Trimiterea celor șaptezeci de ucenici
1 După aceea Domnul a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El. 2 Și le-a zis: „Mare este secerișul , dar puțini sunt lucrătorii! Rugați-L dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său! 3 Duceți-vă; iată , vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor! 4 Să nu luați cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălțăminte și să nu întrebați pe nimeni de sănătate pe drum. 5 În orice casă veți intra, să ziceți întâi: «Pacea să fie peste casa aceasta!» 6 Și dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el, altminteri ea se va întoarce la voi. 7 Să rămâneți în casa aceea și să mâncați și să beți ce vi se va da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblați din casă în casă. 8 În oricare cetate veți intra și unde vă vor primi oamenii, să mâncați ce vi se va pune înainte, 9 să vindecați bolnavii care vor fi acolo și să le ziceți: «Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.» 10 Dar în oricare cetate veți intra și nu vă vor primi, să vă duceți pe ulițele ei și să ziceți: 11 «Scuturăm împotriva voastră chiar și praful din cetatea voastră, care s-a lipit de picioarele noastre; totuși să știți că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.» 12 Eu vă spun că în ziua judecății va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. 13 Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci , dacă ar fi fost făcute în Tir și în Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit stând în sac și cenușă. 14 De aceea în ziua judecății va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. 15 Și tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Vei fi coborât până în Locuința Morților! 16 Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cine vă nesocotește pe voi pe Mine Mă nesocotește, iar cine Mă nesocotește pe Mine Îl nesocotește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Întoarcerea celor șaptezeci
17 Cei șaptezeci s-au întors plini de bucurie și I-au zis: „Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău!” 18 Isus le-a zis: „L-am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. 19 Iată că v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului: și nimic nu vă va putea vătăma. 20 Totuși să nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri!” 21 În ceasul acela Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: „Tată, Doamne al cerului și al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă așa ai găsit cu cale Tu. 22 Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; și nimeni nu știe cine este Fiul în afară de Tatăl, nici cine este Tatăl în afară de Fiul și de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” 23 Apoi S-a întors spre ucenici și le-a spus deoparte: „Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi! 24 Căci vă spun că mulți proroci și împărați au voit să vadă ce vedeți voi, și n-au văzut, să audă ce auziți voi, și n-au auzit.”
Pilda samariteanului
25 Un învățător al Legii s-a sculat să-L ispitească pe Isus și I-a zis: „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” 26 Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” 27 El a răspuns: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” 28 „Bine ai răspuns” , i-a zis Isus; „fă așa, și vei avea viața veșnică!” 29 Dar el, care voia să se îndreptățească, I-a zis lui Isus: „Și cine este aproapele meu?” 30 Isus a luat din nou cuvântul și a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort. 31 Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot; și când l-a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. 32 Un levit trecea și el prin locul acela; și când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. 33 Dar un samaritean , care era în călătorie, a venit în locul unde era el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. 34 S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el. 35 A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului și i-a zis: «Ai grijă de el, și orice vei mai cheltui îți voi da înapoi la întoarcere!» 36 Care dintre aceștia trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” 37 „Cel ce și-a făcut milă cu el”, a răspuns învățătorul Legii. „Du-te de fă și tu la fel” , i-a zis Isus.
Marta și Maria
38 Pe când era pe drum cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Și o femeie numită Marta L-a primit în casa ei. 39 Ea avea o soră numită Maria, care s-a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui. 40 Marta era împărțită cu multă slujire; a venit repede la El și I-a zis: „Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să mă ajute!” 41 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, 42 dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”