Iisus este Domn al Sâmbetei
1 În vremea aceea, într-o sâmbătă, Iisus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, care flămânziseră, au început să smulgă spice de grâu şi să le mănânce. 2 Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: „Iată că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă sâmbăta.” 3 Dar Iisus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? 4 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, deşi nici lui, nici celor ce erau cu el nu le era îngăduit să le mănânce, ci doar preoţilor? 5 Sau n-aţi citit în Lege că, în zilele de sâmbătă, preoţii încalcă sâmbăta în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi? 6 Dar Eu vă spun că aici este cineva mai mare decât Templul. 7 Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă n-aţi fi condamnat nişte nevinovaţi. 8 Căci Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.”
9 Iisus a plecat de acolo şi a intrat în sinagogă. 10 Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ca să-L poată învinui pe Iisus, ei L-au întrebat: „Este îngăduit să vindeci sâmbăta?” 11 El le-a răspuns: „Cine este acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă sâmbăta, nu o va apuca s-o scoată afară? 12 Cu cât mai de preţ este, deci, un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de sâmbătă.” 13 Atunci i-a zis acelui om: „Întinde-ţi mâna!” El şi-a întins mâna şi mâna s-a făcut sănătoasă la fel ca cealaltă. 14 Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să-L omoare pe Iisus.
Iisus este Robul Domnului
15 Dar Iisus, ştiind lucrul acesta, a plecat de acolo. După El a mers o mare mulţime de oameni. El i-a vindecat pe toţi bolnavii 16 şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut, 17 ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul Isaia, care zice:
18 Iată, Robul Meu, pe care L-am ales, preaiubitul Meu,
în care sufletul Meu îşi arată bunăvoinţa.
Voi pune Duhul Meu peste El
şi va vesti neamurilor judecata.
19 El nu va sta la ceartă, nici nu va striga.
Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe străzi.
20 Trestia zdrobită n-o va frânge
şi fitilul ce fumegă nu-l va stinge,
până nu va face să biruie judecata.
21 Şi neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.
Vindecarea unui demonizat orb şi mut
22 Atunci I-au adus un demonizat orb şi mut şi Iisus l-a vindecat, aşa că cel mut vorbea şi vedea. 23 Toate mulţimile se mirau şi ziceau: „Nu cumva acesta este Fiul lui David?”
Mustrarea fariseilor şi cărturarilor
24 Când i-au auzit fariseii, au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu Beelzebul, stăpânul demonilor!” 25 Iisus, care le cunoştea gândurile, le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită şi orice cetate sau casă dezbinată în sine nu poate dăinui. 26 Dacă Satana îl alungă pe Satana, este dezbinat; atunci cum poate dăinui împărăţia lui? 27 Şi dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul, atunci fiii voştri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri. 28 Dar dacă Eu alung demonii cu Duhul lui Dumnezeu, înseamnă că Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi. 29 Altminteri, cum poate cineva să intre în casa celui puternic şi să-i jefuiască gospodăria, dacă nu l-a legat mai întâi pe cel puternic? Numai atunci îi va jefui casa. 30 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, iar cine nu strânge cu Mine risipeşte.
31 De aceea vă spun: Orice păcat şi orice blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. 32 Oricine va vorbi împotriva Fiului Omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
33 Ori ziceţi că şi pomul şi rodul lui sunt bune, ori ziceţi că şi pomul şi rodul lui sunt rele: fiindcă pomul se cunoaşte după rodul lui. 34 Pui de vipere, cum aţi putea să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. 35 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. 36 Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. 37 Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
Mesia şi semnul lui Iona
38 Atunci, unii dintre cărturari şi farisei au răspuns: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” 39 El le-a răspuns: „Un neam viclean şi adulter cere un semn, dar nu I se va da alt semn, decât semnul profetului Iona. 40 Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele unui peşte mare, tot aşa şi Fiul Omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. 41 Bărbaţii din Ninive se vor ridica împotriva neamului acestuia în ziua judecăţii şi-l vor osândi pentru că ei s-au pocăit când a predicat Iona. Şi iată că aici este cineva mai mare decât Iona. 42 Regina de la miazăzi se va ridica împotriva neamului acestuia în ziua judecăţii şi-l va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon. Şi iată că aici este cineva mai mare decât Solomon.
Despre duhurile necurate
43 Când iese dintr-un om, duhul necurat umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi n-o găseşte. 44 Atunci îşi zice: Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. 45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, sălăşluiesc acolo, iar starea de pe urmă a acestui om devine mai rea decât cea dintâi. La fel se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”
Mama şi fraţii lui Iisus
46 Pe când Iisus le vorbea încă mulţimilor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. 47 Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.” 48 Dar Iisus a răspuns celui ce-i adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?” 49 Apoi şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! 50 Oricine împlineşte voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”