Desfacerea căsătoriei
1 Isus a plecat de acolo și a venit în ținutul Iudeei, dincolo de Iordan. Gloatele s-au adunat din nou la El și, după obiceiul Său, a început iarăși să le învețe. 2 Au venit la El fariseii și, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă îi este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta. 3 Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” 4 „Moise ”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărțire și s-o lase.” 5 Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta. 6 Dar, de la începutul lumii, «Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască. 7 De aceea îi va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa. 8 Și cei doi vor fi un singur trup.» Așa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. 9 Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă!” 10 În casă ucenicii L-au întrebat iarăși asupra celor de mai sus. 11 El le-a zis: „Oricine își lasă nevasta și o ia pe alta de nevastă preacurvește față de ea; 12 și dacă o nevastă își lasă bărbatul și îl ia pe altul de bărbat preacurvește.”
Copilașii
13 I-au adus niște copilași ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii i-au certat pe cei ce îi aduceau. 14 Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat și le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 15 Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea!” 16 Apoi i-a luat în brațe și i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei.
Tânărul bogat
17 Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui și L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” 18 „Pentru ce Mă numești bun?” , i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. 19 Cunoști poruncile: să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înșeli; să-i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” 20 El I-a răspuns: „Învățătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea.” 21 Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit și i-a zis: „Îți lipsește un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer! Apoi vino, ia-ți crucea și urmează-Mă!” 22 Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuții. 23 Isus S-a uitat împrejurul Lui și le-a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții!” 24 Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25 Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” 26 Ucenicii au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții: „Cine poate atunci să fie mântuit?” 27 Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu.”
Moștenirea vieții veșnice
28 Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat.” 29 Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine și pentru Evanghelie 30 și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viața veșnică. 31 Mulți din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și mulți din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
Isus vestește moartea și învierea Sa
32 Ei erau pe drum și se suiau la Ierusalim; și Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburați și mergeau îngroziți după El. Isus i-a luat iarăși la El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple. 33 „Iată” , a zis El, „ne suim la Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și ale cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâinile neamurilor, 34 care își vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa și-L vor omorî; dar după trei zile va învia.”
Cererea fiilor lui Zebedei
35 Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit la Isus și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să ne faci ce-Ți vom cere.” 36 El le-a zis: „Ce voiți să vă fac?” 37 „Dă-ne”, I-au zis ei, „să ședem unul la dreapta Ta și altul la stânga Ta când vei fi îmbrăcat în slava Ta!” 38 Isus le-a răspuns: „Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” 39 „Putem”, au zis ei. Și Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu îl veți bea și cu botezul cu care voi fi botezat Eu veți fi botezați, 40 dar cinstea de a ședea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită.” 41 Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov și pe Ioan. 42 Isus i-a chemat la El și le-a zis: „Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele, și mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. 43 Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru 44 și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. 45 Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți.”
Orbul Bartimeu
46 Au ajuns la Ierihon. Și pe când ieșea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi și cu o mare mulțime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea jos, lângă drum, și cerea de milă. 47 El a auzit că trece Isus din Nazaret și a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 48 Mulți îl certau să tacă, dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 49 Isus S-a oprit și a zis: „Chemați-l!” L-au chemat pe orb și i-au zis: „Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă!” 50 Orbul și-a aruncat haina, a sărit și a venit la Isus. 51 Isus a luat cuvântul și i-a zis: „Ce vrei să-ți fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să-mi capăt vederea!” 52 Și Isus i-a zis: „Du-te, credința ta te-a mântuit!” Îndată orbul și-a căpătat vederea și a mers pe drum după Isus.