Iisus la Nazaret
1 Şi a ieşit de acolo şi s-a dus în patria Sa, iar ucenicii Lui L-au urmat. 2 Când a venit sâmbăta, a început să înveţe în sinagogă. Mulţi din cei ce ascultau erau uimiţi şi ziceau: „De unde îi vin toate acestea? De unde îi este dată această înţelepciune şi aceste puteri care se arată prin mâinile lui? 3 Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov, al lui Iose, Iuda şi Simon? Şi nu sunt surorile Lui, aici la noi?” Şi se poticneau în acest lucru. 4 Iar Iisus le zicea: „Un profet nu e dispreţuit decât în patria sa, între rudele sale şi în casa sa!” 5 Şi acolo n-a putut face nici o minune, afară de faptul că, punându-şi mâinile peste câţiva bolnavi, i-a vindecat. 6 Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele din jur învăţând.
Trimiterea celor doisprezece ucenici
7 Atunci i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să îi trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate 8 şi poruncindu-le să nu ia nimic cu ei la drum, în afară de toiag. Nici pâine, nici traistă, nici punga cu bani la brâu, 9 ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. 10 Şi le zicea: „Oriunde, dacă veţi intra într-o casă, să rămâneţi acolo până ce veţi pleca din acel loc. 11 Iar dacă nu vă vor primi în vreun loc şi nici nu vă vor asculta, plecaţi de acolo şi scuturaţi praful de pe talpa încălţărilor voastre, ca să le slujească drept mărturie.” 12 Iar ei, când au plecat, au început să vestească oamenilor să se pocăiască, 13 scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
14 A auzit dar şi regele Irod, căci numele lui devenise vestit, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a ridicat din morţi şi de aceea lucrează puterile acestea în El. 15 Alţii spuneau însă că El este Ilie, iar alţii ziceau că este un profet, ca unul dintre profeţi. 16 Dar Irod, când a auzit, zicea: „Ba nu, este Ioan, căruia eu i-am tăiat capul şi care a înviat.” 17 Şi asta, fiindcă Irod trimisese oameni să-l prindă pe Ioan şi l-a pus în temniţă în lanţuri din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, pentru că o luase de soţie. 18 Iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s-o iei de soţie pe femeia fratelui tău.” 19 Aşa că Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi îl ocrotea, iar când îl asculta îl întreba multe lucruri şi chiar îi era drag să-l audă. 21 A găsit însă un prilej într-o bună zi, când Irod a făcut un ospăţ de ziua sa de naştere împreună cu mai marii săi, cu căpeteniile oştirii şi cu fruntaşii Galileii. 22 Atunci, după ce fiica Irodiadei a intrat şi a dansat, i-a plăcut lui Irod cât şi celor ce şedeau la masă împreună cu el, iar regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vei vrea şi-ţi voi da.” 23 Şi s-a şi jurat înaintea ei: „Îţi voi da orice îmi vei cere, chiar şi jumătate din regatul meu.” 24 Ea a ieşit şi i-a spus mamei sale: „Ce să cer?” Iar Irodiada i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul.” 25 Ea a intrat imediat la rege şi cu mare grabă a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai, acum, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.” 26 Atunci regele s-a mâhnit adânc, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă n-a vrut să o respingă. 27 Şi îndată regele a trimis un paznic, poruncindu-i să îi aducă pe tipsie capul lui Ioan. Paznicul i-a tăiat capul în temniţă, 28 l-a adus pe o tipsie şi i l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29 Iar când ucenicii Lui au auzit, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.
Înmulţirea pâinilor
30 Când apostolii s-au adunat iarăşi în jurul lui Iisus, I-au spus toate câte au făcut şi au învăţat. 31 Iar El le-a zis: „Veniţi numai voi, într-un loc ferit, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi cei care veneau la ei şi care apoi plecau, aşa încât nici nu mai aveau vreme să mănânce. 32 Apoi au plecat într-o corabie către un loc pustiu, mai ferit. 33 Dar oamenii i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi, alergând pe ţărm de prin toate cetăţile, au ajuns în acel loc înaintea lor. 34 Iar Iisus, când a ieşit din corabie, a văzut o mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca oile fără păstor. Atunci a început să îi înveţe multe. 35 Dar făcându-se târziu deja, ucenicii au venit la El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi este târziu deja. 36 Dă-le drumul, să meargă în cetăţile şi satele din apropiere să-şi cumpere ceva de mâncare.” 37 Iisus însă le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce.” Iar ei I-au zis: „Vrei să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?” 38 El le-a zis: „Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi.” Iar după ce au văzut, I-au spus: „Cinci pâini şi doi peşti.” 39 Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. 40 Şi oamenii au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci. 41 Iar El, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi ridicându-şi privirea către cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea oamenilor; la fel a împărţit şi cei doi peşti, tuturor. 42 Şi toţi au mâncat şi s-au săturat. 43 Ba au luat şi douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. 44 Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
Iisus merge pe mare şi vindecă bolnavi în Ghenezaret
45 Îndată după aceea Iisus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui pe partea cealaltă, spre Betsaida, cât timp El va da drumul mulţimii. 46 Iar după ce le-a dat drumul, s-a dus pe munte ca să se roage. 47 Se făcuse seară şi corabia lor era în mijlocul mării, iar El era singur pe ţărm. 48 Văzându-i cum se chinuiau vâslind, fiindcă vântul le era potrivnic, cam pe la a patra strajă din noapte , Iisus a venit către ei mergând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49 Dar ei, când l-au văzut că merge pe mare, au crezut că este o nălucă şi au început să ţipe, 50 căci L-au văzut toţi şi s-au tulburat. Iisus a vorbit însă îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!” 51 Şi s-a suit la ei în corabie şi vântul s-a potolit. Ei erau foarte uimiţi în sinea lor, 52 pentru că nu pricepuseră nimic din înmulţirea pâinilor, iar inima le era împietrită.
53 După ce au trecut marea, au ajuns în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la ţărm. 54 Şi numai ce a ieşit din corabie, că îndată l-au şi cunoscut. 55 Cutreierând tot ţinutul acela, oamenii au început să-i ducă pe bolnavi pe paturi oriunde auzeau că este El. 56 Şi oriunde se ducea El, prin târguri, în cetăţi sau în sate, îi aşezau acolo, la marginea drumului, pe cei bolnavi şi Îl rugau ca măcar de poala hainei Lui să-i lase să se atingă, iar toţi cei care se atingeau de El se vindecau.
Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
1 Isus a plecat de acolo și S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El. 2 Când a venit ziua Sabatului, a început să învețe pe norod în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, se mirau și ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I-a fost dată? Și cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? 3 Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici, între noi?” Și găseau o pricină de poticnire în El. 4 Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este disprețuit decât în patria Lui, între rudele Lui și în casa Lui.” 5 N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. 6 Și se mira de necredința lor.
Trimiterea celor doisprezece
Isus străbătea satele de primprejur și învăța pe norod.
7 Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; 9 să se încalțe cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. 10 Apoi le-a zis: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. 11 Și , dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, să plecați de acolo și să scuturați îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru pământul Sodomei și Gomorei decât pentru cetatea aceea.” 12 Ucenicii au plecat și au propovăduit pocăința. 13 Scoteau mulți draci și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
14 Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit, și a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morți, și de aceea lucrează aceste puteri prin el.” 15 Alții ziceau: „Este Ilie.” Iar alții ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.” 16 Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morți.” 17 Căci Irod însuși trimisese să prindă pe Ioan și-l legase în temniță din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă. 18 Și Ioan zicea lui Irod: „Nu-ți este îngăduit să ții pe nevasta fratelui tău!” 19 Irodiada avea necaz pe Ioan și voia să-l omoare. Dar nu putea, 20 căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt; îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă, și-l asculta cu plăcere. 21 Totuși a venit o zi cu bun prilej, când Irod își prăznuia ziua nașterii și a dat un ospăț boierilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii. 22 Fata Irodiadei a intrat la ospăț, a jucat și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.” 23 Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea.” 24 Fata a ieșit afară și a zis mamei sale: „Ce să cer?” Și mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.” 25 Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat și i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.” 26 Împăratul s-a întristat foarte mult, dar, din pricina jurămintelor sale și din pricina oaspeților, n-a vrut să zică nu. 27 A trimis îndată un ostaș de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostașul de pază s-a dus și a tăiat capul lui Ioan în temniță, 28 l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, și fata l-a dat mamei sale. 29 Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul și l-au pus într-un mormânt.
Înmulțirea pâinilor
30 Apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus tot ce făcuseră și tot ce învățaseră pe oameni. 31 Isus le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce. 32 Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. 33 Oamenii i-au văzut plecând și i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei. 34 Când a ieșit din corabie, Isus a văzut mult norod și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-aveau păstor, și a început să-i învețe multe lucruri. 35 Fiindcă ziua era pe sfârșite, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și ziua este pe sfârșite. 36 Dă-le drumul să se ducă în cătunele și satele de primprejur ca să-și cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.” 37 „Dați-le voi să mănânce” , le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei și să le dăm să mănânce?” 38 Și El i-a întrebat: „Câte pâini aveți? Duceți-vă de vedeți.” S-au dus de au văzut câte pâini au și au răspuns: „Cinci și doi pești.” 39 Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți, cete-cete, pe iarba verde. 40 Și au șezut jos în cete de câte o sută și de câte cincizeci. 41 El a luat cele cinci pâini și cei doi pești. Și-a ridicat ochii spre cer și a rostit binecuvântarea . Apoi a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea și cei doi pești, i-a împărțit la toți. 42 Au mâncat toți și s-au săturat; 43 și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimituri de pâine și cu ce mai rămăsese din pești. 44 Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe mare
45 Îndată , Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. 46 După ce Și-a luat rămas-bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage. 47 Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm. 48 A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Și, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. 49 Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă și au țipat, 50 pentru că toți L-au văzut și s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” 51 Apoi S-a suit la ei în corabie și a stat vântul. Ei au rămas uimiți și înmărmuriți, 52 căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
Vindecări la Ghenezaret
53 După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la mal. 54 Când au ieșit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, 55 au alergat prin toate împrejurimile și au început să aducă pe bolnavi în paturi pretutindeni pe unde se auzea că era El. 56 Oriunde intra El, în sate, în cetăți sau în cătune, puneau pe bolnavi în piețe și-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Și toți câți se atingeau de El erau tămăduiți.