Saul persecută Biserica
1 Saul încuviinţase uciderea lui Ştefan, iar din ziua aceea a început o mare persecuţie împotriva Bisericii din Ierusalim. Toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi Samariei. 2 Câţiva bărbaţi evlavioşi l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit cu mult plânset. 3 Iar Saul nimicea Biserica, intra în case şi-i târa afară pe bărbaţi şi pe femei şi îi arunca în temniţă.
Filip vesteşte evanghelia în Samaria
4 Credincioşii care se împrăştiaseră mergeau acum şi vesteau cuvântul. 5 Filip a coborât în cetatea Samariei să-l proclame acolo pe Hristos. 6 Oamenii ascultau cu toţii, luând seama la cele spuse de Filip şi vedeau semnele făcute de el. 7 Mulţi care aveau duhuri necurate strigau cu glas puternic când ieşeau acestea şi mulţi oameni paralizaţi sau şchiopi au fost vindecaţi. 8 Şi în cetate a fost o mare bucurie.
9 De ceva vreme, era în cetate un vrăjitor pe nume Simon, care îi uimea pe oamenii din Samaria şi spunea despre sine că este cineva. 10 Toţi îl priveau atent, de la mic la mare, şi ziceau: „El este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte Puterea cea Mare”. 11 Şi într-adevăr toţi îl ascultau atenţi pentru că de multă vreme îi uimise cu vrăjile lui. 12 Când au crezut însă evanghelia lui Filip, care le vestea Împărăţia lui Dumnezeu şi Numele lui Iisus, s-au botezat, şi bărbaţi şi femei. 13 Chiar şi Simon a crezut şi, după ce s-a botezat, nu se mai despărţea de Filip, privind şi uimindu-se de semnele şi minunile mari care se făceau prin el.
14 Când au auzit apostolii din Ierusalim că cei din Samaria au primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis acolo pe Petru şi pe Ioan. 15 După ce au ajuns, aceştia s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt – 16 pentru că nu se coborâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră doar botezaţi în Numele Domnului Iisus. 17 Atunci şi-au pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt. 18 Văzând Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani 19 şi le-a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca orice om peste care îmi voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.” 20 Dar Petru i-a răspuns: „Banii tăi să fie nimiciţi împreună cu tine, căci ţi-ai închipuit că darul lui Dumnezeu se cumpără cu bani! 21 Tu nu ai nici parte, nici vreo chemare în slujirea aceasta, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui Dumnezeu. 22 Întoarce-te de la răutatea aceasta a ta şi roagă-te Domnului, poate ţi se va ierta gândul inimii tale, 23 căci văd în tine fiere amară şi că eşti prins în lanţurile fărădelegii!” 24 Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu vină nimic din ce aţi zis asupra mea!”
Filip şi convertirea eunucului etiopian
25 După ce au mărturisit şi au vestit cuvântul Domnului, cei doi s-au întors în Ierusalim vestind evanghelia în multe din satele Samaritenilor.
26 Apoi, un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară din Ierusalim spre Gaza, prin deşert!” 27 El s-a ridicat şi a plecat. Şi iată, un etiopian, un eunuc al reginei Candace a Etiopiei, care administra toate bogăţiile ei, venise să se închine în Ierusalim 28 şi se întorcea acasă, aşezat în carul său şi citind din profetul Isaia. 29 Duhul Sfânt i-a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge din urmă carul acela!” 30 Atunci Filip a alergat şi l-a auzit pe eunuc citind din profetul Isaia şi i-a zis: „Înţelegi tu cu adevărat ceea ce citeşti?” 31 El i-a răspuns „Cum aş putea oare să înţeleg, dacă nu mă îndrumă cineva?” 32 Iar textul din Scriptură pe care îl citea era acesta:
Ca o oaie a fost dus la tăiere,
ca un miel fără glas, înaintea celui ce-l tunde;
tot aşa, nici El n-a deschis gura.
33 În smerenia lui, nu i s-a făcut dreptate
şi despre urmaşii lui cine va vorbi?
Căci viaţa i-a fost luată de pe pământ.
34 Eunucul l-a întrebat pe Filip: „Spune-mi, te rog, despre cine vorbeşte profetul în felul acesta, despre sine sau despre altcineva?” 35 Filip a luat cuvântul şi plecând de la scriptura aceasta i l-a vestit pe Iisus. 36 Cum mergeau pe drum, au ajuns la o apă şi eunucul i-a zis: „Iată apa, ce mă împiedică să fiu botezat?” 38 A poruncit să fie oprit carul şi amândoi au coborât în apă, iar Filip l-a botezat pe etiopian. 39 Când au ieşit din apă, Duhul Sfânt l-a luat pe Filip şi eunucul nu l-a mai văzut. Apoi şi-a văzut mai departe de drum, plin de bucurie. 40 Filip s-a trezit însă în cetatea Azot. Şi străbătând ţinutul, a vestit evanghelia în toate cetăţile până a ajuns în Cezareea.