Chivotul ajunge la Obed‑Edom
1 David i‑a strâns iarăși pe toți cei aleși din Israel, în număr de treizeci de mii de oameni. 2 Și David , cu tot poporul care era cu el, a pornit degrabă la Baale‑Iehuda, ca să ia de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele DOMNULUI Oștirilor, care șade între heruvimi, deasupra. 3 Au pus chivotul lui Dumnezeu într‑un car nou și l‑au luat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza și Ahio, fiii lui Abinadab, mânau carul cel nou. 4 Au luat deci chivotul lui Dumnezeu din casa lui Abinadab, de pe deal, iar Ahio mergea înaintea chivotului. 5 David și toată casa lui Israel jucau înaintea DOMNULUI cu tot felul de instrumente din lemn de chiparos, cu harfe, cu lire, cu tamburine, cu sistre și cu chimvale.
6 Când au ajuns la aria lui Nacon , Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu și l‑a apucat, pentru că erau să‑l răstoarne boii. 7 DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva lui Uza; Dumnezeu l‑a lovit acolo pentru cutezanța lui, și Uza a murit acolo, lângă chivotul lui Dumnezeu. 8 David s‑a întristat că Dumnezeu răbufnise împotriva lui Uza. Și locul acesta a primit numele Pereț‑Uza , care i-a rămas până astăzi. 9 David s‑a temut de DOMNUL în ziua aceea și a zis: „Cum să intre chivotul DOMNULUI la mine?” 10 David n‑a mai vrut să aducă chivotul DOMNULUI la el, în Cetatea lui David, ci l‑a îndreptat spre casa lui Obed‑Edom, din Gat . 11 Chivotul DOMNULUI a rămas trei luni în casa lui Obed‑Edom, din Gat, și DOMNUL l‑a binecuvântat pe Obed‑Edom și toată casa lui.
Chivotul este adus la Ierusalim
12 Regelui David i s‑a spus: „DOMNUL a binecuvântat casa lui Obed‑Edom și tot ce are el, datorită chivotului lui Dumnezeu.” Atunci , David a pornit și a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed‑Edom în Cetatea lui David, în mijlocul veseliei. 13 Când cei ce purtau chivotul DOMNULUI au făcut șase pași, David a jertfit un bou și un vițel îngrășat. 14 David juca din răsputeri înaintea DOMNULUI și era încins cu efodul de in. 15 David și toată casa lui Israel au suit chivotul DOMNULUI în strigăte de bucurie și în sunet de șofar.
16 Pe când chivotul DOMNULUI intra în Cetatea lui David, Mical, fiica lui Saul, privea de la fereastră; când l‑a văzut pe regele David sărind și jucând înaintea DOMNULUI, l‑a disprețuit în inima ei. 17 După ce au adus chivotul DOMNULUI, l‑au așezat la locul lui, în mijlocul cortului pe care i‑l ridicase David; și David a adus înaintea DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe‑de‑pace. 18 Când a isprăvit de adus arderile‑de‑tot și jertfele‑de‑pace, David a binecuvântat poporul în Numele DOMNULUI Oștirilor. 19 Apoi a împărțit întregului popor, la toată mulțimea lui Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine, o turtă de curmale și o turtă de stafide. Și tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.
20 Când David s‑a întors să‑și binecuvânteze casa, Mical, fiica lui Saul, i‑a ieșit în întâmpinare și i‑a zis: „Cu câtă demnitate s‑a purtat azi regele lui Israel! S‑a dezbrăcat sub privirile slujnicelor supușilor lui, cum ar face‑o un om de nimic!” 21 David i‑a răspuns lui Mical: „Înaintea DOMNULUI am jucat , care m‑a ales mai presus de tatăl tău și de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul DOMNULUI, peste Israel! Voi juca înaintea DOMNULUI, 22 mă voi smeri și mai mult și mă voi înjosi în ochii mei, dar voi fi ținut în cinste de slujnicele de care vorbești.”
23 Și Mical, fiica lui Saul, n‑a avut copii până în ziua morții ei.
David dorește să aducă Chivotul la Ierusalim
(1 Cron. 13:1-141 15:25–16:3)1 David i-a mobilizat din nou pe toți aleșii din Israel, în număr de treizeci de mii. 2 David s-a ridicat și a plecat împreună cu tot poporul care era cu el, ca să aducă din Baale-Iuda Chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele, Numele Domnului Oștirilor, Cel Care șade deasupra heruvimilor. 3 Au așezat Chivotul lui Dumnezeu într-un car nou și l-au luat din casa lui Abinadab, de pe deal. Uza și Ahio, fiii lui Abinadab, conduceau carul cel nou. 4 Astfel, ei au luat carul cu Chivotul lui Dumnezeu din casa lui Abinadab, de pe deal. Ahio mergea în fața Chivotului. 5 David și toată Casa lui Israel sărbătoreau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente din lemn de chiparos, cu lire, cu harfe, cu tamburine, cu sistre și cu chimvale.
6 Când au ajuns la aria lui Nahon, Uza și-a întins mâna să apuce Chivotul lui Dumnezeu deoarece era să-l răstoarne boii. 7 Atunci, Domnul S-a mâniat foarte tare pe Uza, și Dumnezeu l-a omorât acolo pentru neglijența lui. Uza a murit acolo, lângă Chivotul lui Dumnezeu. 8 David s-a mâniat pentru că Domnul Se dezlănțuise împotriva lui Uza, și a numit acel loc Pereț-Uza, nume care i-a rămas până în ziua aceasta.
9 David s-a temut de Domnul în acea zi și a zis: „Cum să vină Chivotul Domnului la mine?“. 10 Și David n-a vrut să mai aducă Chivotul Domnului în Cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom, ghititul. 11 Chivotul Domnului a rămas în casa lui Obed-Edom, ghititul, timp de trei luni, iar Domnul l-a binecuvântat pe Obed-Edom împreună cu întreaga lui familie.
12 L-au înștiințat pe regele David, zicând: „Domnul a binecuvântat familia lui Obed-Edom și tot ceea ce are, datorită Chivotului lui Dumnezeu“. Atunci David s-a dus și a adus Chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în Cetatea lui David, în mijlocul bucuriei. 13 După fiecare șase pași pe care-i făceau cei care duceau Chivotul Domnului, David jertfea un bou și un vițel îngrășat. 14 David dansa cu toată puterea înaintea Domnului, având pe el un efod de in.
15 David, împreună cu toată Casa lui Israel, aduceau Chivotul Domnului în mijlocul strigătelor și al sunetului de trâmbiță.
Mihal îl mustră pe David
16 În timp ce Chivotul Domnului intra în Cetatea lui David, Mihal, fata lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David, sărind și dansând înaintea Domnului, l-a disprețuit în inima ei. 17 Au adus Chivotul Domnului și l-au așezat la locul lui, în mijlocul cortului pe care i l-a întins David. Apoi David a adus înaintea Domnului arderi-de-tot și jertfe de pace. 18 După ce a terminat de adus arderile-de-tot și jertfele de pace, David a binecuvântat poporul în Numele Domnului Oștirilor 19 și a împărțit la tot poporul, întregii adunări a lui Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine, o turtă de curmale și o turtă cu stafide. Apoi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.
20 Când s-a întors David să-și binecuvânteze familia, Mihal, fata lui Saul, i-a ieșit în întâmpinare și i-a zis:
‒ Cu câtă cinste s-a purtat astăzi regele lui Israel, expunându-se astăzi înaintea servitoarelor slujitorilor săi, așa cum s-ar fi expus un om de nimic!
21 David i-a răspuns lui Mihal:
‒ Înaintea Domnului, Care m-a ales mai presus decât pe tatăl tău și mai presus decât toată familia lui și m-a desemnat conducător peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Lui am dansat. 22 Și vreau să fiu și mai de nimic decât de data aceasta și să fiu înjosit în ochii mei. Dar față de servitoarele despre care vorbeai, față de ele, să fiu onorat! 23 Mihal, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morții ei.