Tablele cele noi și plecarea de la Sinai
1 În vremea aceea, DOMNUL mi‑a zis: «Taie două table de piatră ca cele dintâi și suie‑te la Mine, pe munte; fă și un chivot din lemn! 2 Eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe tablele dintâi, cele pe care le‑ai sfărâmat, iar tu le vei pune în chivot .» 3 Am făcut un chivot din lemn de salcâm , am tăiat două table de piatră ca cele dintâi și m‑am suit pe munte cu cele două table în mână. 4 DOMNUL a scris pe table, cum fusese scris prima oară, Cele Zece Porunci, pe care vi le spusese DOMNUL pe munte , din mijlocul focului , în ziua adunării. Apoi DOMNUL mi le‑a dat mie. 5 M‑am întors, am coborât de pe munte și am pus tablele în chivotul pe care‑l făcusem , unde au și rămas , așa cum îmi poruncise DOMNUL.
6 Fiii lui Israel au plecat din Beerot‑Bene‑Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron și a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, a devenit preot în locul lui. 7 De acolo au pornit spre Gudgoda și de la Gudgoda spre Iotbata, un ținut cu pâraie de apă.
8 În vremea aceea, DOMNUL a despărțit seminția lui Levi ca să poarte Chivotul Legământului DOMNULUI, să stea înaintea DOMNULUI, să‑I slujească și să rostească binecuvântări în Numele Lui , lucru pe care l‑a făcut până în ziua de azi. 9 De aceea Levi nu are nici parte, nici moștenire cu frații lui: DOMNUL este moștenirea lui, după cum i‑a spus DOMNUL, Dumnezeul tău.
10 Eu am rămas pe munte, ca și mai înainte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți. DOMNUL m‑a ascultat și de data aceasta și S‑a învoit să nu te nimicească. 11 DOMNUL mi‑a zis : «Ridică‑te, du‑te și mergi în fruntea poporului; să meargă și să ia în stăpânire țara pe care le‑am jurat părinților lor că le‑o voi da!»
12 Și acum, Israele, ce alta cere de la tine DOMNUL, Dumnezeul tău, decât să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să‑L iubești și să‑I slujești DOMNULUI, Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, 13 să păzești poruncile și rânduielile Lui, toate pe care ți le dau astăzi, ca să‑ți fie bine ? 14 Iată, ale DOMNULUI, Dumnezeului tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce este în el. 15 Numai de părinții tăi s‑a alipit DOMNUL ca să‑i iubească și a ales sămânța lor după ei, adică pe voi, dintre toate popoarele, cum vedeți azi. 16 Să vă circumcideți inima și să nu mai fiți îndărătnici , 17 căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, este
Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor,
Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșător,
care nu caută la fața oamenilor
și nu primește mită;
18 care le face dreptate orfanului și văduvei,
care îl iubește pe străin și‑i dă hrană și îmbrăcăminte.
19 Să‑l iubiți pe străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. 20 Să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, să‑I slujești, să te alipești de El și pe Numele Lui să juri . 21 El este lauda ta, El este Dumnezeul tău, care a făcut pentru tine aceste lucruri mari și înfricoșătoare pe care le‑au văzut ochii tăi. 22 Părinții tăi erau în număr de șaptezeci când s‑au coborât în Egipt , dar acum DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a făcut numeros ca stelele cerului .
Tablele noi ale Legii
(Ex. 34:1-9)1 În vremea aceea, Domnul mi-a zis: «Cioplește-ți două table de piatră, asemenea celor dintâi, și urcă-te la Mine pe munte. Să faci și un Chivot de lemn. 2 Eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe cele dintâi, pe care le-ai spart. Apoi, să le pui în Chivot».
3 Am făcut un Chivot din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră, asemenea celor dintâi, și am urcat pe munte, având în mână cele două table. 4 Domnul a scris pe table ceea ce fusese scris pe primele, Cele Zece Porunci, pe care vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării. Și Domnul mi le-a dat mie. 5 Apoi, m-am întors, coborând de pe munte, și am așezat tablele în Chivotul pe care l-am făcut, după porunca Domnului, și acolo au și rămas.
6 (Fiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaakan la Mosera. Acolo a murit și a fost înmormântat Aaron, iar în locul lui a slujit ca preot Elazar, fiul său. 7 De acolo, au pornit spre Gudgoda, iar de la Gudgoda spre Iotbata, o țară cu râuri de apă. 8 În vremea aceea, Domnul a separat seminția lui Levi, ca să ducă Chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să slujească și să binecuvânteze în Numele Lui. Aceste lucruri le-au făcut până în ziua aceasta. 9 De aceea Levi nu are niciun teritoriu și nicio moștenire împreună cu frații săi. Domnul este moștenirea lui, după cum Domnul, Dumnezeul tău, le-a vorbit.)
10 Am rămas pe munte timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, ca și mai înainte, iar Domnul m-a ascultat și de data aceasta. Domnul n-a mai dorit să vă distrugă. 11 După aceea, Domnul mi-a zis: «Ridică-te și pornește în călătorie în fruntea poporului, ca să intre și să ia în stăpânire țara pe care am promis strămoșilor lor că le-o voi da».
Esența Legii
12 Acum, Israel, ce altceva cere Domnul Dumnezeul tău de la tine decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe toate căile Lui, să-L iubești și să-L slujești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău 13 și să păzești poruncile Domnului și hotărârile Lui, pe care eu ți le dau astăzi spre binele tău?
14 Iată, ale Domnului, Dumnezeul tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce este pe el. 15 Totuși, Domnul S-a atașat doar de strămoșii tăi, iubindu-i, și v-a ales pe voi, urmașii lor, dintre toate popoarele, așa cum se vede în ziua de azi. 16 De aceea, circumcideți-vă în inima voastră și nu mai fiți încăpățânați. 17 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor și Stăpânul stăpânilor, Dumnezeul cel mare, puternic și de temut, Care nu ține partea nimănui și nu primește mită, 18 Care face dreptate orfanului și văduvei și-l iubește pe străin, dându-i hrană și îmbrăcăminte. 19 Să-l iubiți pe străin, pentru că și voi ați fost străini în țara Egiptului. 20 Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, și să-I slujești. De El să te alipești și în Numele Lui să juri. 21 El este lauda ta. El este Dumnezeul tău Care a făcut pentru tine aceste lucruri mari și de temut, pe care le-au văzut ochii tăi. 22 Strămoșii tăi s-au dus în Egipt în număr de șaptezeci de suflete, dar acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulțime cât stelele cerurilor.