Convertirea lui Zaheu
1 Şi după ce a intrat în Ierihon, mergea prin cetate. 2 Şi, iată, un om pe nume Zaheu, care era mai-marele vameşilor, foarte bogat, 3 încerca să vadă cine este Iisus, dar nu putea din cauza mulţimii, fiindcă era mic de statură. 4 A alergat înainte şi s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că avea să treacă pe acolo. 5 Când a ajuns în locul acela, Iisus şi-a ridicat privirea şi i-a spus: „Zahee, coboară repede! Astăzi trebuie să rămân în casa ta.” 6 El a coborât îndată şi L-a întâmpinat cu bucurie. 7 Toţi cei care văzuseră au început să murmure: „A intrat să stea la un om păcătos!” 8 Dar Zaheu, stând în picioare, a spus către Domnul: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit.” 9 Iisus i-a zis: „Astăzi casa aceasta a primit mântuirea pentru că şi el este fiul lui Avraam. 10 Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi.”
Parabola minelor
11 După ce au auzit acestea, Iisus le-a mai spus o parabolă, fiindcă era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu avea să se arate curând. 12 Le-a spus, aşadar: „Un om de neam bun a plecat într-o ţară îndepărtată ca să o ia în stăpânire şi apoi să se întoarcă. 13 A chemat zece slujitori de-ai săi, le-a dat zece mine şi le-a zis: Faceţi negoţ cu ele până mă voi întoarce! 14 Dar locuitorii cetăţii lui îl urau şi au trimis solie după el, spunându-i: Nu vrem ca el să domnească peste noi. 15 Şi când s-a întors, după ce luase ţinutul acela în stăpânire, a cerut să fie chemaţi slujitorii cărora le dăduse banii, ca să afle ce au câştigat din negustorie. 16 A ajuns primul şi a spus: Stăpâne, mina ta a câştigat zece mine. 17 El i-a zis: Bine, slujitor bun, pentru că în puţine lucruri ai fost credincios, vei avea zece cetăţi în stăpânire. 18 A venit şi al doilea şi a spus: Mina ta, stăpâne, a făcut cinci mine. 19 I-a spus şi acestuia: Şi tu să fii peste cinci cetăţi. 20 Celălalt a mers şi a spus: Stăpâne, iată mina ta pe care am pus-o deoparte într-o năframă, 21 fiindcă m-am temut de tine pentru că eşti un om aspru: iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat. 22 Dar stăpânul i-a zis: După spusele tale te judec, slujitor rău! Ştiai că sunt om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat. 23 Atunci de ce n-ai dat banii mei la zaraf? Iar eu, la venire, i-aş fi luat cu dobândă. 24 Şi le-a spus celor de faţă: Luaţi mina de la el şi daţi-o celui care are zece mine. 25 Dar ei i-au zis: Stăpâne, dar el are deja zece mine! 26 Iar el le-a zis: Vă spun că celui care are i se va mai da, iar celui care n-are, şi ce are i se va lua. 27 Cât despre aceşti duşmani ai mei, care n-au vrut să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi ucideţi-i în faţa mea!”
Intrarea lui Iisus în Ierusalim
28 După ce a spus acestea, Iisus a pornit mai departe, urcând spre Ierusalim. 29 Pe când se apropia de Betfaghe şi Betania, lângă muntele zis al Măslinilor, a trimis doi ucenici 30 spunând: „Mergeţi în satul dinaintea voastră unde, intrând, veţi găsi legat un măgăruş, pe care nici un om nu a încălecat vreodată. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l! 31 Şi, dacă vă va întreba cineva de ce îl dezlegaţi, să-i spuneţi: Domnul are nevoie de el.” 32 Au plecat cei trimişi şi au găsit aşa cum le spusese. 33 Pe când dezlegau măgăruşul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegaţi măgăruşul?” 34 Au răspuns: „Domnul are nevoie de el.” 35 Şi l-au dus la Iisus. Şi-au pus veşmintele pe măgăruş şi L-au suit pe Iisus deasupra. 36 Pe unde mergea, oamenii îşi aşterneau veşmintele pe drum.
37 Când erau aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, cuprinsă de bucurie, a început să-L laude cu glas puternic pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră, 38 spunând:
Binecuvântat este Împăratul care vine
în Numele Domnului!
Pace în cer,
slavă întru cei de sus!
39 Atunci, unii dintre fariseii din mulţime I-au spus: „Învăţătorule, mustră-ţi ucenicii!” 40 Dar El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele.”
Iisus plânge pentru Ierusalim
41 Când s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, 42 spunând: „Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace! Acum însă este ascunsă privirii tale. 43 Pentru că vor veni peste tine zile când duşmanii tăi vor ridica întărituri împotriva ta şi te vor împresura şi te vor asedia de pretutindeni. 44 Te vor face una cu pământul pe tine şi pe copiii tăi în tine şi nu vor lăsa piatră peste piatră în tine, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”
Curăţirea Templului
45 Apoi a intrat în Templu şi a început să-i alunge pe vânzători, 46 zicându-le: „Stă scris:
Şi va fi casa Mea casă de rugăciune.
Dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari.”
47 Şi îi învăţa în fiecare zi în Templu. Marii preoţi, cărturarii şi mai-marii poporului căutau să-L omoare, 48 dar nu găseau ce să-I facă pentru că tot poporul se ţinea după El şi Îl asculta.
Zacheu
1 Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate. 2 Și un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameșilor, 3 căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. 4 A alergat înainte și s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă. 5 Isus, când a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii și i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta” . 6 Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. 7 Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” 8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”. 9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam. 10 Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”
Pilda polilor
11 Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, și ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. 12 Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată ca să-și ia o împărăție și apoi să se întoarcă. 13 A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli și le-a zis: ‘Puneți-i în negoț până mă voi întoarce’. 14 Dar cetățenii lui îl urau și au trimis după el o solie să-i spună: ‘Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi’. 15 Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț. 16 Cel dintâi a venit și i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus zece poli’. 17 El i-a zis: ‘Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți’. 18 A venit al doilea și i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus cinci poli’. 19 El i-a zis și lui: ‘Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți’. 20 A venit un altul și i-a zis: ‘Doamne, iată-ți polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar, 21 căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru; iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat’. 22 Stăpânul i-a zis: ‘Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Știai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat, 23 atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?’ 24 Apoi a zis celor ce erau de față: ‘Luați-i polul și dați-l celui ce are zece poli’. 25 ‘Doamne’, i-au zis ei, ‘el are zece poli’. 26 Iar el le-a zis: ‘Vă spun că celui ce are, i se va da, dar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are. 27 Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i încoace și tăiați-i înaintea mea.’ ” 28 După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte și Se suia spre Ierusalim.
Intrarea lui Isus în Ierusalim
29 Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi 30 și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-Mi-l. 31 Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce-l dezlegați?’ să-i spuneți așa: ‘Pentru că Domnul are trebuință de el’.” 32 Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus. 33 Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?” 34 Ei au răspuns: „Domnul are trebuință de el”. 35 Și au adus măgărușul la Isus. Apoi , și-au aruncat hainele pe el și au așezat pe Isus călare, deasupra. 36 Pe când mergea Isus, oamenii își așterneau hainele pe drum. 37 Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre pogorâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. 38 Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!” 39 Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!” 40 Și El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” .
Isus plânge pentru cetate
41 Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea 42 și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. 43 Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile: 44 te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
Izgonirea vânzătorilor din Templu
45 În urmă, a intrat în Templu și a început să scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în el. 46 Și le-a zis: „Este scris : ‘Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.’ ” 47 Isus învăța în toate zilele pe norod în Templu. Și preoții cei mai de seamă , cărturarii și bătrânii norodului căutau să-L omoare, 48 dar nu știau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.