Urarea
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, către sfinții care sunt în Efes, către cei credincioși în Hristos Isus: 2 har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Binecuvântări în Hristos
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne‑a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Hristos, 4 fiindcă ne‑a ales în El înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea Lui, după ce, din dragoste, 5 ne‑a rânduit mai dinainte pentru înfiere prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, 6 spre lauda harului Său glorios, pe care ni l‑a dăruit în Cel Preaiubit . 7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor , după bogăția harului Său, 8 pe care l‑a răspândit din belșug peste noi. Prin înțelepciune și pricepere, 9 ne‑a descoperit taina voii Sale, după buna Lui plăcere de care a dat dovadă în Hristos , 10 în vederea planului arătat la împlinirea vremurilor, ca să unească în Hristos toate lucrurile : cele din ceruri și cele de pe pământ. 11 În El am fost făcuți și moștenitori , fiind rânduiți mai dinainte după hotărârea Aceluia care lucrează totul după sfatul voii Sale, 12 ca slujim de laudă slavei Sale, noi, care ne‑am pus mai dinainte nădejdea în Hristos. 13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului – Evanghelia mântuirii voastre – și ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit 14 și care este arvuna moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu , spre lauda slavei Lui.
Rugăciunea lui Pavel
15 De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, 16 nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi când vă pomenesc în rugăciunile mele. 17 Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui 18 și să vă lumineze ochii inimii ca să înțelegeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția moștenirii Lui glorioase în sfinți 19 și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea marii Lui puteri 20 pe care a desfășurat‑o în Hristos, când L‑a înviat din morți și L‑a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cerești, 21 mai presus de orice căpetenie, stăpânire, putere, domnie și orice nume care se poate rosti nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. 22 Toate I le‑a pus sub picioare și L‑a pus – deasupra tuturor lucrurilor – cap al Bisericii, 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.
1 Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu,

către sfinții din Efes, care sunt credincioși în Cristos Isus:

2 Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Binecuvântări spirituale, în Cristos
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Cristos. 4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui, în dragoste. 5 El ne-a hotărât mai dinainte pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, 6 spre lauda gloriei harului Său, pe care ni l-a dat de bunăvoie în Preaiubitul Lui . 7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, 8 pe care l-a răspândit din abundență printre noi prin orice fel de înțelepciune și pricepere. 9 El a binevoit să ne reveleze taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care a arătat-o în Cristos, 10 ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, pentru a-Și uni iarăși într-Unul, în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ.
11 În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale, 12 ca să slujim de laudă gloriei Lui, noi, cei care ne-am pus mai dinainte speranța în Cristos. 13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis, 14 Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.
Mulțumire și rugăciune
15 De aceea și eu, de când am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, 16 nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă amintesc în rugăciunile mele. 17 Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui 18 și să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoașteți care este speranța chemării Lui, care este bogăția gloriei moștenirii Lui în poporul sfinților 19 și care este față de noi, cei ce credem, nemărginita mărime a puterii Lui, potrivit cu lucrarea puterii măreției Lui, 20 pe care a desfășurat-o în Cristos când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Sa în locurile cerești, 21 mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. 22 El I-a supus totul și L-a făcut Cap peste toate lucrurile, pentru Biserica Sa, 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui Care împlinește totul în toți.