Apăsarea madianiților
1 Copiii lui Israel au făcut ce nu-I plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. 2 Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munților, în peșteri și pe stânci întărite. 3 După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec și fiii Răsăritului și porneau împotriva lui. 4 Tăbărau în fața lui, nimiceau roadele țării până spre Gaza și nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari. 5 Căci se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca o mulțime de lăcuste , erau fără număr, ei și cămilele lor, și veneau în țară ca s-o pustiască. 6 Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, și copiii lui Israel au strigat către Domnul. 7 Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian, 8 Domnul le-a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei. 9 V-am scăpat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă apăsau, i-am izgonit dinaintea voastră și v-am dat vouă țara lor. 10 V-am zis: ‘Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți.’ Dar voi n-ați ascultat glasul Meu.»”
Ghedeon
11 Apoi a venit Îngerul Domnului și S-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer . Ghedeon , fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de Madian. 12 Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!” 13 Ghedeon I-a zis: „Rogu-Te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri când spun: «Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?» Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mâinile lui Madian!” 14 Domnul S-a uitat la el și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește-l pe Israel din mâna lui Madian! Oare nu te trimit Eu?” 15 Ghedeon I-a zis: „Rogu-Te, domnul meu, cu ce să-l izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” 16 Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine și îl vei bate pe Madian ca pe un singur om.” 17 Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești! 18 Nu Te îndepărta de aici până mă voi întoarce la Tine să-mi aduc darul și să-l pun înaintea Ta!” Și Domnul i-a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.” 19 Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied și a făcut azime dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coș și zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar și I le-a pus înainte. 20 Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea și azimele, pune-le pe stânca aceasta și varsă zeama!” Și el a făcut așa. 21 Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână și a atins carnea și azimele. Atunci s-a ridicat din stâncă un foc , care a mistuit carnea și azimele. Și Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui. 22 Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! L-am văzut pe Îngerul Domnului față-n față!” 23 Și Domnul i-a zis: „Fii pe pace , nu te teme, căci nu vei muri!” 24 Ghedeon I-a zidit acolo un altar Domnului și i-a pus numele „Domnul păcii”. Altarul acesta este și astăzi la Ofra , care era a familiei lui Abiezer.
Dărâmarea altarului lui Baal
25 În aceeași noapte, Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Ia vițelul tatălui tău și un alt taur de șapte ani! Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, și taie parul închinat Astarteei, care este deasupra! 26 Să-I zidești apoi și să-I întocmești pe vârful acestei stânci un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea și să aduci o ardere-de-tot cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.” 27 Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce spusese Domnul, dar fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua. 28 Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineață, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului de deasupra lui era tăiat și al doilea taur era adus ca ardere-de-tot pe altarul care fusese zidit. 29 Ei și-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Și au întrebat și au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.” 30 Atunci oamenii din cetate i-au zis lui Ioas: „Scoate-l pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat parul sfânt care era deasupra lui!” 31 Ioas le-a răspuns tuturor celor ce s-au înfățișat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să-l apărați pe Baal? Voi trebuie să-i veniți în ajutor? Oricine îi va lua apărarea lui Baal să moară până dimineață! Dacă Baal este un dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.” 32 În ziua aceea i-au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal) , căci au zis: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul!” 33 Tot Madianul , Amalec și fiii Răsăritului s-au strâns împreună, au trecut Iordanul și au tăbărât în valea Izreel. 34 Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiță, și Abiezer a fost chemat ca să meargă după el. 35 A trimis soli în tot Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, care s-au suit să le iasă înainte.
Semnul cu lâna
36 Ghedeon I-a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să-l izbăvești pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, 37 iată , voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că îl vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” 38 Și așa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineață, a stors lâna și a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă. 39 Ghedeon I-a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea, și nu voi mai vorbi decât de data aceasta! Aș vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, și tot pământul să se acopere cu rouă.” 40 Și Dumnezeu a făcut așa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, și tot pământul s-a acoperit cu rouă.
Apăsarea madianiților
1 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. 2 Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munților, în peșteri și pe stânci întărite. 3 După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec și fiii Răsăritului și porneau împotriva lui. 4 Tăbărau în fața lui, nimiceau roadele țării până spre Gaza și nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari. 5 Căci se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca o mulțime de lăcuste , erau fără număr, ei și cămilele lor, și veneau în țară ca s-o pustiască. 6 Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, și copiii lui Israel au strigat către Domnul. 7 Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian, 8 Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei. 9 V-am scăpat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă apăsau, i-am izgonit dinaintea voastră și v-am dat vouă țara lor. 10 V-am zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți». Dar voi n-ați ascultat glasul Meu’.”
Ghedeon
11 Apoi a venit Îngerul Domnului și S-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer . Ghedeon , fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de Madian. 12 Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!” 13 Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri când spun: ‘Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?’? Acum, Domnul ne părăsește și ne dă în mâinile lui Madian!” 14 Domnul S-a uitat la el și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian. Oare nu te trimit Eu?” 15 Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” 16 Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om”. 17 Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești. 18 Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul și să-l pun înaintea Ta”. Și Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.” 19 Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied și a făcut azimi dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coș și zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar și I le-a pus înainte. 20 Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea și azimile, pune-le pe stânca aceasta și varsă zeama”. Și el a făcut așa. 21 Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână și a atins carnea și azimile. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea și azimile. Și Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui. 22 Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului față-n față”. 23 Și Domnul i-a zis: „Fii pe pace , nu te teme, căci nu vei muri”. 24 Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului și i-a pus numele „Domnul păcii”. Altarul acesta este și astăzi la Ofra , care era a familiei lui Abiezer.
Dărâmarea altarului lui Baal
25 În aceeași noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: „Ia vițelul tatălui tău și un alt taur de șapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, și taie parul închinat Astarteei, care este deasupra. 26 Să zidești apoi și să întocmești pe vârful acestei stânci un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea și să aduci o ardere-de-tot, cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia”. 27 Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce spusese Domnul, dar, fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua. 28 Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineață, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat și al doilea taur era adus ca ardere-de-tot pe altarul care fusese zidit. 29 Ei și-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Și au întrebat și au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta”. 30 Atunci, oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat parul sfânt care era deasupra lui”. 31 Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfățișat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apărați pe Baal? Voi trebuie să-i veniți în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineață. Dacă Baal este un Dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul”. 32 În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal) , căci au zis: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul”. 33 Tot Madianul , Amalec și fiii Răsăritului s-au strâns împreună, au trecut Iordanul și au tăbărât în valea Isreel. 34 Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiță și Abiezer a fost chemat ca să meargă după el. 35 A trimis soli în tot Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, care s-au suit să le iasă înainte.
Semnul cu lâna
36 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăvești pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, 37 iată , voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus”. 38 Și așa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineață, a stors lâna și a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă. 39 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea și nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aș vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, și tot pământul să se acopere cu rouă”. 40 Și Dumnezeu a făcut așa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, și tot pământul s-a acoperit cu rouă.