Urarea
1 Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: 2 harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru!
Chemarea și alegerea creștinului
3 Dumnezeiasca Lui putere ne‑a dăruit tot ce ne este de trebuință pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui ce ne‑a chemat prin slava și puterea Lui, 4 prin care El ne‑a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași naturii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. 5 De aceea, dați‑vă și voi toată silința ca să uniți cu credința voastră fapta ; cu fapta, cunoștința ; 6 cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7 cu evlavia, dragostea de frați ; cu dragostea de frați, iubirea de oameni . 8 Căci, dacă pe acestea le aveți din belșug în voi , ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoaștere a Domnului nostru Isus Hristos. 9 Dar cine nu are aceste virtuți este orb sau nu vede bine și a uitat că a fost curățit de păcatele făcute mai demult. 10 De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să întăriți chemarea și alegerea voastră, căci, dacă faceți astfel, nu veți aluneca niciodată! 11 Mai mult , în felul acesta vi se va asigura din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.
12 De aceea voi fi mereu gata să vă aduc aminte de aceste lucruri, măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care‑l aveți . 13 Dar consider că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă trezesc amintindu‑vă aceste lucruri, 14 căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni curând, după cum mi‑a făcut cunoscut Domnul nostru Isus Hristos. 15 Îmi voi da silința deci ca, și după plecarea mea, să vă puteți aduce totdeauna aminte de aceste lucruri.
Slava lui Hristos și cuvântul profetic
16 Într‑adevăr , v‑am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu‑ne pe niște mituri meșteșugit alcătuite, ci fiindcă am văzut noi înșine, cu ochii noștri, măreția Lui. 17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când pentru El s‑a auzit din Slava Minunată un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” 18 Și noi înșine am auzit acest glas venind din cer când eram cu El pe muntele cel sfânt. 19 Și avem cuvântul profeției făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o făclie care strălucește într‑un loc întunecos până se va lumina de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre. 20 Dar să știți, înainte de toate, că nicio profeție din Scriptură nu se explică singură . 21 Căci nicio profeție n‑a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, cârmuiți de Duhul Sfânt.
1 Simon Petru, slujitor și apostol al lui Isus Cristos,
către cei care, prin dreptatea Dumnezeului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos, au primit, asemenea nouă, aceeași credință de neprețuit:
2 Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru!
Chemarea și alegerea creștinului
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele necesare pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui Ce ne-a chemat prin gloria și măreția Lui, 4 prin care El ne-a dăruit promisiunile Lui prețioase și nespus de mari, pentru ca, prin acestea, scăpând de stricăciunea care este în lume din cauza poftei, să deveniți părtași ai naturii dumnezeiești.
5 De aceea, depuneți orice efort ca să adăugați la credința voastră virtutea, la virtute – cunoașterea, 6 la cunoaștere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia, 7 la evlavie – dragostea frățească, iar la dragostea frățească – dragostea de oameni . 8 Căci, dacă aceste lucruri sunt într-adevăr ale voastre și abundă printre voi , ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește cunoașterea Domnului nostru Isus Cristos. 9 Dar cel care nu are aceste lucruri este miop, ba chiar orb, uitând că a primit curățirea de păcatele lui de dinainte.
10 De aceea, fraților, străduiți-vă chiar mai mult să vă consolidați chemarea și alegerea voastră, pentru că, făcând aceste lucruri, nu vă veți împiedica niciodată. 11 Căci așa vă va fi oferită din belșug intrarea în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos.
Martori ai gloriei lui Cristos
12 De aceea voi fi gata să vă reamintesc întotdeauna aceste lucruri, cu toate că le știți și sunteți bine fundamentați în adevărul pe care-l aveți la îndemână. 13 Dar consider că este drept, cât timp sunt în trupul acesta, să vă trezesc printr-o înștiințare, 14 întrucât știu că mutarea trupului meu este iminentă, după cum mi-a făcut cunoscut Domnul nostru Isus Cristos. 15 Mă voi strădui deci să vă ajut să păstrați mereu în amintire aceste lucruri și după plecarea mea.
16 Căci noi v-am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu urmând niște mituri alcătuite cu pricepere, ci ca unii care am fost martori oculari ai măreției Lui. 17 Căci El a primit din partea lui Dumnezeu Tatăl onoare și glorie, atunci când s-a auzit deasupra Lui glasul Gloriei Mărețe, zicând : „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-Mi găsesc plăcerea!“ . 18 Noi înșine am auzit acest glas venind din Cer, în timp ce eram cu El pe muntele cel sfânt. 19 Și avem cuvântul profetic și mai ferm, la care bine faceți că sunteți atenți, pentru că este precum o candelă care luminează într-un loc întunecos, până când se va face ziuă și steaua de dimineață va răsări în inimile voastre. 20 Înainte de toate, să știți că nicio profeție din Scriptură n-a apărut în urma interpretării cuiva. 21 Căci nicio profeție n-a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduși de Duhul Sfânt.