Parabola judecătorului nedrept
1 Apoi le-a spus o parabolă despre cum trebuie să se roage întotdeauna şi să nu-şi piardă curajul. 2 Zicea: „Era într-o cetate un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi nici de oameni nu se ruşina. 3 Şi era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: Fă-mi dreptate în faţa potrivnicului meu! 4 Dar el, un timp, nu a vrut. Apoi şi-a zis: Deşi nu mă tem de Dumnezeu şi de oameni nu mi-e ruşine, 5 pentru că această văduvă mă tot supără, îi voi face dreptate ca să nu mai vină la nesfârşit şi să mă necăjească.” 6 Iar Domnul a zis: „Aţi auzit ce spune judecătorul nedrept? 7 Oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleşilor Săi care strigă zi şi noapte către El, deşi îi lasă să aştepte? 8 Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pământ?”
Parabola vameşului şi a fariseului
9 A mai spus această parabolă pentru unii care se credeau drepţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi. 10 „Doi oameni au urcat la Templu să se roage. Unul era fariseu, iar celălalt, vameş. 11 Fariseul, stând în picioare, se ruga astfel în sinea lui: Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din tot ce câştig. 13 Iar vameşul, stând departe, nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii spre cer, ci îşi bătea pieptul zicând: Dumnezeule, îndură-Te de mine, păcătosul! 14 Vă spun că acesta a coborât la casa lui îndreptăţit, nu celălalt. Fiindcă oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi oricine se smereşte pe sine va fi înălţat.”
Iisus şi copiii
15 Îi aduceau şi copii să se atingă de ei, dar, când i-au văzut, ucenicii i-au mustrat. 16 Însă Iisus i-a chemat pe copii, spunând: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu. 17 Adevărat vă spun: cine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu asemenea unui copil, nu va intra în ea.”
Tânărul bogat
18 Un om de vază l-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” 19 Iisus i-a răspuns: „De ce îmi spui bun? Nimeni nu este bun în afară de Unul-Dumnezeu. 20 Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter! Să nu ucizi! Să nu furi! Să nu dai mărturie strâmbă! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! 21 Acela a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţe!” 22 Auzind, Iisus i-a spus: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino şi urmează-Mă!” 23 Dar el, când a auzit aşa, s-a întristat fiindcă era foarte bogat.
24 Văzând că s-a întristat, Iisus a zis: „Cât de greu vor intra cei bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu! 25 Mai uşor e să treacă o frânghie prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” 26 Cei care-L ascultau au spus: „Dar cine se poate mântui?” 27 Şi Iisus a răspuns: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” 28 Atunci Petru a zis: „Iată, noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” 29 Iar El le-a spus: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi părăsit casă sau soţie sau fraţi sau părinţi sau copii pentru Împărăţia lui Dumnezeu 30 şi care să nu fi primit mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viaţa veşnică.”
A treia vestire a morţii şi învierii lui Iisus
31 Apoi, i-a luat pe cei doisprezece apostoli şi le-a spus: „Iată, urcăm la Ierusalim şi se vor împlini cele scrise de profeţi despre Fiul Omului. 32 Căci va fi dat pe mâna neamurilor şi va fi batjocorit şi ocărât şi scuipat 33 şi, după ce-L vor biciui, Îl vor ucide, iar a treia zi va învia.” 34 Dar ei n-au înţeles nimic din ce a zis. Lucrul acesta le era ascuns, iar ei nu pricepeau cele spuse.
Vindecarea orbului din Ierihon
35 Pe când Iisus se apropia de Ierihon, un orb stătea la marginea drumului cerşind. 36 Şi când a auzit cum se apropia mulţimea, a întrebat ce se întâmplă. 37 I-au răspuns că trece Iisus din Nazaret. 38 Iar el a strigat: „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!” 39 Cei care mergeau cu El l-au certat ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 40 Iisus s-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El. În timp ce se apropia, l-a întrebat: 41 „Ce vrei să-ţi fac?” I-a răspuns: „Doamne, să văd din nou!” 42 Iisus i-a zis: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit!” 43 Şi îndată a văzut şi L-a urmat, slăvindu-L pe Dumnezeu, iar poporul care a văzut, Îl lăuda pe Dumnezeu.
Pilda judecătorului nedrept
1 Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase. 2 El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina. 3 În cetatea aceea era și o văduvă, care venea des la el și-i zicea: ‘Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu’. 4 Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, și-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez, 5 totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul’.” 6 Domnul a adăugat: „Auziți ce zice judecătorul nedrept? 7 Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? 8 Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”
Pilda vameșului și a fariseului
9 A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți. 10 „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu și altul, vameș. 11 Fariseul sta în picioare și a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule , Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari, sau chiar ca vameșul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ 13 Vameșul stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ 14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.”
Copilașii
15 I-au adus și niște copilași, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. 16 Isus a chemat la Sine pe copilași și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei. 17 Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea.”
Tânărul bogat
18 Un fruntaș a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” 19 „Pentru ce Mă numești bun?” i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. 20 Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta’.” 21 „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea”. 22 Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” 23 Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat. 24 Isus a văzut că s-a întristat de tot și a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții! 25 Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” 26 Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?” 27 Isus a răspuns: „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu” . 28 Atunci , Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat”. 29 Și Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa sau nevasta, sau frații, sau părinții, sau copiii pentru Împărăția lui Dumnezeu 30 și să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viața veșnică” .
Isus vestește moartea și învierea Sa
31 Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece și le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini. 32 Căci va fi dat în mâna neamurilor: Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa 33 și, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” 34 Ei n-au înțeles nimic din aceste lucruri, căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei și nu pricepeau ce le spunea Isus.
Vindecarea unui orb la Ierihon
35 Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb ședea lângă drum și cerșea. 36 Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. 37 I-au spus: „Trece Isus din Nazaret”. 38 Și el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 39 Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el țipa și mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 40 Isus S-a oprit și a poruncit să-l aducă la El și, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: 41 „Ce vrei să-ți fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea”. 42 Și Isus i-a zis: „Capătă-ți vederea. Credința ta te-a mântuit.” 43 Numaidecât, orbul și-a căpătat vederea și a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.