Nimicirea canaaniților și a idolilor lor
1 Când DOMNUL, Dumnezeul tău, te va aduce în țara pe care te duci s‑o iei în stăpânire și va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hitiți , pe ghirgasiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe fereziți, pe hiviți și pe iebusiți, șapte neamuri mai numeroase și mai puternice decât tine, 2 când DOMNUL, Dumnezeul tău, ți le va pune înainte și le vei bate, să le dai negreșit nimicirii , să nu închei legământ cu ele și să nu le arăți milă. 3 Să nu te încuscrești cu popoarele acestea: să nu le măriți pe fetele tale după fiii lor și să nu le iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi, 4 căci l‑ar abate pe fiul tău de la Mine și ar sluji astfel dumnezeilor străini; mânia DOMNUL S‑ar aprinde împotriva voastră și te‑ar nimici degrabă. 5 Dimpotrivă, așa să le faceți: să le surpați altarele, să le sfărâmați stâlpii, să le tăiați așerele și să le ardeți în foc chipurile cioplite, 6 căci tu ești un popor sfânt pentru DOMNUL, Dumnezeul tău; pe tine te‑a ales DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să fii poporul Lui, comoara Lui, dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului.
7 Nu pentru că sunteți mai numeroși decât toate celelalte popoare s‑a alipit DOMNUL de voi și v‑a ales, căci voi sunteți mai puțin numeroși decât toate popoarele; 8 dimpotrivă, DOMNUL v‑a scos cu mână tare și v‑a răscumpărat din casa robiei, din mâna lui Faraon, regele Egiptului, fiindcă vă iubește și fiindcă ține jurământul cu care S‑a jurat părinților voștri.
9 Recunoaște că DOMNUL, Dumnezeul tău, este Dumnezeu: Dumnezeul credincios , care Își ține legământul și îndurarea până la a mia generație a celor ce‑L iubesc și păzesc poruncile Lui , 10 dar celor ce‑L urăsc le dă plata cuvenită , dându‑i pieirii; nu întârzie față de cei ce‑L urăsc, ci le dă plata cuvenită. 11 De aceea, veghează să împlinești poruncile, rânduielile și hotărârile pe care ți le poruncesc azi!
12 Dacă vei asculta hotărârile acestea, dacă le vei ține și le vei împlini, DOMNUL, Dumnezeul tău, va ține față de tine legământul și îndurarea cu care S‑a jurat părinților tăi, 13 te va iubi , te va binecuvânta și te va înmulți; va binecuvânta rodul pântecelui tău și rodul pământului tău: grâul, mustul și untdelemnul tău, vițeii cirezilor tale și mieii turmelor tale pe pământul pe care le‑a jurat părinților tăi că ți‑l va da. 14 Vei fi mai binecuvântat decât toate popoarele și la tine nu se va găsi nimeni care să fie sterp: nici între bărbați, nici între femei, nici între animale. 15 DOMNUL va îndepărta de la tine orice boală; nu va aduce asupra ta niciuna dintre molimele rele din Egipt, pe care le cunoști, ci le va trimite asupra tuturor celor ce te urăsc. 16 Și vei mistui toate popoarele pe care ți le va da în mână DOMNUL, Dumnezeul tău. Ochiul tău să nu arate milă și să nu le slujești dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine.
17 Poate vei zice în inima ta: «Neamurile acestea sunt mai numeroase decât mine. Cum voi putea să le izgonesc?» 18 Să nu te temi de ele. Adu‑ți bine aminte ce le‑a făcut DOMNUL, Dumnezeul tău, lui Faraon și întregului Egipt: 19 încercările mari pe care le‑ai văzut cu ochii tăi, semnele și minunile, mâna cea tare și brațul cel întins cu care te‑a scos DOMNUL, Dumnezeul tău! Așa le va face DOMNUL, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de care te temi. 20 Chiar și viespi va trimite DOMNUL, Dumnezeul tău, împotriva lor, până la nimicirea celor rămași, care se vor ascunde de tine. 21 Să nu te înspăimânți de ei, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare și înfricoșător.
22 DOMNUL, Dumnezeul tău, va îndepărta aceste neamuri dinaintea ta încetul cu încetul: nu le vei putea nimici imediat, ca nu cumva să te năpădească fiarele câmpului. 23 Dar DOMNUL, Dumnezeul tău, le va da în mâna ta și le va îngrozi cu totul, până la nimicire. 24 Îi va da pe regii lor în mâna ta și le vei șterge numele de sub cer ; niciunul nu va putea să stea împotriva ta, până îi vei nimici. 25 Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeți în foc. Să nu poftești argintul și aurul de pe ele și să nu le iei pentru tine, ca nu cumva să fii prins în cursă – așa ceva este o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. 26 Să nu aduci vreun lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii dat nimicirii , asemenea lui; să‑ți fie scârbă de el, să‑l urăști cu totul, căci este dat nimicirii .
Porunca de a-i nimici pe canaaniți și pe idolii lor
(Ex. 34:11-16)
1 Când Domnul, Dumnezeul tău, te va duce în țara înspre care mergi ca s-o iei în stăpânire și va alunga dinaintea ta multe națiuni – pe hitiți, pe ghirgașiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți, șapte națiuni mai mari și mai puternice decât tine – 2 când Domnul, Dumnezeul tău, ți le va da și le vei învinge, să le dai spre nimicire cu totul . Să nu închei legământ cu ele și să nu arăți bunăvoință față de ele. 3 Să nu te înrudești cu ele, dându-ți fetele tale fiilor lor sau luând pe fetele lor pentru fiii tăi, 4 pentru că i-ar întoarce pe fiii tăi de la Mine și ar sluji altor dumnezei. Atunci mânia Domnului s-ar aprinde împotriva ta și te-ar nimici îndată. 5 Iată însă ce să le faceți: să le dărâmați altarele, să le zdrobiți stâlpii sacri, să le tăiați așerele și să le ardeți în foc chipurile cioplite. 6 Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii poporul Lui, proprietatea Lui, dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului.
7 Domnul nu S-a atașat de voi și nu v-a ales pentru că erați mai numeroși decât toate celelalte popoare – căci voi erați cei mai puțini dintre toate popoarele – 8 ci pentru că Domnul vă iubește și a ținut jurământul pe care l-a rostit strămoșilor voștri. De aceea v-a scos Domnul cu mână tare și v-a răscumpărat din casa sclavilor, din mâna lui Faraon, regele Egiptului. 9 Așadar, să știi că Domnul, Dumnezeul tău, este Dumnezeu, Dumnezeul credincios Care Își ține legământul și îndurarea până la a mia generație față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui, 10 dar Care le răsplătește îndată celor ce-L urăsc, distrugându-i. El nu întârzie să-i răsplătească îndată celui ce-L urăște. 11 De aceea păzește poruncile, hotărârile și judecățile pe care ți le dau astăzi să le împlinești.
12 Prin urmare, dacă veți asculta de aceste judecăți, dacă le veți păzi și le veți împlini, atunci Domnul, Dumnezeul tău, Își va păstra față de tine legământul și îndurarea pe care le-a jurat strămoșilor tăi. 13 El te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți. Va binecuvânta rodul pântecului tău și rodul pământului tău, grânele tale, mustul tău și uleiul tău, creșterea cirezilor tale și creșterea turmelor tale în țara pe care a promis părinților tăi că ți-o va da. 14 Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele. La tine nu va exista niciun bărbat care să nu poată avea copii, nicio femeie care să nu poată rămâne însărcinată și niciun animal sterp. 15 Domnul va îndepărta de la tine orice boală și nu te va lovi cu niciuna dintre molimele rele pe care le-ai cunoscut în Egipt, dar va lovi cu ele pe toți cei ce te urăsc. 16 Vei devora toate popoarele pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău. Ochii tăi să nu privească cu milă spre ele și să nu slujești zeilor lor, fiindcă aceasta va fi o capcană pentru tine.
17 Poate că vei zice în inima ta: «Națiunile acestea sunt mai numeroase decât mine! Cum voi putea să le alung?». 18 Să nu te temi de ele. Adu-ți aminte bine de ceea ce i-a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon și întregului Egipt, 19 adu-ți aminte de încercările mari pe care ochii tăi le-au văzut, de semnele și de minunile, de mâna tare și de brațul puternic cu care te-a scos Domnul, Dumnezeul tău. Tot așa va face Domnul, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de care te temi. 20 Mai mult, Domnul, Dumnezeul tău, va trimite viespi împotriva lor, până pier cei rămași care se ascund de tine. 21 Să nu te îngrozești de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, Care este în mijlocul tău, este un Dumnezeu mare și de temut. 22 Domnul, Dumnezeul tău, va alunga aceste națiuni dinaintea ta încetul cu încetul. Nu le vei putea nimici repede ca nu cumva să se înmulțească vietățile câmpului împotriva ta. 23 Dar Domnul, Dumnezeul tău, ți le va da în mâna ta și va trimite peste ele o mare panică, până sunt nimicite. 24 El îi va da pe regii lor în mâinile tale și le vei șterge numele de sub ceruri. Nimeni nu va putea să-ți stea împotrivă, până le vei nimici. 25 Să ardeți în foc chipurile cioplite ale zeilor lor. Să nu poftești argintul și aurul de pe ei și să nu le iei pentru tine, ca nu cumva să ajungă o capcană pentru tine, fiindcă acestea sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău. 26 Să nu aduci în casa ta nicio urâciune, ca să nu fii dat spre nimicire ca și ea. Să le detești și să-ți fie scârbă de ele, fiindcă sunt puse deoparte să fie nimicite.