A doua numărătoare a poporului
1 După urgie, DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Eleazar, fiul preotului Aaron: 2 „Faceți numărătoarea întregii adunări a fiilor lui Israel, numărându‑i pe toți cei cu vârsta de la douăzeci de ani în sus, după semințiile lor, anume pe toți cei care ies la oaste din Israel!” 3 Moise și preotul Eleazar le‑au vorbit în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului, zicând: 4 „Să fie numărați cei cu vârsta de la douăzeci de ani în sus, așa cum i‑a poruncit DOMNUL lui Moise.” Fiii lui Israel care au ieșit din țara Egiptului au fost:
5 Ruben , întâiul născut al lui Israel; fiii lui Ruben au fost: Enoh, din care se coboară clanul enohiților; din Palu – clanul paluiților; 6 din Hețron – clanul hețroniților; din Carmi – clanul carmiților. 7 Acestea sunt clanurile rubeniților, iar cei numărați ai lor au fost patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci. 8 Fiii lui Palu: Eliab. 9 Fiii lui Eliab: Nemuel, Datan și Abiram, acel Datan și acel Abiram chemați din adunare care s‑au răsculat împotriva lui Moise și a lui Aaron în adunarea lui Core, când s‑au împotrivit DOMNULUI. 10 Pământul și‑a deschis gura și i‑a înghițit pe ei și pe Core, când a pierit adunarea și i‑a mistuit focul pe cei două sute cincizeci de oameni. Ei au slujit poporului ca pildă. 11 Totuși, fiii lui Core n‑au murit.
12 Fiii lui Simeon, după clanurile lor: din Nemuel – clanul nemueliților; din Iamin – clanul iaminiților; din Iachin – clanul iachiniților; 13 din Zerah – clanul zerahiților; din Saul – clanul sauliților. 14 Acestea sunt clanurile simeoniților: douăzeci și două de mii două sute.
15 Fiii lui Gad, după clanurile lor: din Țefon – clanul țefoniților; din Haghi – clanul haghiților; din Șuni – clanul șuniților; 16 din Ozni – clanul ozniților; din Eri – clanul eriților; 17 din Arod – clanul arodiților; din Areli – clanul areliților. 18 Acestea sunt clanurile fiilor lui Gad, iar cei numărați ai lor au fost patruzeci de mii cinci sute .
19 Fiii lui Iuda: Er și Onan; dar Er și Onan au murit în țara Canaanului. 20 Fiii lui Iuda, după clanurile lor, au fost: din Șela – clanul șelaiților; din Pereț – clanul perețiților; din Zerah – clanul zerahiților. 21 Fiii lui Pereț au fost: din Hețron – clanul hețroniților; din Hamul – clanul hamuliților. 22 Acestea sunt clanurile lui Iuda, iar cei numărați ai lor au fost șaptezeci și șase de mii cinci sute.
23 Fiii lui Isahar, după clanurile lor: din Tola – clanul tolaiților; din Puva – clanul puvaiților; 24 din Iașub – clanul iașubiților; din Șimron – clanul șimroniților. 25 Acestea sunt clanurile lui Isahar, iar cei numărați ai lor au fost șaizeci și patru de mii trei sute.
26 Fiii lui Zabulon, după clanurile lor: din Sered se coboară clanul serediților; din Elon – clanul eloniților; din Iahleel – clanul iahleeliților. 27 Acestea sunt clanurile zabuloniților, iar cei numărați ai lor au fost șaizeci de mii cinci sute.
28 Fiii lui Iosif, după clanurile lor: Manase și Efraim. 29 Fiii lui Manase: din Machir – clanul machiriților. Lui Machir i s‑a născut Galaad: din Galaad – clanul galaadiților. 30 Aceștia sunt fiii lui Galaad: din Iezer – clanul iezeriților; din Helec – clanul helechiților; 31 din Asriel – clanul asrieliților; din Sihem – clanul sihemiților; 32 din Șemida – clanul șemidaiților; din Hefer – clanul heferiților. 33 Dar Țelofhad , fiul lui Hefer, n‑a avut fii, ci numai fete, iar numele fetelor lui Țelofhad erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. 34 Acestea sunt clanurile lui Manase, iar cei numărați ai lor au fost cincizeci și două de mii șapte sute.
35 Aceștia sunt fiii lui Efraim, după clanurile lor: din Șutelah – clanul șutelahiților; din Becher – clanul becheriților; din Tahan – clanul tahaniților. 36 Aceștia sunt fiii lui Șutelah: din Eran – clanul eraniților. 37 Acestea sunt clanurile fiilor lui Efraim, iar cei numărați ai lor au fost treizeci și două de mii cinci sute. Aceștia sunt fiii lui Iosif, după clanurile lor.
38 Fiii lui Beniamin, după clanurile lor: din Bela – clanul belaiților; din Așbel – clanul așbeliților; din Ahiram – clanul ahiramiților; 39 din Șufam – clanul șufamiților; din Hufam – clanul hufamiților. 40 Fiii lui Bela au fost: Ard și Naaman: din Ard – clanul ardiților; din Naaman – clanul naamaniților. 41 Aceștia sunt fiii lui Beniamin, după clanurile lor, iar cei numărați ai lor au fost patruzeci și cinci de mii șase sute.
42 Aceștia sunt fiii lui Dan, după clanurile lor: din Șuham – clanul șuhamiților. Acestea sunt clanurile lui Dan, după clanurile lor. 43 Toți cei numărați din clanurile șuhamiților au fost șaizeci și patru de mii patru sute.
44 Fiii lui Așer, după clanurile lor: din Imna – clanul imnaiților; din Ișvi – clanul ișviților; din Beria – clanul beriaiților. 45 Fiii lui Beria: din Heber – clanul heberiților; din Malchiel – clanul malchieliților. 46 Numele fetei lui Așer era Sarah. 47 Acestea sunt clanurile fiilor lui Așer, iar cei numărați ai lor au fost cincizeci și trei de mii patru sute.
48 Fiii lui Neftali, după clanurile lor: din Iahțeel – clanul iahțeeliților; din Guni – clanul guniților; 49 din Iețer – clanul iețeriților; din Șilem – clanul șilemiților. 50 Acestea sunt clanurile lui Neftali, după clanurile lor, iar cei numărați ai lor au fost patruzeci și cinci de mii patru sute.
51 Aceștia sunt cei numărați dintre fiii lui Israel: șase sute una mii șapte sute treizeci. 52 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: 53 „Acestora să li se împartă țara ca moștenire, după numărul numelor: 54 celor ce sunt numeroși să le dai o moștenire mai mare, iar celor ce sunt puțini să le dai o moștenire mai mică; fiecăruia să‑i dai moștenire după cum îi este numărul. 55 Dar împărțirea țării să se facă prin sorți; să primească moștenire după numele semințiilor părinților lor. 56 Prin sorți să fie împărțită moștenirea fiecăruia, fie mare la număr, fie mic.”
57 Aceștia sunt cei numărați dintre leviți, după clanurile lor: din Gherșon – clanul gherșoniților; din Chehat – clanul chehatiților; din Merari – clanul merariților. 58 Acestea sunt clanurile lui Levi: clanul libniților, clanul hebroniților, clanul mahliților, clanul mușiților, clanul coreiților. Lui Chehat i s‑a născut Amram. 59 Numele nevestei lui Amram era Iochebed , fata lui Levi, care i s‑a născut lui Levi în Egipt; ea i‑a născut lui Amram pe Aaron, Moise și Maria, sora lor. 60 Lui Aaron i s‑au născut Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar. 61 Nadab și Abihu au murit când au adus înaintea DOMNULUI foc străin. 62 Cei numărați au fost douăzeci și trei de mii, adică toată partea bărbătească de la vârsta de o lună în sus, pentru că ei n‑au fost socotiți între fiii lui Israel, căci nu li s‑a dat moștenire în mijlocul fiilor lui Israel.
63 Aceștia sunt cei numărați de Moise și de preotul Eleazar când au făcut numărătoarea fiilor lui Israel în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului. 64 Între ei nu era niciunul dintre fiii lui Israel numărați de Moise și de preotul Aaron în pustiul Sinai, 65 căci DOMNUL le zisese: „Vor muri negreșit în pustiu !” Și n‑a rămas nimeni dintre ei, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.