Biserica alege ajutoare pentru apostoli
1 În zilele acelea, când numărul ucenicilor crescuse, s-a stârnit o nemulţumire între evreii de limbă greacă şi evreii din Ierusalim pentru că văduvele celor dintâi erau trecute cu vederea în ajutorul zilnic. 2 Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au spus: „Nu e bine ca noi să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese. 3 Alegeţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, ca să le încredinţăm lucrarea aceasta, 4 iar noi ne vom ocupa cu rugăciunea şi cu slujirea cuvântului.” 5 Sfatul lor a plăcut întregii adunări şi i-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia, 6 care au fost aduşi înaintea apostolilor şi aceştia, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei. 7 Iar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi numărul ucenicilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim. Şi chiar dintre preoţi, mulţi ascultau şi credeau.
Arestarea lui Ştefan
8 Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. 9 Atunci, unii din sinagoga zisă a liberţilor , a cirenenilor şi a alexandrinilor, şi unii din Cilicia şi Asia, s-au ridicat şi căutau să se înfrunte cu Ştefan, 10 dar nu puteau face faţă înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. 11 Atunci au pus nişte oameni să spună: „L-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu!” 12 Au întărâtat poporul, pe bătrâni şi pe învăţaţi, şi năvălind, l-au prins şi l-au adus în sinedriu. 13 Acolo au pus nişte martori mincinoşi să spună: „Omul acesta nu încetează să vorbească împotriva acestui loc sfânt şi împotriva Legii. 14 L-am auzit noi zicând că acel Iisus Nazarineanul va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.” 15 Şi, aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei aşezaţi în sinedriu au văzut că faţa îi era ca de înger.