauza prilejurilor de păcătuire! Căci este inevitabil să nu vină prilejurile de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! 8 Dacă mâna sau piciorul tău te fac să păcătuiești, taie-le și aruncă-le! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod sau olog, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic! 9 Și dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l! Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul gheenei!
Pilda despre oaia rătăcită
(Lc. 15:4-7)
10 Vedeți să nu cumva să-l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din Ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu Care este în Ceruri. 11 Căci Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.
12 Ce părere aveți? Dacă unui om, care are o sută de oi, i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci și nouă pe munți și se duce s-o caute pe cea rătăcită? 13 Și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci și nouă, care nu s-au rătăcit! 14 Tot astfel, voia Tatălui vostru din Ceruri este să nu piară vreunul dintre acești micuți.
Atitudinea față de cel ce păcătuiește
(Lc. 17:3)
15 Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du-te și mustră-l doar între tine și el. Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. 16 Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane , pentru ca „orice vorbă să fie bazată pe cuvântul a doi sau trei martori“ . 17 Dacă nici de ei nu va ține seamă, spune acest lucru bisericii. Dar dacă nici de biserică nu va ține seamă, atunci să fie pentru tine ca un păgân și ca un colector de taxe.
18 Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ, va fi legat în Cer și orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat în Cer.
19 Din nou, adevărat vă spun că, dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ în privința oricărui lucru pe care doresc să-l ceară, le va fi dat de Tatăl Meu Care este în Ceruri. 20 Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!
Pilda despre sclavul nemilostiv
(Lc. 17:4)
21 Atunci Petru s-a apropiat și L-a întrebat:
‒ Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori?
22 Isus i-a zis:
‒ Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.
23 De aceea Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să-și încheie socotelile cu sclavii săi. 24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanți. 25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria .
26 Atunci sclavul, aruncându-se la pământ, i s-a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti tot!“. 27 Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, așa că l-a lăsat și i-a iertat datoria.
28 După ce a ieșit, sclavul acela l-a găsit pe unul dintre confrații lui care-i datora o sută de denari. El l-a înșfăcat și-l strângea de gât, zicând: „Plătește ce-mi datorezi!“.
29 Atunci confratele său, aruncându-se la pământ, l-a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti“.
30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria. 31 Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus și i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.
32 Atunci stăpânul lui l-a chemat la el și i-a zis: „Sclav rău, eu ți-am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat! 33 Nu trebuia oare să ai și tu milă de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“.
34 Stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria.
35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu-l iartă din inimă pe fratele său.