Prorocie asupra sorții lui Zedechia
1 Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului când Nebucadnețar, împăratul Babilonului, cu toată oștirea sa și toate împărățiile pământului de sub stăpânirea lui și toate popoarele făceau război împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor cetăților care țineau de el: 2 „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Du-te de spune-i lui Zedechia, împăratul lui Iuda, și zi-i: ‘Așa vorbește Domnul: ‹Iată , dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, și o va arde cu foc. 3 Și tu nu vei scăpa din mâinile lui, ci vei fi luat și dat în mâna lui, vei da ochi cu împăratul Babilonului, el îți va vorbi gură către gură și vei merge la Babilon.›’» 4 Numai ascultă cuvântul Domnului, Zedechia, împăratul lui Iuda! Așa vorbește Domnul despre tine: «Nu vei muri ucis de sabie, 5 ci vei muri în pace și, cum au ars miresme pentru părinții tăi, vechii împărați, care au fost înaintea ta, tot așa vor arde și pentru tine și te vor jeli, zicând: ‘Vai, doamne!’ Căci Eu am rostit cuvântul acesta», zice Domnul.” 6 Prorocul Ieremia i-a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, împăratul lui Iuda, la Ierusalim, 7 pe când oastea împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor celorlalte cetăți ale lui Iuda, împotriva Lachisului și a Azecăi, căci acestea erau cetățile care mai rămăseseră din toate cetățile întărite ale lui Iuda.
Amenințări
8 Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce împăratul Zedechia făcuse o învoială cu tot poporul Ierusalimului ca să vestească slobozenia robilor, 9 pentru ca fiecare să-i lase slobozi pe robul și pe roaba sa, pe evreu și pe evreică, și nimeni să nu-l mai țină în robie pe fratele său iudeu. 10 Toate căpeteniile și tot poporul care făcuseră învoiala s-au legat să-i lase slobozi fiecare pe robul și pe roaba lui și să nu-i mai țină în robie. Ei au ascultat și le-au dat drumul. 11 Dar mai pe urmă s-au răzgândit, i-au luat înapoi pe robii și pe roabele pe care-i sloboziseră și i-au silit să le fie iarăși robi și roabe. 12 Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia din partea Domnului astfel: 13 „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu am făcut un legământ cu părinții voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din casa robiei, și le-am zis: 14 ‘După șapte ani fiecare dintre voi să-l lase slobod pe fratele său evreu care i se vinde lui; șase ani să-ți slujească și apoi să-l lași slobod de la tine.’ Dar părinții voștri nu M-au ascultat și n-au luat aminte la Mine. 15 Voi v-ați întors astăzi în voi înșivă, ați făcut ce este bine înaintea Mea, vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său, și ați făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu. 16 Dar pe urmă v-ați luat vorba îndărăt și Mi-ați pângărit Numele, luându-i iarăși înapoi fiecare pe robii și pe roabele pe care-i sloboziserăți și-i lăsaserăți în voia lor; și i-ați silit să vă fie iarăși robi și roabe.» 17 De aceea așa vorbește Domnul: «Nu M-ați ascultat ca să vestiți slobozenia fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră», zice Domnul, «slobozenia sabiei , a ciumei și a foametei și vă voi face de pomină printre toate împărățiile pământului. 18 Și pe oamenii care au călcat legământul Meu, care n-au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un vițel în două și trecând printre cele două jumătăți ale lui, 19 și anume pe căpeteniile lui Iuda și pe căpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoți și pe tot poporul țării, care au trecut printre bucățile vițelului, 20 îi voi da în mâinile vrăjmașilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viața, și trupurile lor moarte le vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor câmpului. 21 Dar pe Zedechia, împăratul lui Iuda, și pe căpeteniile lui îi voi da în mâinile vrăjmașilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viața, în mâinile oștirii împăratului Babilonului, care a plecat de la voi. 22 Iată , voi da poruncă», zice Domnul, «și-i voi aduce înapoi împotriva cetății acesteia; o vor bate, o vor lua și o vor arde cu foc. Și voi preface cetățile lui Iuda într-un pustiu fără locuitori.»”
Prorocie asupra soartei lui Ezechia
1 Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului când Nebucadnețar, împăratul Babilonului, cu toată oștirea sa și toate împărățiile pământului de sub stăpânirea lui și toate popoarele făceau război împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor cetăților care țineau de el: 2 Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Du-te de spune lui Zedechia, împăratul lui Iuda, și zi-i: ‘Așa vorbește Domnul: «Iată , dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului și o va arde cu foc. 3 Și tu nu vei scăpa din mâinile lui, ci vei fi luat și dat în mâna lui, vei da ochi cu împăratul Babilonului, el îți va vorbi gură către gură și vei merge la Babilon.» 4 Numai, ascultă Cuvântul Domnului, Zedechia, împăratul lui Iuda!’ Așa vorbește Domnul despre tine: ‘Nu vei muri ucis de sabie, 5 ci vei muri în pace și, cum au ars miresme pentru părinții tăi, vechii împărați, care au fost înaintea ta, tot așa vor arde și pentru tine și te vor jeli, zicând: «Vai, doamne!» Căci Eu am rostit cuvântul acesta’, zice Domnul.” 6 Prorocul Ieremia a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, împăratul lui Iuda, la Ierusalim, 7 pe când oastea împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor celorlalte cetăți ale lui Iuda, împotriva Lachisului și Azechei, căci acestea erau cetățile care mai rămăseseră din toate cetățile întărite ale lui Iuda.
Amenințări
8 Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce împăratul Zedechia făcuse o învoială cu tot poporul Ierusalimului ca să vestească slobozenia robilor, 9 pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul și roaba sa, pe evreu și pe evreică, și nimeni să nu mai țină în robie pe fratele său iudeu. 10 Toate căpeteniile și tot poporul care făcuseră învoiala s-au legat să lase slobozi fiecare pe robul și roaba lui și să nu-i mai țină în robie. Ei au ascultat și le-au dat drumul. 11 Dar, mai pe urmă , s-au răzgândit, au luat înapoi pe robii și roabele pe care-i sloboziseră și i-au silit să le fie iarăși robi și roabe. 12 Atunci, Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia din partea Domnului astfel: 13 „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Eu am făcut un legământ cu părinții voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din casa robiei și le-am zis: 14 «După șapte ani, fiecare din voi să lase slobod pe fratele său evreu care i se vinde lui; șase ani să-ți slujească și apoi să-l lași slobod de la tine.» Dar părinții voștri nu M-au ascultat și n-au luat aminte la Mine. 15 Voi v-ați întors astăzi în voi înșivă, ați făcut ce este bine înaintea Mea, vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său, și ați făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu. 16 Dar pe urmă v-ați luat vorba îndărăt și Mi-ați pângărit Numele, luând iarăși înapoi fiecare pe robii și roabele pe care-i sloboziserăți și-i lăsaserăți în voia lor, și i-ați silit să vă fie iarăși robi și roabe.’ 17 De aceea așa vorbește Domnul: ‘Nu M-ați ascultat ca să vestiți slobozenia fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, slobozenia sabiei , ciumei și foametei și vă voi face de pomină printre toate împărățiile pământului. 18 Și pe oamenii care au călcat legământul Meu, care n-au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un vițel în două și trecând printre cele două jumătăți ale lui, 19 și anume pe căpeteniile lui Iuda și pe căpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoți și pe tot poporul țării, care au trecut printre bucățile vițelului, 20 îi voi da în mâinile vrăjmașilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viața, și trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor câmpului. 21 Dar pe Zedechia, împăratul lui Iuda, și pe căpeteniile lui, îi voi da în mâinile vrăjmașilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viața, în mâinile oștirii împăratului Babilonului, care a plecat de la voi! 22 Iată , voi da poruncă, zice Domnul, și-i voi aduce înapoi împotriva cetății acesteia; o vor bate, o vor lua și o vor arde cu foc. Și voi preface cetățile lui Iuda într-un pustiu fără locuitori’.”