Credinţa în Iisus şi izvorul iubirii
1 Oricine crede că Iisus este Hristosul este născut din Dumnezeu şi oricine Îl iubeşte pe Cel care a născut îl iubeşte şi pe cel care s-a născut din El. 2 Prin aceasta cunoaştem că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu, dacă Îl iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile Lui. 3 Căci aceasta înseamnă să-L iubim pe Dumnezeu: să păzim poruncile Lui; iar poruncile Lui nu sunt grele. 4 Fiindcă oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea; şi aceasta este biruinţa care a învins lumea: credinţa noastră. 5 Dar cine este cel ce învinge lumea, dacă nu cel care crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?
6 Acesta este cel care a venit prin apă şi sânge, Iisus Hristos. Nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge. Iar Duhul este cel care dă mărturie, pentru că Duhul este adevărul. 7 Căci trei sunt cei care dau mărturie: 8 Duhul, apa şi sângele. Şi acestea trei sunt una. 9 Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este şi mai mare, fiindcă aceasta este mărturia lui Dumnezeu: El a dat mărturie despre Fiul Său. 10 Cel care crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuşi. Cel care nu Îl crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, pentru că nu a crezut în mărturia pe care a dat-o Dumnezeu despre Fiul Său. 11 Şi aceasta este mărturia că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. 12 Cel care Îl are pe Fiul are viaţa. Cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.
Rugăciunea
13 V-am scris acestea, vouă, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică. 14 Aceasta este încrederea pe care o avem înaintea Lui: dacă cerem ceva potrivit voinţei lui, El ne ascultă. 15 Iar dacă ştim că ne ascultă orice am cere, ştim că am dobândit ce am cerut de la El.
16 Dacă cineva îl vede pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să ceară pentru fratele său şi Dumnezeu îi va da viaţă; dar aceasta pentru cei ce nu păcătuiesc de moarte. Există şi păcate care duc la moarte. Nu spun să se roage cineva pentru acestea. 17 Orice nedreptate este păcat, dar există şi păcat care nu duce la moarte.
Epilog
18 Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; însă Cel care este născut din Dumnezeu îl păzeşte, iar cel Rău nu se atinge de el. 19 Ştim că noi suntem din Dumnezeu şi că întreaga lume zace sub puterea celui Rău. 20 Dar ştim şi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat înţelegere, ca să-L cunoaştem pe Cel Adevărat. Iar noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este Dumnezeul cel Adevărat şi aceasta este viaţa cea veşnică. 21 Copiii mei, feriţi-vă de idoli!
1 Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu și oricine iubește pe Cel ce L-a născut iubește și pe cel născut din El. 2 Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui. 3 Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele, 4 pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră. 5 Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? 6 El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă și cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă și cu sânge; și Duhul este Cel ce mărturisește despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. 7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt.) 8 Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa și sângele, și acești trei sunt una în mărturisirea lor. 9 Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; și mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său. 10 Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. 11 Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. 12 Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața. 13 V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică. 14 Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. 15 Și, dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. 16 Dacă vede cineva pe fratele său săvârșind un păcat care nu duce la moarte, să se roage și Dumnezeu îi va da viața, pentru cei ce n-au săvârșit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. 17 Orice nelegiuire este păcat, dar este un păcat care nu duce la moarte. 18 Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzește și cel rău nu se atinge de el. 19 Știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în cel rău. 20 Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere să cunoaștem pe Cel ce este adevărat. Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. 21 Copilașilor, păziți-vă de idoli. Amin.