Isus spală picioarele ucenicilor Săi
1 Înainte de Praznicul Paștelui, Isus, ca unul care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. 2 În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, 3 Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, 4 S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și S-a încins cu el. 5 Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru. Și Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” 7 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” 8 Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” 9 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar și mâinile, și capul!” 10 Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; și voi sunteți curați, dar nu toți.” 11 – Căci îl știa pe cel ce avea să-L vândă, de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.” – 12 După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: „Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? 13 Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. 14 Deci , dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. 15 Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu. 16 Adevărat , adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul – mai mare decât cel ce l-a trimis! 17 Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți!
Descoperirea vânzătorului
18 Nu vorbesc despre voi toți; îi cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: «Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.» 19 Vă spun lucrul acesta de pe acum , înainte să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți că Eu sunt. 20 Adevărat , adevărat vă spun că cine-l primește pe acela pe care-l trimit Eu pe Mine Mă primește; și cine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine!” 21 După ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit și a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde!” 22 Ucenicii se uitau unii la alții și nu înțelegeau despre cine vorbește. 23 Unul dintre ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. 24 Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus. 25 Și ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus și I-a zis: „Doamne, cine este?” 26 Isus a răspuns: „Acela căruia îi voi întinge bucățica și i-o voi da.” Și a întins o bucățică și i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. 27 Cum a fost dată bucățica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: „Ce ai să faci, fă repede!” 28 Dar nimeni din cei ce ședeau la masă n-a înțeles pentru ce îi zisese aceste vorbe. 29 Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic” sau îi poruncea să le dea ceva săracilor. 30 Iuda, după ce a luat bucățica, a ieșit afară în grabă. Era noapte.
Iubirea frățească
31 După ce a ieșit Iuda, Isus a zis: „Acum , Fiul Omului a fost proslăvit, și Dumnezeu a fost proslăvit în El. 32 Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, și Dumnezeu Îl va proslăvi în El Însuși, și-L va proslăvi îndată . 33 Copilașilor, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta și , cum le-am spus iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot așa vă spun și vouă acum. 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. 35 Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”
Înștiințarea lui Petru
36 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poți veni acum după Mine, unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni.” 37 „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine.” 38 Isus i-a răspuns: „Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun că nu va cânta cocoșul până te vei lepăda de Mine de trei ori!