PSALMUL 83
O cântare. Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, nu tăcea!
Nu tăcea și nu Te odihni, Dumnezeule!
2 Căci iată că vrăjmașii Tăi se frământă,
și cei ce Te urăsc își înalță capul.
3 Fac planuri pline de vicleșug împotriva poporului Tău
și se sfătuiesc împotriva celor ocrotiți de Tine.
4 „Veniți”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor,
ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”
5 Se strâng toți cu o inimă,
fac un legământ împotriva Ta:
6 corturile lui Edom și ismaeliții,
Moabul și hagareniții,
7 Ghebal, Amon, Amalec,
filistenii și locuitorii Tirului.
8 Asiria se unește și ea cu ei
și le împrumută brațul ei copiilor lui Lot. (Oprire)
9 Fă-le ca lui Madian ,
ca lui Sisera , ca lui Iabin la pârâul Chison,
10 care au fost nimiciți la En-Dor
și au ajuns un gunoi pentru îngrășarea pământului!
11 Căpeteniilor lor fă-le ca lui Oreb și lui Zeeb,
și tuturor domnilor lor – ca lui Zebah și lui Țalmuna!
12 Căci ei zic: „Să punem mâna
pe locuințele lui Dumnezeu!”
13 Dumnezeule , fă-i ca vârtejul de praf,
ca paiul luat de vânt,
14 ca focul care arde pădurea
și ca flacăra care aprinde munții!
15 Urmărește-i astfel cu furtuna Ta
și bagă groaza în ei cu vijelia Ta!
16 Acoperă-le fața de rușine,
ca să caute Numele Tău, Doamne!
17 Să fie rușinați și îngroziți pe vecie,
să le roșească obrazul de rușine și să piară,
18 ca să știe că numai Tu, al cărui Nume este Domnul,
Tu ești Cel Preaînalt pe tot pământul!