1 Cuvintele lui Amos, un păstor din Tecoa , care a avut vedenii despre Israel pe vremea lui Ozia, regele lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam , fiul lui Ioas, regele lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului . 2 El a zis:

DOMNUL răcnește din Sion ca un leu ,
glasul Lui răsună din Ierusalim.
Pășunile păstorilor se veștejesc
și vârful Carmelului se usucă.”
Dumnezeu îi judecă pe vecinii lui Israel
3 Așa vorbește DOMNUL:

„Pentru trei fărădelegi ale Damascului ,
ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea :
pentru că au treierat Galaadul
cu treierătoarea de fier,
4 voi trimite în casa lui Hazael un foc,
care va mistui palatele lui Ben‑Hadad.
5 Voi sfărâma zăvoarele Damascului
și-i voi nimici pe locuitorii din valea Aven ,
împreună cu cel ce ține sceptrul în Bet‑Eden,
și poporul lui Aram va fi exilat la Chir”,
zice DOMNUL.

6 Așa vorbește DOMNUL:

„Pentru trei fărădelegi ale Gazei ,
ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea :
pentru că i-a luat prinși de război pe toți cei cuceriți
și i‑a dat Edomului ,
7 voi trimite în zidurile Gazei un foc
care‑i va mistui palatele.
8 Îi voi nimici pe locuitorii din Așdod
și pe cel ce ține sceptrul în Așchelon;
Îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului
și rămășița filistenilor va pieri”,
zice Domnul DUMNEZEU.

9 Așa vorbește DOMNUL:

„Pentru trei fărădelegi ale Tirului ,
ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea :
pentru că i-au dat pe toți prizonierii pe mâna Edomului
și nu și‑au amintit de legământul frățesc,
10 voi trimite în zidurile Tirului un foc,
care‑i va mistui palatele.”

11 Așa vorbește DOMNUL:

„Pentru trei fărădelegi ale Edomului ,
ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea :
pentru că l-a urmărit cu sabia pe fratele lui,
înăbușindu‑și mila,
pentru că mânia lui sfâșia neîncetat
și își vărsa întruna urgia,
12 voi trimite în Teman un foc,
care va mistui palatele Boțrei.”

13 Așa vorbește DOMNUL:

„Pentru trei fărădelegi ale fiilor lui Amon ,
ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea :
pentru că le‑au spintecat pe galaaditele însărcinate,
ca să‑și lărgească ei hotarele,
14 voi pune în zidurile Rabei un foc
care‑i va mistui palatele,
în strigăte de război în ziua luptei
și în mijlocul vijeliei în ziua furtunii.
15 Regele lor va merge în exil,
cu tot cu căpeteniile lui”,
zice DOMNUL.
1 Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tekoa – ceea ce a văzut el cu privire la Israel, pe vremea lui Uzia, regele lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Iehoaș , regele lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului. 2 El a zis:
Domnul răcnește din Sion,
și glasul Lui răsună din Ierusalim.
Pășunile păstorilor se usucă,
iar vârful Carmelului se veștejește“.
Judecată împotriva vecinilor lui Israel: împotriva Aramului
3 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Damascului,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a treierat Ghiladul
cu tăvălugurile de fier.
4 Voi trimite focul asupra Casei lui Hazael
și va distruge fortărețele lui Ben-Hadad.
5 Voi sfărâma zăvoarele Damascului;
îl voi nimici pe cel ce locuiește în Valea Aven
și pe cel ce ține sceptrul în Bet-Eden.
Poporul lui Aram va merge în captivitate la Chir“, zice Domnul.
Judecată împotriva Filistiei
6 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Gazei,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a dus în exil comunități întregi,
ca să le dea pe mâna Edomului.
7 Voi trimite focul asupra zidurilor Gazei
și îi va distruge fortărețele.
8 Îl voi nimici pe cel ce locuiește în Așdod
și pe cel ce ține sceptrul în Așchelon,
Îmi voi întoarce mâna împotriva Ekronului,
iar rămășița filistenilor va pieri“,
zice Stăpânul Domn.
Judecată împotriva Tyrului
9 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Tyrului,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a dus în exil comunități întregi,
dându-le Edomului,
și nu și-a adus aminte de legământul frățesc.
10 Voi trimite focul asupra zidurilor Tyrului
și îi va distruge fortărețele“.
Judecată împotriva Edomului
11 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Edomului,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia :
pentru că l-a urmărit cu sabia pe fratele său
și n-a vrut să aibă milă;
pentru că s-a lăsat mereu condus de mânie
și n-a vrut să renunțe deloc la furie.
12 Voi trimite focul asupra Temanului
și va distruge fortărețele Boțrei“.
Judecată împotriva amoniților
13 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale fiilor lui Amon,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a spintecat pântecele femeilor însărcinate din Ghilad,
ca să-și extindă granița.
14 Voi aprinde un foc pe zidurile Rabei
și îi va distruge fortărețele,
în mijlocul strigătelor de război din ziua bătăliei,
în mijlocul vijeliei din ziua furtunii.
15 Regele lor va pleca în exil
împreună cu conducătorii săi“, zice Domnul.