O viaţă nouă
1 Aşadar, deoarece Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi gândire, fiindcă oricine a pătimit în trup, a terminat cu păcatul, 2 ca să nu mai petreacă timpul care-i rămâne de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. 3 Ajunge că în trecut aţi făcut voia păgânilor, trăind în destrăbălări, în pofte, în beţii, în chefuri, în petreceri şi în slujiri idolatre interzise de Lege! 4 De aceea se miră că nu mai daţi năvală împreună cu ei în acelaşi potop al depravării şi vă defăimează, 5 însă vor da socoteală Celui care este gata să judece viii şi morţii. 6 Căci pentru aceasta a fost vestită evanghelia chiar şi morţilor, pentru că, deşi au fost judecaţi ca oameni în trup, să primească viaţa de la Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.
7 Sfârşitul lumii s-a apropiat. Aşadar, fiţi cu mintea întreagă şi treji ca să vă puteţi ruga. 8 Mai întâi de toate să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, fiindcă iubirea acoperă o mulţime de păcate. 9 Fiţi ospitalieri unii cu alţii, fără să murmuraţi, 10 slujiţi unii altora, fiecare după darul pe care l-a primit, ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu. 11 Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujirea lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, ca în toate să fie slăvit Dumnezeu, prin Iisus Hristos, a căruia să fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!
Bucuria în persecuţii
12 Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc prin care treceţi, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit, 13 ci, bucuraţi-vă că sunteţi părtaşi la patimile lui Hristos, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi, săltând de fericire. 14 Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi. 15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, hoţ, răufăcător sau ca unul care se amestecă în treburile altora, 16 dar dacă suferă cineva pentru că este creştin, să nu se ruşineze, ci să dea slavă lui Dumnezeu pentru acest nume, 17 fiindcă este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe cu noi, atunci care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu? 18 Şi dacă
cel drept cu greu este mântuit,
ce va fi cu cel nelegiuit şi păcătos?
19 Prin urmare, cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele.