Numărătoarea poporului
1 Satana s-a sculat împotriva lui Israel și l-a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel. 2 Și David le-a zis lui Ioab și căpeteniilor poporului: „Duceți-vă de faceți numărătoarea lui Israel de la Beer-Șeba până la Dan și spuneți-mi, ca să știu la cât se ridică numărul poporului!” 3 Ioab a răspuns: „Domnul să facă poporul Lui încă de o sută de ori pe atâta! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toți slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să-l faci pe Israel să păcătuiască astfel?” 4 Împăratul a stăruit în porunca pe care i-o dădea lui Ioab. Și Ioab a plecat și a străbătut tot Israelul, apoi s-a întors la Ierusalim. 5 Ioab i-a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii și o sută de mii de bărbați în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute șaptezeci de mii de bărbați în stare să scoată sabia. 6 Între ei nu i-a numărat și pe Levi și Beniamin , căci porunca împăratului i se părea o urâciune.
Ciuma
7 Porunca aceasta nu I-a plăcut lui Dumnezeu, care l-a lovit pe Israel. 8 Și David I-a zis lui Dumnezeu: „Am săvârșit un mare păcat făcând lucrul acesta. Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!” 9 Domnul i-a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David: 10 „Du-te și spune-i lui David: «Așa vorbește Domnul: ‘Îți pun înainte trei urgii; alege una din ele, și te voi lovi cu ea!’»” 11 Gad s-a dus la David și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Primește: 12 sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi și atins de sabia vrăjmașilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului și ciuma să fie în țară și îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ținutul lui Israel! Vezi acum ce trebuie să-I răspund Celui ce mă trimite!»” 13 David i-a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare. Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!” 14 Domnul a trimis ciuma în Israel și au căzut șaptezeci de mii de oameni din Israel. 15 Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim ca să-l nimicească; și pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat și I-a părut rău de răul acesta; și i-a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ți mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, iebusitul. 16 David a ridicat ochii și l-a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ și cer și ținând în mână sabia scoasă și întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David și bătrânii, înveliți cu sac, au căzut cu fața la pământ. 17 Și David I-a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit și am făcut răul acesta, dar oile acestea ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie dar peste mine și peste casa tatălui meu și să nu piardă pe poporul Tău!” 18 Îngerul Domnului i-a spus lui Gad să-i vorbească lui David să se suie să-I ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, iebusitul. 19 David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului. 20 Ornan s-a întors și a văzut îngerul, și cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci. 21 Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și l-a zărit pe David, apoi a ieșit din arie și s-a închinat înaintea lui David cu fața la pământ. 22 David i-a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe prețul lui în argint, ca să se îndepărteze urgia de deasupra poporului!” 23 Ornan i-a răspuns lui David: „Ia-l și să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată, eu dau boii pentru arderea-de-tot, carele în loc de lemne și grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.” 24 Dar împăratul David i-a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe prețul lui în argint, căci nu-I voi da Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic.” 25 Și David i-a dat lui Ornan șase sute de sicli de aur pentru locul ariei. 26 David I-a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. L-a chemat pe Domnul, și Domnul i-a răspuns prin foc , care s-a coborât din cer pe altarul arderii-de-tot. 27 Atunci Domnul i-a vorbit îngerului, care și-a vârât iarăși sabia în teacă. 28 Pe vremea aceasta David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, iebusitul, aducea jertfe acolo. 29 Dar Locașul Domnului făcut de Moise în pustie și altarul arderilor-de-tot erau atunci pe înălțimea Gabaonului. 30 David nu putea să meargă înaintea acestui altar să-L caute pe Dumnezeu pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.
Numărătoarea poporului
1 Satana s-a sculat împotriva lui Israel și a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel. 2 Și David a zis lui Ioab și căpeteniilor poporului: „Duceți-vă de faceți numărătoarea lui Israel de la Beer-Șeba până la Dan și spuneți-mi, ca să știu la cât se ridică numărul poporului.” 3 Ioab a răspuns: „Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atâta! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toți slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?” 4 Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Și Ioab a plecat și a străbătut tot Israelul, apoi s-a întors la Ierusalim. 5 Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii și o sută de mii de bărbați în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute șaptezeci de mii de bărbați în stare să scoată sabia. 6 Între ei n-a numărat și pe Levi și Beniamin , căci porunca împăratului i se părea o urâciune.
Ciuma
7 Porunca aceasta n-a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel. 8 Și David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârșit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!” 9 Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David: 10 „Du-te și spune lui David: ‘Așa vorbește Domnul: «Îți pun înainte trei urgii; alege una din ele, și te voi lovi cu ea».’ ” 11 Gad s-a dus la David și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: ‘Primește 12 sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi și atins de sabia vrăjmașilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului și ciuma să fie în țară și îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ținutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite’.” 13 David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!” 14 Domnul a trimis ciuma în Israel și au căzut șaptezeci de mii de oameni din Israel. 15 Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim ca să-l nimicească și, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat și I-a părut rău de răul acesta, și a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ți mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, Iebusitul. 16 David a ridicat ochii și a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ și cer și ținând în mână sabia scoasă și întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci, David și bătrânii, înveliți cu saci, au căzut cu fața la pământ. 17 Și David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit și am făcut răul acesta, dar oile acestea ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie dar peste mine și peste casa tatălui meu și să nu piardă pe poporul Tău!” 18 Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David, să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul. 19 David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului. 20 Ornan s-a întors și a văzut îngerul, și cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci. 21 Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și a zărit pe David, apoi a ieșit din arie și s-a închinat înaintea lui David, cu fața la pământ. 22 David a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe prețul lui în argint, ca să se depărteze urgia de deasupra poporului.” 23 Ornan a răspuns lui David: „Ia-l și să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea-de-tot, carele în loc de lemne și grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.” 24 Dar împăratul David a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe prețul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic.” 25 Și David a dat lui Ornan șase sute de sicli de aur pentru locul ariei. 26 David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. A chemat pe Domnul și Domnul i-a răspuns prin foc , care s-a pogorât din cer pe altarul arderii-de-tot. 27 Atunci, Domnul a vorbit îngerului, care și-a vârât iarăși sabia în teacă. 28 Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, Iebusitul, aducea jertfe acolo. 29 Dar locașul Domnului, făcut de Moise în pustie, și altarul arderilor-de-tot erau atunci pe înălțimea Gabaonului. 30 David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.