Petru și Ioan înaintea Sinedriului
1 Pe când vorbeau ei poporului, au venit peste ei preoții, căpitanul gărzii Templului și saducheii, 2 furioși că învățau poporul și vesteau învierea din morți în Isus. 3 Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase. 4 Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântul au crezut, iar numărul bărbaților credincioși s‑a ridicat la aproape cinci mii.
5 A doua zi, mai‑marii poporului , bătrânii și cărturarii s‑au adunat la Ierusalim 6 împreună cu marele‑preot Ana , cu Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei din neamul marilor‑preoți. 7 I‑au pus pe Petru și Ioan în mijlocul lor și i‑au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a zis: „Mai‑mari ai poporului și bătrâni [ai lui Israel]! 9 Fiindcă suntem cercetați astăzi pentru o binefacere făcută unui om bolnav (prin cine a fost el vindecat), 10 să știți voi toți și întreg poporul lui Israel: omul acesta se înfățișează înaintea voastră sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L‑ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L‑a înviat din morți. 11 El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului. 12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
13 Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și dându‑și seama că erau oameni neînvățați și de rând, s‑au mirat și au înțeles că fuseseră cu Isus. 14 Dar, fiindcă‑l vedeau stând în picioare lângă ei pe omul care fusese vindecat, n‑au putut zice nimic împotrivă. 15 Le‑au poruncit să iasă din Sinedriu și s‑au sfătuit între ei, 16 zicând: „Ce să le facem acestor oameni? Căci toți locuitorii Ierusalimului știu că prin ei s‑a făcut o minune vădită și n‑o putem tăgădui. 17 Dar, ca să nu se răspândească și mai mult vestea în popor, să‑i amenințăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!” 18 După ce i‑au chemat , le‑au poruncit să nu mai vorbească și să nu mai învețe cu niciun chip în Numele lui Isus. 19 Drept răspuns, Petru și Ioan le‑au zis: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, 20 căci nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit!” 21 I‑au amenințat din nou și i‑au lăsat să plece, neștiind cum să‑i pedepsească din cauza poporului, fiindcă toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele petrecute. 22 Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea peste patruzeci de ani.
Rugăciunea bisericii din Ierusalim
23 După ce li s‑a dat drumul, ei au venit la ai lor și le‑au istorisit ce le spuseseră preoții de seamă și bătrânii. 24 Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat într‑un cuget glasul către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne [Doamne], Tu, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, 25 Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău:
De ce s‑au întărâtat neamurile
și popoarele au făcut planuri deșarte?
26 Împărații pământului s‑au ridicat,
domnitorii s‑au adunat laolaltă
împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.
27 Într‑adevăr , împotriva Robului Tău celui sfânt , Isus, pe care L‑ai uns, s‑au adunat în cetatea aceasta Irod și Ponțiu Pilat , împreună cu neamurile și mulțimile lui Israel, 28 ca să facă ceea ce mâna Ta și sfatul Tău hotărâseră mai înainte. 29 Și acum, Doamne, uită‑Te la amenințările lor, dă‑le putere robilor Tăi să poată vesti Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 30 și întinde‑Ți mâna, ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus!” 31 După ce s‑au rugat ei, s‑a cutremurat locul unde erau adunați; toți s‑au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unitatea bisericii din Ierusalim
32 Mulțimea credincioșilor era o inimă și un suflet și niciunul nu zicea că averea proprie este a lui, ci pe toate le aveau în comun. 33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste toți. 34 Nu era niciun nevoiaș printre ei, fiindcă cei care aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul celor vândute 35 și‑l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
Anania și Safira
36 Iosif, numit de apostoli și Barnaba, care înseamnă „fiul mângâierii”, un levit de neam din Cipru, 37 a vândut un ogor pe care‑l avea , a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor.
Petru și Ioan înaintea Sinedriului
1 Pe când vorbeau ei poporului, au venit peste ei preoții, căpitanul gărzii Templului și saducheii, 2 furioși că învățau poporul și vesteau învierea din morți în Isus. 3 Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase. 4 Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântul au crezut, iar numărul bărbaților credincioși s‑a ridicat la aproape cinci mii.
5 A doua zi, mai‑marii poporului , bătrânii și cărturarii s‑au adunat la Ierusalim 6 împreună cu marele‑preot Ana , cu Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei din neamul marilor‑preoți. 7 I‑au pus pe Petru și Ioan în mijlocul lor și i‑au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a zis: „Mai‑mari ai poporului și bătrâni [ai lui Israel]! 9 Fiindcă suntem cercetați astăzi pentru o binefacere făcută unui om bolnav (prin cine a fost el vindecat), 10 să știți voi toți și întreg poporul lui Israel: omul acesta se înfățișează înaintea voastră sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L‑ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L‑a înviat din morți. 11 El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului. 12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
13 Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și dându‑și seama că erau oameni neînvățați și de rând, s‑au mirat și au înțeles că fuseseră cu Isus. 14 Dar, fiindcă‑l vedeau stând în picioare lângă ei pe omul care fusese vindecat, n‑au putut zice nimic împotrivă. 15 Le‑au poruncit să iasă din Sinedriu și s‑au sfătuit între ei, 16 zicând: „Ce să le facem acestor oameni? Căci toți locuitorii Ierusalimului știu că prin ei s‑a făcut o minune vădită și n‑o putem tăgădui. 17 Dar, ca să nu se răspândească și mai mult vestea în popor, să‑i amenințăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!” 18 După ce i‑au chemat , le‑au poruncit să nu mai vorbească și să nu mai învețe cu niciun chip în Numele lui Isus. 19 Drept răspuns, Petru și Ioan le‑au zis: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, 20 căci nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit!” 21 I‑au amenințat din nou și i‑au lăsat să plece, neștiind cum să‑i pedepsească din cauza poporului, fiindcă toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele petrecute. 22 Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea peste patruzeci de ani.
Rugăciunea bisericii din Ierusalim
23 După ce li s‑a dat drumul, ei au venit la ai lor și le‑au istorisit ce le spuseseră preoții de seamă și bătrânii. 24 Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat într‑un cuget glasul către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne [Doamne], Tu, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, 25 Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău:
De ce s‑au întărâtat neamurile
și popoarele au făcut planuri deșarte?
26 Împărații pământului s‑au ridicat,
domnitorii s‑au adunat laolaltă
împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.
27 Într‑adevăr , împotriva Robului Tău celui sfânt , Isus, pe care L‑ai uns, s‑au adunat în cetatea aceasta Irod și Ponțiu Pilat , împreună cu neamurile și mulțimile lui Israel, 28 ca să facă ceea ce mâna Ta și sfatul Tău hotărâseră mai înainte. 29 Și acum, Doamne, uită‑Te la amenințările lor, dă‑le putere robilor Tăi să poată vesti Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 30 și întinde‑Ți mâna, ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus!” 31 După ce s‑au rugat ei, s‑a cutremurat locul unde erau adunați; toți s‑au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unitatea bisericii din Ierusalim
32 Mulțimea credincioșilor era o inimă și un suflet și niciunul nu zicea că averea proprie este a lui, ci pe toate le aveau în comun. 33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste toți. 34 Nu era niciun nevoiaș printre ei, fiindcă cei care aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul celor vândute 35 și‑l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
Anania și Safira
36 Iosif, numit de apostoli și Barnaba, care înseamnă „fiul mângâierii”, un levit de neam din Cipru, 37 a vândut un ogor pe care‑l avea , a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor.