1 El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.”
Schimbarea la față
2 După șase zile Isus i-a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus singuri deoparte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la față înaintea lor. 3 Hainele Lui s-au făcut strălucitoare și foarte albe , de o albeață pe care niciun nălbitor de pe pământ n-o poate da. 4 Ilie li s-a arătat împreună cu Moise și stătea de vorbă cu Isus. 5 Petru a luat cuvântul și I-a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să stăm aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” 6 Căci nu știa ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase. 7 A venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați!” 8 Îndată ucenicii s-au uitat împrejur și n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. 9 Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul Omului dintre cei morți. 10 Ei au păstrat în ei lucrul acesta și se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morți. 11 Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?” 12 El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi și va așeza din nou toate lucrurile, tot așa după cum este scris despre Fiul Omului că trebuie să pătimească mult și să fie defăimat. 13 Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, și ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.”
Vindecarea unui îndrăcit
14 Când au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor și pe cărturari întrebându-se cu ei. 15 De îndată ce L-a văzut norodul pe Isus, s-a mirat și a alergat la El să I se închine. 16 El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebați cu ei?” 17 Și un om din norod I-a răspuns : „Învățătorule, l-am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut. 18 Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâșnește din dinți și rămâne țeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, și n-au putut.” 19 „O, neam necredincios!” , le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceți-l la Mine!” 20 L-au adus la El. Și cum L-a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere, copilul a căzut la pământ și se zvârcolea făcând spumă la gură. 21 Isus l-a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine așa?” „Din copilărie”, a răspuns el. 22 „Și de multe ori duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne!” 23 Isus a răspuns: „Tu zici: «Dacă poți…» Toate lucrurile îi sunt cu putință celui ce crede.” 24 Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” 25 Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat și i-a zis: „Duh mut și surd, îți poruncesc să ieși din copilul acesta și să nu mai intri în el.” 26 Și duhul a ieșit, țipând și scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau: „A murit.” 27 Dar Isus l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare. 28 Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” 29 „Acest soi de draci” , le-a zis El, „nu poate ieși decât prin rugăciune și post.”
Isus vestește moartea și învierea Sa
30 Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni că trece. 31 Căci îi învăța pe ucenicii Săi și zicea: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.” 32 Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea și se temeau să-L întrebe.
Cine este cel mai mare?
33 Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?” 34 Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei ca să știe cine este cel mai mare. 35 Atunci Isus a șezut jos, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă dintre toți și slujitorul tuturor.” 36 Și a luat un copilaș și l-a așezat în mijlocul lor, apoi l-a luat în brațe și le-a zis: 37 „Oricine îl primește pe unul din acești copilași în Numele Meu Mă primește pe Mine; și oricine Mă primește pe Mine nu Mă primește pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Pricinile de păcătuire
38 Ioan I-a zis: „Învățătorule, noi am văzut un om scoțând draci în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu venea după noi.” 39 „Nu-l opriți” , a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu și să Mă poată grăi de rău îndată după aceea! 40 Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41 Și oricine vă va da de băut un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata. 42 Dar dacă-l va face cineva să păcătuiască pe unul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară și să fie aruncat în mare. 43 Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, tai-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viață decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, 44 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 45 Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge, 46 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 47 Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul gheenei, 48 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 49 Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc, și orice jertfă va fi sărată cu sare. 50 Sarea este bună , dar dacă sarea își pierde puterea de a săra, cu ce îi veți da înapoi puterea aceasta? Să aveți sare în voi înșivă și să trăiți în pace unii cu alții!”