Îngerul Domnului mustră
1 Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v-am scos din Egipt și v-am adus în țara pe care le-am jurat părinților voștri că v-o voi da. Am zis : «Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi, 2 și voi să nu încheiați legământ cu locuitorii din țara aceasta, ci să le surpați altarele.» Dar voi n-ați ascultat de glasul Meu. Pentru ce ați făcut lucrul acesta? 3 Am zis atunci: «Nu-i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta în coaste , și dumnezeii lor vă vor fi o cursă.»” 4 După ce le-a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns. 5 Au pus locului aceluia numele Bochim (Cei ce plâng) și I-au adus jertfe Domnului acolo.
Poporul Îi slujește Domnului în timpul lui Iosua
6 Iosua a dat drumul poporului, și copiii lui Israel au plecat fiecare în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire. 7 Poporul I-a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel. 8 Iosua , fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. 9 L-au îngropat în ținutul pe care-l avea de moștenire, la Timnat-Heres , în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș.
Judecătorii
10 Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui și s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu-L cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel. 11 Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu-I plăcea Domnului și le-au slujit baalilor. 12 L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor și L-au mâniat pe Domnul. 13 L-au părăsit pe Domnul și le-au slujit lui Baal și astarteelor. 14 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmașilor lor de jur împrejur și nu s-au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor. 15 Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul și cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare. 16 Domnul a ridicat judecători ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau. 17 Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alți dumnezei și s-au închinat înaintea lor. Curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinții lor și n-au ascultat de poruncile Domnului ca și ei. 18 Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul și-i izbăvea din mâna vrăjmașilor lor în tot timpul vieții judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinele scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau și-i chinuiau. 19 Dar după moartea judecătorului se stricau din nou, mai mult decât părinții lor, ducându-se după alți dumnezei, ca să le slujească și să se închine înaintea lor, și stăruiau în această purtare și împietrire. 20 Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care li-l poruncisem părinților lor și fiindcă n-au ascultat de glasul Meu, 21 nu voi mai izgoni dinaintea lor niciunul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit. 22 Astfel, prin ele îl voi pune pe Israel la încercare , ca să știu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinții lor.” 23 Și Domnul le-a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua și nu S-a grăbit să le izgonească.