1 Dar adu‑ți aminte de Făcătorul tău
în zilele tinereții tale,
până nu vin zilele de restriște
și se apropie anii când vei zice:
„Nu găsesc nicio plăcere în ei”;
2 până nu se întunecă soarele și lumina ,
luna și stelele,
iar norii se întorc după ploaie;
3 până nu încep să tremure paznicii casei
și să se încovoaie vitejii;
până nu se opresc morăresele, căci sunt puține,
și se întunecă‑n ferestre privitorii;
4 până nu se închid cele două uși dinspre uliță,
iar huruitul morii slăbește,
te trezești la ciripitul unei păsări
și se aude slab glasul tuturor cântărețelor ;
5 până nu ajungi să te temi de orice înălțime
și spaimele îți pândesc drumul;
până nu înflorește migdalul
și de abia se târăște lăcusta;
până nu se ofilește caperul ,
căci omul merge spre casa lui veșnică,
și bocitorii dau târcoale pe uliță;
6 până nu se rupe funia de argint;
până nu se sfărâmă vasul de aur,
ulciorul se sparge la izvor
și roata fântânii se strică;
7 până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost,
iar duhul se întoarce la Dumnezeu, care l‑a dat.
8 O, deșertăciune a deșertăciunilor! – zice Eclesiastul.
Totul este deșertăciune.
Ultimele cuvinte ale Eclesiastului
9 Eclesiastul a fost înțelept și, pe lângă asta, el a învățat știința pe popor, a cântărit, a cercetat și a adunat un mare număr de vorbe cu tâlc. 10 Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute și să scrie întocmai cuvintele adevărului. 11 Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe de îmboldit vitele ; zicătorile maeștrilor sunt ca niște cuie bine înfipte; toate sunt date de un singur păstor. 12 Încolo, fiule, ia aminte: dacă vrei să scrii multe cărți, nu vei isprăvi niciodată, și mult studiu slăbește trupul!
13 Să ascultăm deci încheierea tuturor celor spuse: Teme‑te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui – aceasta este datoria oricărui om! 14 Căci Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă, orice lucru ascuns, fie bun, fie rău.
1 Adu-ți aminte de Creatorul tău
în zilele tinereții tale,
până nu vin zilele cele rele
și până nu se apropie anii când vei zice:
„Nu găsesc nicio plăcere în ei“;
2 până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele
și până nu se întorc norii după ploaie.
3 În zilele acelea încep să tremure paznicii casei,
iar oamenii viguroși se încovoaie;
cei ce macină se opresc, fiindcă s-au împuținat,
iar cei ce se uită pe ferestre se întunecă;
4 cele două uși care dau în stradă se închid,
iar sunetul morii scade.
Atunci, cineva se va trezi la ciripitul păsării,
dar glasul tuturor cântărețelor se va auzi înăbușit;
5 se vor teme de înălțime,
iar pe drum vor fi temeri.
Adu-ți aminte de Creatorul tău ,
până nu înflorește migdalul,
până nu se târăște lăcusta
și până nu se strică fructul caperului,
căci fiecare merge spre casa cea veșnică,
iar cei ce jelesc cutreieră pe stradă;
6 până nu se rupe funia de argint
și până nu se sparge vasul de aur;
până nu se sfărâmă ulciorul la izvor
și până nu este zdrobită roata de la fântână;
7 până nu se întoarce țărâna în pământ, de unde a fost luată,
și până când suflarea nu se întoarce la Dumnezeu,
Cel Care a dat-o.
8 O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.
Totul este deșertăciune!
Epilog
9 Pe lângă faptul că oratorul a fost un înțelept, el a învățat și cunoștința pe popor, culegând, cercetând și aranjând numeroase proverbe. 10 Oratorul a căutat să găsească cuvinte plăcute și să scrie drept cuvintele adevărului.
11 Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe, iar colecțiile de proverbe sunt ca niște cuie bătute, date de un singur păstor. 12 Dincolo de toate acestea, fiule, ai grijă: să scrii multe cărți este o activitate fără sfârșit și prea mult studiu este obositor pentru trup.
13 Concluzia la tot ce-ai auzit este aceasta:
teme-te de Dumnezeu
și păzește poruncile Lui,
căci aceasta este datoria fiecărui om.
14 Fiindcă Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare,
tot ce este ascuns,
fie bine, fie rău.