Ajutoare pentru Ierusalim
1 Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi vă spun şi vouă să faceţi aşa cum am rânduit în Bisericile Galatiei. 2 În prima zi de după sâmbătă, fiecare din voi să pună deoparte ce vrea să dăruiască, ca să nu stea să facă aceasta atunci când voi veni eu. 3 Iar atunci când voi veni, pe cei pe care îi veţi alege, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim. 4 Şi dacă va fi nevoie să merg şi eu, vor merge împreună cu mine.
Planuri de călătorie
5 Voi veni la voi când voi trece prin Macedonia, fiindcă prin Macedonia trec. 6 Poate că voi rămâne sau voi ierna la voi, ca să mă petreceţi în călătoria ce o voi face. 7 Fiindcă aş vrea să nu vă văd acum numai în treacăt, ci sper să rămân la voi câtva timp, dacă Domnul o va îngădui. 8 Voi rămâne acum în Efes, până la Cincizecime, 9 fiindcă mi s-a deschis larg o uşă ca să pot lucra, dar sunt şi mulţi împotrivă.
10 Dacă va veni Timotei, aveţi grijă să stea fără frică la voi; fiindcă lucrează, ca şi mine, pentru Domnul. 11 Nimeni să nu-l dispreţuiască, ci să-l trimiteţi în pace, ca să vină la mine, fiindcă îl aştept cu fraţii.
12 Despre fratele Apolo vă spun că l-am rugat mult să vină la voi împreună cu fraţii. Cu toate acestea, nu a vrut să vină acum, ci va veni când va găsi prilej.
Îndemnuri şi salutări finale
13 Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă. 14 Tot ceea ce faceţi să faceţi cu dragoste.
15 Fraţilor, vă mai rog încă ceva. Ştiţi casa lui Stefanas, care este cel dintâi rod al Ahaiei şi care s-au pus pe ei înşişi în slujba sfinţilor. 16 Unora ca aceştia şi voi, fraţilor, să vă supuneţi, precum şi tuturor celor care lucrează şi trudesc împreună cu ei. 17 Mă bucur de venirea lui Stefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că ei au împlinit lipsa voastră 18 şi mi-au adus şi mie şi vouă, tihnă în suflet. Preţuiţi-i, aşadar, pe unii ca ei.
19 Bisericile din Asia vă îmbrăţişează. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica adunată în casa lor. 20 Vă îmbrăţişează toţi fraţii. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă.
21 Eu, Pavel, am scris salutarea cu mâna mea. 22 Dacă cineva nu-L iubeşte pe Domnul, să fie anatema. Domnul nostru vine! 23 Harul Domnului Iisus să fie cu voi. 24 Dragostea mea să fie cu voi în Hristos Iisus.