1 L-am căutat noaptea în așternutul meu, l-am căutat pe iubitul inimii mele;
l-am căutat, dar nu l-am găsit…
2 M-am sculat atunci și am cutreierat cetatea,
ulițele și piețele,
și l-am căutat pe iubitul inimii mele…
L-am căutat, dar nu l-am găsit.
3 M-au întâlnit păzitorii care dădeau ocol cetății
și i-am întrebat: „Nu l-ați văzut pe iubitul inimii mele?”
4 Abia trecusem de ei,
și l-am găsit pe iubitul inimii mele.
L-am apucat și nu l-am mai lăsat
până nu l-am adus în casa mamei mele,
în odaia celei ce m-a zămislit. –
5 Vă jur, fiice ale Ierusalimului,
pe căprioarele și cerboaicele de pe câmp,
nu stârniți, nu treziți dragostea
până nu vine ea! –
6 Ce se vede suindu-se din pustie
ca niște stâlpi de fum,
în mijlocul aburilor de mir și de tămâie,
înconjurată de toate miresmele negustorilor de mir? –
7 Iată, este patașca lui Solomon,
cu șaizeci de viteji de jur împrejur,
cei mai viteji din Israel.
8 Toți sunt înarmați cu săbii și toți sunt deprinși la luptă,
fiecare cu sabia la coapsă,
ca să nu aibă nimic de temut în timpul nopții.
9 Împăratul Solomon și-a făcut această patașcă
din lemn din Liban.
10 Stâlpii i-a făcut din argint,
rezemătoarea, din aur, scaunul, din purpură,
iar mijlocul, împodobit cu o țesătură aleasă,
lucrată de dragostea fiicelor Ierusalimului.
11 Ieșiți, fete ale Sionului, și priviți-l pe împăratul Solomon
cu cununa cu care l-a încununat mama sa în ziua cununiei lui,
în ziua veseliei inimii lui! –
Credincioșia miresei
1 În patul meu, nopțile am căutat pe cel pe care‐l iubește sufletul meu, l‐am căutat dar nu l‐am găsit. 2 Am zis : Mă voi scula acum și voi cutreiera cetatea; voi căuta pe cel pe care‐l iubește sufletul meu în ulițe și drumuri mari. L‐am căutat dar nu l‐am aflat. 3 M‐au aflat păzitorii care umblă prin cetate, le‐am zis : N‐ați văzut pe cel pe care‐l iubește sufletul meu? 4 Abia am trecut de la ei și am aflat pe cel pe care‐l iubește sufletul meu: l‐am apucat și nu l‐am lăsat până l‐am dus în casa mamei mele, în cămara celei ce m‐a zămislit. 5 Fete ale Ierusalimului, vă jur pe gazelele sau pe căprioarele câmpului, să nu treziți și să nu deșteptați iubirea până‐i va plăcea. 6 Cine este acesta care se suie din pustie ca niște stâlpi de fum miresmiți cu smirnă și tămâie, cu toate prafurile negustorilor? 7 Iată, pătașca lui, a lui Solomon! Șaizeci de viteji o înconjoară din cei puternici ai lui Israel. 8 Toți țin sabia, și sunt deprinși la război. Fiecare își are sabia la coapsă din pricina spaimelor nopții. 9 Împăratul Solomon și‐a făcut o leftică din lemnul Libanului. 10 Stâlpii i‐a făcut de argint, răzămătoarea de aur și șezătoarea de purpură; mijlocul a fost pardosit cu iubire de la fetele Ierusalimului. 11 Ieșiți, fetele Sionului, și priviți pe împăratul Solomon cu cununa cu care l‐a încununat mamă‐sa în ziua cununiei lui și în ziua veseliei inimii lui.