PSALMUL 88
O cântare. Un psalm al fiilor lui Core. Către mai-marele cântăreților. De cântat cu flautul. O cântare a lui Heman, ezrahitul
1 Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
zi și noapte strig înaintea Ta!
2 S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta!
Ia aminte la cererile mele,
3 căci mi s-a săturat sufletul de rele
și mi se apropie viața de Locuința Morților!
4 Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă,
sunt ca un om care nu mai are putere.
5 Stau întins printre cei morți
ca cei uciși și culcați în mormânt,
de care nu-Ți mai aduci aminte
și care sunt despărțiți de mâna Ta.
6 M-ai aruncat în groapa cea mai de jos,
în întuneric, în adâncuri.
7 Mânia Ta mă apasă
și mă năpădești cu toate valurile Tale. (Oprire)
8 I-ai îndepărtat de la mine pe toți prietenii mei,
m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei;
sunt închis și nu pot să ies.
9 Mi se topesc ochii de suferință;
în toate zilele Te chem , Doamne,
și-mi întind mâinile spre Tine.
10 Oare pentru morți faci Tu minuni?
Sau se scoală morții să Te laude? (Oprire)
11 Se vorbește de bunătatea Ta în mormânt
și de credincioșia Ta în adânc?
12 Sunt cunoscute minunile Tale în întuneric
și dreptatea Ta în țara uitării?
13 Doamne, eu Îți cer ajutorul,
și dimineața rugăciunea mea se înalță la Tine.
14 Pentru ce , Doamne, lepezi sufletul meu?
Pentru ce îmi ascunzi Fața Ta?
15 Din tinerețe sunt nenorocit și trag să mor,
sunt cuprins de spaimele Tale și nu știu ce să mai fac.
16 Mânia Ta trece peste mine,
spaimele Tale mă nimicesc de tot.
17 Ele mă înconjoară toată ziua ca niște ape,
mă înfășoară toate deodată.
18 I-ai îndepărtat de la mine pe prieteni și pe tovarăși,
și cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuți.
PSALMUL 88
O cântare. Un psalm al fiilor lui Core. Către mai-marele cântăreților.
De cântat cu flautul. O cântare a lui Heman, Ezrahitul
1 Doamne, Dumnezeul mântuirii mele!
Zi și noapte strig înaintea Ta!
2 S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta!
Ia aminte la cererile mele,
3 căci mi s-a săturat sufletul de rele
și mi se apropie viața de Locuința morților.
4 Sunt pus în rândul celor ce se pogoară în groapă,
sunt ca un om care nu mai are putere.
5 Stau întins printre cei morți,
ca cei uciși și culcați în mormânt,
de care nu-Ți mai aduci aminte
și care sunt despărțiți de mâna Ta.
6 M-ai aruncat în groapa cea mai de jos,
în întuneric, în adâncuri.
7 Mânia Ta mă apasă
și mă năpădești cu toate valurile Tale.
8 Ai îndepărtat de la mine pe toți prietenii mei,
m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei;
sunt închis și nu pot să ies.
9 Mi se topesc ochii de suferință;
în toate zilele Te chem , Doamne,
și-mi întind mâinile spre Tine!
10 Oare pentru morți faci Tu minuni?
Sau se scoală morții să Te laude?
11 Se vorbește de bunătatea Ta în mormânt
și de credincioșia Ta în Adânc?
12 Sunt cunoscute minunile Tale în întuneric
și dreptatea Ta în țara uitării?
13 Doamne, eu Îți cer ajutorul
și dimineața rugăciunea mea se înalță la Tine.
14 Pentru ce , Doamne, lepezi sufletul meu?
Pentru ce îmi ascunzi Fața Ta?
15 Din tinerețe, sunt nenorocit și trag să mor,
sunt cuprins de spaimele Tale și nu știu ce să mai fac.
16 Mânia Ta trece peste mine,
spaimele Tale mă nimicesc de tot.
17 Ele mă înconjoară toată ziua, ca niște ape,
mă înfășoară toate deodată.
18 Ai depărtat de la mine pe prieteni și tovarăși,
și cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuți.