Revelațiile primite de Pavel
Februarie2
1 E nevoie să mă laud; nu că ar fi de vreun folos, dar voi trece totuși la vedeniile și descoperirile Domnului. 2 Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost cu trupul, nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu – Dumnezeu știe). 3 Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu – Dumnezeu știe) 4 a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu‑i este îngăduit unui om să le rostească. 5 Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar , în ce mă privește, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile. 6 Și dacă aș vrea să mă laud, n‑aș părea nebun, căci aș spune adevărul, dar mă feresc, ca să nu‑mi pună nimeni în seamă altceva decât ce vede la mine sau ce aude de la mine, 7 dată fiind strălucirea acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă umflu de mândrie, mi s‑a dat o țepușă în trup, un trimis al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf. 8 De trei ori L‑am rugat pe Domnul să o înlăture de la mine, 9 dar El mi‑a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să locuiască în mine. 10 De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos. Când sunt slab, atunci sunt tare.
Grija lui Pavel pentru biserica din Corint
11 Am ajuns nebun , voi m‑ați silit. Se cuvenea să primesc aprecieri din partea voastră, căci, deși nu sunt nimic, n‑am fost deloc mai prejos de acești minunați apostoli. 12 Semnele unui apostol au fost săvârșite între voi cu toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni. 13 Într‑adevăr, cu ce ați fost voi puși mai prejos decât celelalte biserici, în afara faptului că eu unul nu v‑am fost povară? O, iertați‑mi nedreptatea aceasta!
14 Iată, sunt gata să vin la voi a treia oară, dar nu vă voi fi povară, căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă! De altfel, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinți, ci părinții pentru copii. 15 Și eu voi cheltui prea bucuros din ale mele și mă voi cheltui cu totul pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, să fiu iubit mai puțin ? 16 Fie și‑așa! Eu, unul, nu v‑am împovărat deloc. Dar, zic ei, ca un om șiret ce sunt, v‑am luat prin vicleșug. 17 Dar am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din cei pe care i‑am trimis la voi? 18 L‑am rugat pe Tit să meargă , iar împreună cu el l‑am trimis pe fratele nostru ; a tras Tit vreun folos de la voi? N‑am umblat noi în același duh și pe aceleași urme?
19 De multă vreme vă închipuiți că vrem să ne apărăm înaintea voastră. Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos și toate aceste lucruri, preaiubiților, le spunem pentru zidirea voastră! 20 Căci mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc cum n‑aș vrea, iar eu să fiu găsit de voi cum n‑ați vrea. Mă tem să nu găsesc ceartă, invidie, mânii, ambiții, defăimări, bârfeli, îngâmfări, tulburări. 21 Mă tem ca , atunci când voi veni din nou, să nu mă smerească Dumnezeul meu cu privire la voi și să nu ajung să‑i plâng pe mulți din cei ce au păcătuit mai înainte și nu s‑au pocăit de necurăția, desfrâul și dezmățul la care s‑au dedat.
Vedeniile și țepușul lui Pavel
1 E nevoie să mă laud, chiar dacă nu este de folos. Voi trece totuși la vedeniile și descoperirile Domnului. 2 Cunosc un om în Cristos, care, acum paisprezece ani – dacă era în trup, nu știu; dacă era în afara trupului, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit în al treilea cer. 3 Știu că omul acesta – dacă era în trup sau dacă era în afara trupului, nu știu, Dumnezeu știe – 4 a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nedescris, lucruri care nu-i sunt permise omului să le spună. 5 Cu un astfel de om mă voi lăuda. Dar cu mine însumi nu mă voi lăuda, decât cu neputințele mele. 6 Însă, dacă aș vrea să mă laud, nu voi fi un nesăbuit, căci voi spune adevărul. Dar mă abțin, pentru ca nimeni să nu mă considere mai presus decât ceea ce vede în mine sau aude de la mine, 7 chiar având în vedere măreția acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă îngâmf, mi-a fost dat un țepuș în carne, un mesager al lui Satan, ca să mă lovească și, astfel, să nu mă îngâmf. 8 De trei ori I-am cerut Domnului să-l depărteze de la mine. 9 Dar El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârșită în neputință“. Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu neputințele mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. 10 De aceea eu sunt mulțumit în neputințe, în insulte, în nevoi, în persecuții și dificultăți, de dragul lui Cristos, deoarece când sunt neputincios, atunci sunt puternic.
Grija lui Pavel pentru corinteni
11 Am ajuns nesăbuit; voi m-ați obligat! Eu ar fi trebuit să fiu recomandat de voi, căci, chiar dacă sunt nimic, totuși, nu le sunt deloc inferior acestor „apostoli foarte distinși“. 12 Într-adevăr, semnele unui apostol au fost înfăptuite între voi cu toată răbdarea, prin semne, minuni și lucrări puternice. 13 Căci care este lucrul în care ați fost tratați mai prejos decât celelalte biserici, în afară de faptul că eu însumi nu v-am fost povară? Iertați-mi nedreptatea aceasta!
14 Iată, sunt gata să vin la voi pentru a treia oară. Și nu voi fi o povară, pentru că nu lucrurile voastre le vreau, ci pe voi. Nu copiii ar trebui să adune pentru părinți, ci părinții pentru copii. 15 Și eu, voi cheltui bucuros tot ce am și mă voi cheltui pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit mai puțin? 16 Fie și-așa! Nu v-am împovărat. Dar, fiind isteț, v-am prins prin viclenie, așa cum mă acuză ei . 17 Am profitat eu de voi prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi? 18 L-am rugat pe Titus să meargă și l-am trimis pe fratele cu el. A profitat Titus de voi? N-am umblat noi în același duh? N-am călcat noi pe aceleași urme?
19 Vi se pare că, în tot acest timp, ne-am apărat pe noi înșine înaintea voastră? Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu, în Cristos, și toate lucrurile, preaiubiților, sunt pentru consolidarea voastră. 20 Fiindcă mă tem ca nu cumva, atunci când vin, să vă găsesc așa cum n-aș vrea și eu însumi să fiu găsit de voi așa cum n-ați vrea. Mă tem ca nu cumva să găsesc ceartă, invidie, furii, ambiții egoiste, calomnii, bârfe, îngâmfări, tulburări. 21 Mă tem ca nu cumva, atunci când vin din nou, Dumnezeul meu să mă smerească înaintea voastră și să trebuiască astfel să-i jelesc pe mulți care au păcătuit în trecut și nu s-au pocăit de necurăția, imoralitatea și depravarea în care au trăit.