Învierea lui Iisus
1 După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena şi Maria a lui Iacov şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă. 2 Şi, în prima zi de după sâmbătă, au venit la mormânt foarte de dimineaţă, pe când răsărea soarele. 3 Şi se întrebau între ele aşa: „Oare cine ne va răsturna piatra de pe uşa mormântului?” 4 Căci piatra era foarte mare. Dar când şi-au ridicat ochii, au văzut că fusese răsturnată. 5 Iar când au intrat în mormânt au văzut şezând la dreapta un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au înspăimântat. 6 Dar el le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul cel răstignit Îl căutaţi? A înviat, nu este aici! Iată locul unde L-au pus. 7 Dar mergeţi să spuneţi ucenicilor lui şi lui Petru că va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.” 8 Şi ele au ieşit şi au fugit de la mormânt, pentru că le era foarte frică şi se minunau. Şi n-au spus nimănui nimic fiindcă se temeau.
9 În dimineaţa în care a înviat, în prima zi de după sâmbătă, Iisus s-a arătat prima dată Mariei Magdalena, cea din care alungase şapte demoni. 10 Ea s-a dus şi a vestit celor ce erau cu El, care se tânguiau şi plângeau. 11 Dar ei, când au auzit că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut.
12 După aceea, s-a arătat la doi dintre ei care mergeau la câmp şi a mers pe drum cu ei în alt chip, necunoscut. 13 Aceştia, când s-au întors, au vestit şi celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
Trimiterea apostolilor
14 Apoi, s-a arătat celor unsprezece care erau aşezaţi la masă şi i-a mustrat pentru necredinţa lor şi pentru împietrirea inimii, pentru că nu-i crezuseră pe cei care l-au văzut înviat. 15 Şi le-a zis: „Mergeţi în lumea întreagă să vestiţi evanghelia oricărei făpturi. 16 Cel ce va crede şi se va boteza va fi mântuit, iar cel ce nu va crede va fi osândit. 17 Şi semnele acestea vor urma celor ce vor crede: în Numele Meu vor scoate demoni, vor grăi în limbi noi, 18 vor lua în mâini şerpi şi chiar dacă vor bea ceva aducător de moarte nu vor fi vătămaţi; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi se vor face bine.”
Înălţarea lui Iisus
19 Astfel, Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, s-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. 20 Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi adeverea cuvântul lor prin semnele care îi însoţeau.