1 Rugăciunea prorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor de jale.) 2 Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ți aminte de îndurările Tale! 3 Dumnezeu vine din Teman și Cel Sfânt vine din muntele Paran. – (Oprire) – Măreția Lui acoperă cerurile și slava Lui umple pământul. 4 Strălucirea Lui este ca lumina soarelui; din mâna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui. 5 Înaintea Lui merge ciuma, și molima calcă pe urmele Lui. 6 Se oprește și măsoară pământul cu ochiul; privește și face neamurile să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veșnice. 7 Văd corturile Etiopiei pline de groază și se cutremură colibele din țara Madianului. 8 S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi și Te-ai suit în carul Tău de biruință? 9 Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile Cuvântului Tău. – (Oprire) – Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor. 10 La vederea Ta, se cutremură munții, se năpustesc râuri de apă, adâncul își ridică glasul și își înalță valurile în sus. 11 Soarele și luna se opresc în locuința lor de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. 12 Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta . 13 Ieși ca să izbăvești poporul Tău, să-l izbăvești pe unsul Tău; sfărâmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf. – (Oprire) – 14 Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoțând strigăte de bucurie, ca și cum l-ar fi și mâncat pe cel nenorocit în culcuș. 15 Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari. 16 Când am auzit lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul ; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase și-mi tremură genunchii. Căci aș putea oare aștepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului? 17 Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, 18 eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele. 19 Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor și mă face să merg pe înălțimile mele . –
Către mai-marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu coarde.
1 Rugăciunea prorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor de jale) 2 „Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ți aminte de îndurările Tale! 3 Dumnezeu vine din Teman și Cel Sfânt vine din muntele Paran… Măreția Lui acoperă cerurile și slava Lui umple pământul. 4 Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui. 5 Înaintea Lui merge ciuma, și molima calcă pe urmele lui. 6 Se oprește și măsoară pământul cu ochiul; privește și face pe neamuri să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veșnice. 7 Văd corturile Etiopiei pline de groază și se cutremură colibele din țara Madianului. 8 S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi și Te-ai suit în carul Tău de biruință? 9 Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile Cuvântului Tău… Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor. 10 La vederea Ta, se cutremură munții; se năpustesc râuri de apă; adâncul își ridică glasul și își înalță valurile . 11 Soarele și Luna se opresc în locuința lor de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. 12 Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta . 13 Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău; sfărâmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf. 14 Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoțând strigăte de bucurie, ca și cum ar fi și mâncat pe cel nenorocit în culcuș. 15 Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari. 16 Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul ; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase și-mi tremură genunchii. Căci aș putea oare aștepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului? 17 Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, 18 eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! 19 Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor și mă face să merg pe înălțimile mele .” – Către mai-marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu coarde.