Dărnicia pentru sfinți
1 Cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinți, este de prisos să vă mai scriu. 2 Cunosc, într‑adevăr, bunăvoința voastră, motiv pentru care mă laud cu voi la macedoneni și le spun că Ahaia este pregătită de acum un an. Și râvna voastră i‑a îmbărbătat pe cei mai mulți dintre ei. 3 I‑am trimis totuși pe frați, pentru ca vorbele noastre de laudă cu privire la voi să nu fie zadarnice în această privință, ci să fiți gata, cum am spus; 4 ca nu cumva, dacă vin cu mine macedonenii și vă găsesc nepregătiți, să pățim rușine noi – ca să nu zic voi – în această privință. 5 De aceea, am socotit necesar să‑i rog pe frați să vină mai înainte la voi și să pregătească strângerea binecuvântării promise de voi, ca ea să fie gata, înțeleasă ca binecuvântare, nu ca ceva stors cu sila.
6 Să știți: cine seamănă puțin puțin va secera, iar cine seamănă mult mult va secera. 7 Fiecare să dea după cum a hotărât în inimă, nu cu părere de rău sau din obligație, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu . 8 Și Dumnezeu poate să vă dea din belșug orice har, pentru ca, având totdeauna destul din toate lucrurile, să faceți din belșug fapte bune, 9 după cum este scris:
A împărțit, a dat săracilor,
dreptatea lui rămâne în veac.
10 Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele dreptății voastre. 11 În felul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care , prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu. 12 Căci îndeplinirea acestei slujbe nu numai că acoperă nevoile sfinților, ci duce și la un belșug de mulțumiri către Dumnezeu. 13 Dovada dată de voi sub forma acestui ajutor îi face să‑L slăvească pe Dumnezeu pentru supunerea voastră care însoțește mărturisirea Evangheliei lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți. 14 În tot acest timp, ei se gândesc cu dor la voi, în rugăciune, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi. 15 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nemaipomenit!
Semănând generozitate
1 Căci nu este nevoie să vă mai scriu despre această slujire pentru sfinți, 2 fiindcă știu entuziasmul vostru. Acesta este, pentru mine, un motiv de laudă înaintea macedonenilor; le-am spus că Ahaia a fost gata încă de anul trecut. Zelul vostru i-a provocat pe cei mai mulți dintre ei. 3 Îi trimit însă pe frați, pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie dovedită, în acest caz, ca fiind nefondată, astfel încât, așa cum am spus, să fiți pregătiți. 4 Dacă unii macedoneni ar veni cumva cu mine și v-ar găsi nepregătiți, noi – ca să nu zic voi – am fi făcuți de rușine din cauza acestei încrederi. 5 Prin urmare, am considerat necesar să-i încurajez pe frați să vină la voi din timp și să pregătească darul promis, astfel încât acesta să fie gata ca o binecuvântare, și nu ca o constrângere.
6 Să știți aceasta: cine seamănă puțin, va secera puțin, iar cine seamănă mult, va secera mult. 7 Fiecare să dea așa cum a hotărât în inima lui, nu cu regret sau din constrângere, pentru că Dumnezeu îl iubește pe cel ce dăruiește cu bucurie. 8 Și Dumnezeu poate să reverse peste voi orice har, pentru ca, având întotdeauna de toate din abundență, să lăsați să se reverse din voi orice faptă bună, 9 așa cum este scris:
„A împărțit, a dăruit celor nevoiași;
dreptatea lui rămâne pe vecie“ .
10 Cel Ce asigură sămânță pentru semănător și pâine pentru hrană va asigura și va înmulți și sămânța voastră pentru semănat și va crește roadele dreptății voastre. 11 Veți fi îmbogățiți în orice privință pentru întreaga voastră generozitate care, prin noi, face să I se aducă mulțumire lui Dumnezeu.
12 Căci slujirea voastră în această lucrare, nu numai că împlinește nevoile sfinților, ci și abundă în mulțumiri aduse lui Dumnezeu. 13 Prin dovada acestei slujiri, ei Îl glorifică pe Dumnezeu atât pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Cristos, cât și pentru generozitatea contribuției voastre față de ei și față de toți, 14 iar ei se vor ruga pentru voi cu dragoste datorită harului nemărginit de mare al lui Dumnezeu față de voi. 15 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său de nedescris!