David se întoarce la Țiclag
1 David și oamenii lui au ajuns la Țiclag a treia zi. Amaleciții năvăliseră în Neghev și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul. 2 Pe femei și pe toți cei ce se aflau acolo îi luaseră în captivitate, de la mic la mare. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră. 3 David și oamenii lui au ajuns în cetate și, iată, era arsă, iar nevestele, fiii și fiicele lor fuseseră luați în captivitate. 4 Atunci, David și poporul care era cu el și‑au ridicat glasul și au plâns până n‑au mai putut plânge. 5 Cele două neveste ale lui David, Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, fosta nevastă a lui Nabal, fuseseră luate și ele. 6 David era într‑o mare strâmtorare, căci poporul vorbea să‑l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fiicelor lui. Dar David s‑a îmbărbătat în DOMNUL, Dumnezeul lui. 7 El i‑a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu‑mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David. 8 Și David L‑a întrebat pe DOMNUL: „Să pornesc în urmărirea acestei cete? O voi ajunge din urmă?” El i‑a răspuns: „Pornește în urmărire, căci de ajuns o vei ajunge și vei aduce o mare izbăvire!”
9 David a pornit, alături de cei șase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la valea Besor, unde s‑au oprit cei care rămăseseră în urmă . 10 David i‑a urmărit mai departe cu patru sute de oameni, căci două sute de oameni se opriseră fiindcă erau prea obosiți ca să mai treacă valea Besor. 11 Pe câmp, au dat peste un egiptean și l‑au adus la David. I‑au dat pâine și a mâncat, apoi i‑au dat apă să bea. 12 I‑au mai dat și o bucată dintr‑o turtă de smochine și două ciorchine de stafide, și el le‑a mâncat și s-a întremat , căci nu mâncase pâine și nu băuse apă de trei zile și trei nopți, 13 David l‑a întrebat: „Al cui ești și de unde vii?” El a răspuns: „Sunt egiptean, rob al unui amalecit; stăpânul meu m‑a părăsit acum trei zile pentru că eram bolnav. 14 Noi am năvălit la miazăzi de ținutul cheretiților , în ținutul lui Iuda și la miazăzi de Caleb și am ars Țiclagul.” 15 David i‑a zis: „Poți să mă duci la ceata cu pricina?” Și el i‑a zis: „Jură‑mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da în mâinile stăpânului meu, și te voi duce la ea!”
16 L‑a dus și, iată, amaleciții erau risipiți în tot ținutul, mâncând , bând și jucând de bucuria prăzii însemnate pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda. 17 David s‑a luptat cu ei din zorii zilei până în seara celei de‑a doua zile și i‑a învins ; n‑a scăpat niciunul din ei, în afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile și au fugit. 18 Astfel, David a recuperat tot ce luaseră amaleciții și le‑a adus înapoi și pe cele două neveste ale sale. 19 Nu lipsea nimeni, de la mic la mare – nici fiu, nici fiică, nici vreun lucru din pradă, nimic din ce li se luase; David a adus înapoi totul . 20 David a mai luat toate turmele și toate cirezile; cei ce le mânau în fruntea celorlalte animale spuneau: „Aceasta este prada lui David!”
21 David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe care‑i lăsaseră la valea Besor. Ei au ieșit în întâmpinarea lui David și a poporului care era cu el. David s‑a apropiat de ei și i‑a întrebat de sănătate. 22 Atunci toți oamenii răi și de nimic dintre bărbații care merseseră cu David au luat cuvântul și au zis: „Fiindcă n‑au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am redobândit‑o, ci fiecare să‑și ia nevasta și copiii și să plece!” 23 Dar David a zis: „Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne‑a dat DOMNUL, căci El ne‑a păzit și a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră! 24 Și cine v‑ar asculta în privința aceasta? Partea celui ce s‑a coborât la luptă trebuie să fie deopotrivă cu partea celui rămas la calabalâcuri; împărțirea să fie deopotrivă.” 25 În ziua aceea a făcut acest lucru lege și obicei în Israel, și așa a rămas până astăzi.
26 Când s‑a întors la Țiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunând: „Iată darul cuvenit vouă din prada luată de la vrăjmașii DOMNULUI!”
27 Le-a trimis celor din Betel,celor din Ramot‑Neghev ,celor din Iatir ,28 celor din Aroer ,celor din Sifmot,celor din Eștemoa ,29 celor din Rahal,celor din cetățile ierahmeeliților ,celor din cetățile cheniților ,30 celor din Horma ,celor din Bor‑Așan,celor din Atah,31 celor din Hebron și din toate locurile pe care le străbătuseră David și oamenii lui.David îi învinge pe amalekiți
1 Când David și oamenii săi au sosit a treia zi la Țiklag, amalekiții invadaseră Neghevul și Țiklagul. Ei atacaseră Țiklagul și îi dăduseră foc. 2 Au luat captive femeile și pe toți aceia care se aflau în cetate, de la copii până la bătrâni. N-au omorât pe nimeni, ci doar i-au luat cu ei și au plecat. 3 Când David și oamenii lui au ajuns la cetate, au găsit-o arsă, iar pe soțiile, fiii și fiicele lor – luați captivi. 4 David și oamenii care erau cu el au plâns până ce n-au mai avut putere să plângă. 5 Au fost luate captive și cele două soții ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail, fosta soție a lui Nabal, din Carmel. 6 David se afla într-un mare necaz, deoarece poporul vorbea să-l omoare cu pietre. Căci tot poporul avea sufletul amărât, fiecare pentru fiii și fiicele lui. Însă David s-a întărit în Domnul, Dumnezeul lui.
7 David i-a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelek:
‒ Adu-mi, te rog, efodul!
Abiatar a adus efodul la David.
8 David L-a întrebat pe Domnul, zicând:
‒ Să urmăresc ceata aceasta? O voi ajunge?
El i-a răspuns:
‒ Urmărește-o, căci sigur o vei ajunge și sigur vei salva totul .
9 David a plecat cu cei șase sute de bărbați care erau cu el. Ei au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau în urmă. 10 David a continuat să-i urmărească cu patru sute de bărbați. Dar două sute de bărbați, care erau prea obosiți să traverseze pârâul Besor, s-au oprit. 11 Au găsit un egiptean pe câmp și l-au adus la David. I-au dat pâine, și el a mâncat; apoi i-au dat apă. 12 I-au dat o bucată dintr-o turtă de smochine și două mănunchiuri de stafide. După ce a mâncat, i-au revenit puterile, căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți.
13 David l-a întrebat:
‒ Al cui ești și de unde vii?
Tânărul a răspuns:
‒ Sunt egiptean și sunt sclavul unui amalekit. Stăpânul meu m-a părăsit în urmă cu trei zile pentru că m-am îmbolnăvit. 14 Am invadat Neghevul cheretiților, pe cel al lui Iuda și Neghevul lui Caleb și am dat foc Țiklagului.
15 Atunci David l-a întrebat:
‒ Poți să mă duci până la această ceată?
El a răspuns:
‒ Jură-mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî și că nu mă vei preda în mâna stăpânului meu, și atunci te voi duce la ceata aceasta.
16 L-a dus acolo și iată că aceștia erau răspândiți pe toată fața pământului, mâncând, bând și chefuind datorită marii prăzi pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda. 17 David i-a atacat din amurg până în seara zilei următoare. N-a scăpat niciun bărbat dintre ei, în afară de patru sute de tineri care au încălecat pe cămile și au fugit. 18 David a salvat tot ceea ce luaseră amalekiții și le-a eliberat și pe cele două soții ale lui. 19 Nu le lipsea nimic, nici tânăr, nici bătrân, nici fii, nici fiice, nimic din pradă, nimic din ceea ce li se luase. David a adus înapoi totul. 20 David a luat toate oile și vitele. Oamenii lui mergeau în fruntea acestei turme și spuneau: „Aceasta este prada lui David“. 21 David a ajuns la cei două sute de bărbați care fuseseră prea obosiți pentru a-l urma și care fuseseră lăsați la pârâul Besor. Aceștia au ieșit în întâmpinarea lui David și a poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a salutat.
22 Toți oamenii răi și de nimic, dintre cei care merseseră cu David, au zis:
‒ Pentru că n-au mers împreună cu noi, nu le vom da din prada pe care am recuperat-o, ci fiecare să-și ia soția și copiii și să plece.
23 Dar David le-a zis:
‒ Să nu faceți așa, fraților, cu ceea ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata de jefuitori care venise împotriva noastră. 24 Oricum, cine vă va asculta în privința aceasta? Aceeași parte o vor avea și cei care au participat la luptă și cei care au rămas la bagaje. Toți vor împărți la fel. 25 Așa a fost începând din ziua aceea. David a făcut din aceasta o hotărâre și o lege în Israel până în ziua aceasta.
26 David a sosit la Țiklag și a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenii săi, zicând: „Iată pentru voi o binecuvântare din prada luată de la dușmanii Domnului“.
27 A trimis apoi și celor din Betel, celor din Ramot-Neghev, celor din Iatir, 28 celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eștemoa, 29 celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților și celor din cetățile cheniților, 30 celor din Horma, celor din Bor-Așan și celor din Atac, 31 celor din Hebron și celor din toate locurile pe care le-a cutreierat David și oamenii săi.