1 Ajungând în Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat, cum le era obiceiul, în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel încât foarte mulţi dintre iudei şi greci au crezut. 2 Dar iudeii care n-au crezut au stârnit şi au învrăjbit sufletele neamurilor împotriva fraţilor. 3 Ei însă au petrecut acolo multă vreme, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul care a dat mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne şi minuni prin mâinile lor. 4 Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau de partea iudeilor, alţii cu apostolii. 5 Iudeii şi neamurile se înţeleseseră împreună cu conducătorii lor să-i huiduie şi să-i ucidă cu pietre, 6 dar apostolii, când au aflat, au fugit în Listra şi Derbe, în cetăţile din Licaonia şi în împrejurimi, 7 şi au predicat acolo evanghelia.
8 În Listra trăia un infirm, olog din naştere, care nu mersese niciodată pe picioarele lui. El şedea acolo 9 şi asculta predica lui Pavel. Iar când Pavel l-a privit şi a văzut că are credinţă ca să fie mântuit, 10 i-a zis cu glas tare: „Ridică-te în picioare şi stai drept!” El a sărit în picioare şi a început să umble. 11 Când mulţimile au văzut ce făcuse Pavel, au ridicat glasul şi au strigat în limba licaonă: „Zeii au luat chip de om şi s-au coborât printre noi!” 12 Pe Barnaba l-au numit Zeus, iar pe Pavel, Hermes, pentru că el vorbea cu pricepere. 13 Preotul lui Zeus, al cărui templu era chiar la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi la porţile cetăţii şi, împreună cu mulţimile, voia să le aducă jertfă. 14 Când au auzit, apostolii Barnaba şi Pavel şi-au sfâşiat hainele şi au sărit între oameni strigând: 15 „Oameni buni, de ce faceţi aşa ceva? Şi noi suntem oameni, întru totul asemenea vouă, şi vă vestim să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni la Dumnezeul cel Viu care a făcut cerul, pământul şi marea – şi tot ce este în ele! 16 El a lăsat popoarele să meargă, fiecare, pe căile lor, în veacurile trecute, 17 deşi n-a încetat să dea mărturie, ci le-a făcut bine; v-a dat ploaie din cer şi vremuri rodnice cu belşug de hrană, umplându-vă inimile de bucurie.” 18 Şi vorbindu-le astfel, cu greu au oprit mulţimile să nu le mai aducă jertfe.
19 Au venit însă iudeii din Antiohia şi din Iconia şi au câştigat mulţimile de partea lor. Apoi l-au lovit pe Pavel cu pietre şi, crezându-l mort, l-au târât afară din cetate. 20 El însă, când l-au înconjurat ucenicii, s-a ridicat şi a intrat în cetate, iar a doua zi a plecat cu Barnaba spre Derbe.
Întoarcerea la Antiohia Siriei
21 Au vestit Evanghelia şi în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, apoi s-au întors în Listra şi Iconia şi în Antiohia, 22 încurajând sufletele credincioşilor şi îndemnându-i să rămână în credinţă, căci în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 23 Le-au pus prezbiteri în fiecare Biserică, punându-şi mâinile peste aceştia, şi i-au încredinţat cu rugăciune şi post, în mâna Domnului în care crezuseră.
24 Apoi au străbătut Pisidia şi au intrat în Pamfilia. 25 După ce au vestit cuvântul în Perga, au mers în Atalia. 26 De acolo, s-au îmbarcat spre Antiohia, unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu pentru lucrarea ce-au împlinit-o. 27 Iar când au ajuns, au adunat Biserica şi le-au vestit ce a făcut Dumnezeu cu ei şi că a deschis uşa credinţei şi pentru neamuri. 28 Şi au stat acolo mult timp alături de ucenici.