Petru dă socoteală în fața bisericii din Ierusalim
1 Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că și neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. 2 Când a urcat Petru la Ierusalim, cei circumciși au început să‑l critice, 3 zicând: „Ai intrat în casa unor oameni necircumciși și ai mâncat cu ei!” 4 Petru a început să le istorisească pe rând cele întâmplate și a zis: 5 „Eram în cetatea Iope și, pe când mă rugam, fiind în extaz, am avut o vedenie: ceva ca o pânză mare, ținută de cele patru colțuri, se cobora din cer și a venit până la mine. 6 M‑am uitat în ea cu luare aminte și am văzut vietăți cu patru picioare de pe pământ, fiare, târâtoare și păsările cerului. 7 Și am auzit un glas, care mi‑a zis: «Petre, ridică‑te, taie și mănâncă!» 8 Dar eu am răspuns: «Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n‑a intrat vreodată în gura mea!» 9 Și glasul mi‑a zis a doua oară, din cer: «Ce a curățit Dumnezeu să nu consideri spurcat!» 10 Aceasta s‑a petrecut de trei ori, apoi toate au fost ridicate înapoi la cer. 11 Și iată, îndată, trei oameni trimiși din Cezareea la mine s‑au oprit în fața casei în care eram. 12 Duhul mi‑a spus să merg cu ei fără șovăire. Au venit cu mine și acești șase frați și am intrat în casa omului. 13 El ne‑a istorisit cum a văzut în casa lui un înger ce i s‑a înfățișat și i‑a zis: «Trimite la Iope și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru, 14 care‑ți va spune cuvinte prin care veți fi mântuiți tu și toată casa ta!» 15 Când am început să vorbesc, Duhul Sfânt S‑a coborât peste ei ca și peste noi la început. 16 Atunci mi‑am amintit de cuvintele Domnului, când a zis: «Ioan a botezat în apă, dar voi veți fi botezați în Duhul Sfânt.» 17 Deci , dacă Dumnezeu le‑a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” 18 După ce au auzit aceste lucruri , s‑au liniștit și L‑au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar , Dumnezeu le‑a dat și neamurilor pocăința care duce la viață.”
Întemeierea bisericii din Antiohia
19 Cei ce se împrăștiaseră din pricina prigoanei dezlănțuite pe vremea lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, Cipru și Antiohia și le propovăduiau Cuvântul doar iudeilor. 20 Totuși, printre ei au fost câțiva bărbați din Cipru și din Cirene care au venit în Antiohia, le‑au vorbit și grecilor și L‑au vestit pe Domnul Isus. 21 Mâna Domnului era cu ei și mare a fost numărul celor ce au crezut și s‑au întors la Domnul. 22 Vestea despre ei a ajuns la urechile bisericii din Ierusalim și l‑au trimis pe Barnaba până în Antiohia. 23 Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s‑a bucurat și i‑a îndemnat pe toți să rămână cu inima alipită de Domnul, 24 fiindcă Barnaba era un om bun, plin de Duhul Sfânt și de credință. Astfel , o mulțime destul de mare s‑a alăturat Domnului. 25 Barnaba a mers apoi la Tars , ca să‑l caute pe Saul 26 și, când l‑a găsit, l‑a adus în Antiohia. Un an întreg s‑au adunat cu biserica și au dat învățătură multora. În Antiohia au fost numiți ucenicii pentru prima dată „creștini”.
27 În vremea aceea, niște profeți au coborât din Ierusalim în Antiohia. 28 Unul dintre ei, pe nume Agab , s‑a ridicat și a vestit prin Duhul că va fi o foamete mare în toată lumea, ceea ce s‑a și întâmplat pe vremea împăratului Claudiu. 29 Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraților care locuiau în Iudeea. 30 Au făcut lucrul acesta și au trimis darul la prezbiteri prin Barnaba și Saul.
1 Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că neevreii au primit și ei Cuvântul lui Dumnezeu.
2 Când Petru s-a dus la Ierusalim, unii dintre creștinii circumciși îl judecau, 3 zicând:
‒ Ai intrat în casă la niște bărbați necircumciși și ai mâncat cu ei!
4 Atunci Petru a început să le explice pe rând cele întâmplate și le-a zis:
5 ‒ Eram în cetatea Iafo și, în timp ce mă rugam, am avut, într-o răpire sufletească, o vedenie. Am văzut un obiect coborând – ceva ca o pânză mare fiind adusă jos din cer, de cele patru colțuri – și venind până la mine. 6 M-am uitat în ea cu atenție și am văzut patrupede de pe pământ, animale sălbatice, târâtoare și păsări ale cerului. 7 Apoi am auzit un glas care mi-a zis: „Petru, ridică-te, înjunghie și mănâncă!“. 8 Însă eu am zis: „Nicidecum, Doamne! Căci niciodată n-a intrat în gura mea ceva întinat sau necurat!“. 9 Dar glasul mi-a vorbit a doua oară din Cer: „Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu consideri întinat!“. 10 Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori. Apoi toate au fost ridicate iarăși la cer.
11 Și iată că imediat după aceea, la poarta casei în care eram, stăteau trei bărbați trimiși la mine din Cezareea. 12 Duhul mi-a spus să mă duc cu ei fără să am îndoieli. Împreună cu mine au mers și acești șase frați. Am intrat în casa acelui om, 13 iar el ne-a istorisit cum a văzut un înger stând în casa lui și zicând: „Trimite la Iafo și cheamă-l pe Simon, cel numit și Petru. 14 El îți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată familia ta“. 15 Când începusem să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, așa cum S-a coborât și peste noi la început. 16 Atunci mi-am amintit de cuvintele Domnului, așa cum obișnuia El să spună: „Ioan, într-adevăr, a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt“. 17 Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să mă opun lui Dumnezeu?
18 Când au auzit ei aceste lucruri, s-au liniștit și L-au glorificat pe Dumnezeu, zicând: „Așadar, Dumnezeu le-a dat și neevreilor pocăința care duce la viață!“.
Biserica în Antiohia
19 Cei ce fuseseră împrăștiați din cauza persecuției care avusese loc în urma uciderii lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei. 20 Câțiva dintre ei însă, niște bărbați din Cipru și din Cirena, care veniseră în Antiohia, le-au vorbit și grecilor, vestindu-le Evanghelia despre Domnul Isus. 21 Mâna Domnului era cu ei, astfel că un mare număr de oameni care au crezut s-au întors la Domnul.
22 Vestea despre ei a ajuns și la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l-au trimis pe Barnabas să meargă până în Antiohia. 23 Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să rămână lângă Domnul cu o inimă devotată. 24 Căci Barnabas era un om bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și o mulțime mare de oameni a fost adăugată la Biserica Domnului. 25 S-a dus apoi la Tars ca să-l caute pe Saul 26 și, când l-a găsit, l-a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s-au adunat cu biserica și au învățat o mare mulțime de oameni . În Antiohia, ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“ .
27 În acele zile, au venit în Antiohia niște profeți din Ierusalim. 28 Unul dintre ei, pe nume Agab, s-a ridicat și a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea. Și așa s-a și întâmplat în timpul lui Claudius. 29 Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea, fiecare după posibilitățile lui. 30 Și așa au și făcut, trimițând acest ajutor prezbiterilor, prin Barnabas și Saul.