Întâii născuți și Sărbătoarea Azimelor
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: 2 „Sfințește pentru Mine pe orice întâi născut al pântecelui , între fiii lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre vite: este al Meu.”
3 Moise a zis poporului: „Să vă aduceți aminte de ziua aceasta în care ați ieșit din Egipt, din casa robiei, căci cu mână puternică v‑a scos DOMNUL de acolo. Să nu mâncați nimic dospit. 4 Astăzi ieșiți, în luna spicelor . 5 Când vă va duce DOMNUL în țara canaaniților – a hitiților, amoriților, hiviților și iebusiților, pe care le‑a jurat părinților voștri că v‑o va da, țară unde curge lapte și miere, să țineți obiceiul acesta în luna aceasta. 6 Șapte zile să mâncați azime, iar ziua a șaptea să fie o sărbătoare în cinstea DOMNULUI. 7 În cele șapte zile să mâncați azime și să nu se vadă la voi nimic dospit, nici aluat pe toată întinderea țării tale. 8 În ziua aceea să le povestiți fiilor voștri astfel: «Aceasta este din pricina a ceea ce a făcut DOMNUL pentru noi când am ieșit din Egipt.» 9 Să vă fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte între ochi, pentru ca Legea DOMNULUI să fie în gura voastră, căci cu mână puternică v‑a scos DOMNUL din Egipt. 10 Să ții rânduiala aceasta la vremea stabilită, an de an.
11 Când vă va aduce DOMNUL în țara canaaniților, cum v‑a jurat vouă și părinților voștri, și când v‑o va da, 12 să‑I închinați DOMNULUI pe primul ieșit din pântece și pe orice întâi născut al vitelor pe care le veți avea: cei de parte bărbătească sunt ai DOMNULUI. 13 Pe orice întâi născut al măgăriței să‑l răscumpărați cu un miel, iar dacă nu‑l veți răscumpăra, să‑i frângeți gâtul. Și pe orice întâi născut al oamenilor, dintre fiii voștri, să‑l răscumpărați. 14 Și când vă vor întreba fiii voștri într‑o bună zi astfel: «Ce înseamnă lucrul acesta?», să le răspundeți: «Prin puterea mâinii Sale, DOMNUL ne‑a scos din Egipt, din casa robiei. 15 Și cum Faraon se împietrise și nu ne îngăduia să plecăm, DOMNUL i‑a omorât pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al oamenilor până la întâiul născut al vitelor. De aceea aduc eu jertfă DOMNULUI pe primul ieșit din pântece care este de parte bărbătească și răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei.» 16 Să vă fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte între ochi, căci prin puterea mâinii Sale ne‑a scos DOMNUL din Egipt.”
Călătoria spre pustiu
17 După ce Faraon i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, Dumnezeu nu i‑a călăuzit pe drumul către țara filistenilor, deși era mai aproape, căci Dumnezeu a zis: „Să nu‑i pară rău poporului când va vedea războiul și să nu cumva să se întoarcă în Egipt!” 18 Deci Dumnezeu a pus poporul să ocolească pe drumul spre pustiu, spre Marea Roșie . Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru bătălie. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif, căci Iosif îi pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; să luați atunci cu voi oasele mele de aici.” 20 Au plecat din Sucot și au poposit la Etam, la marginea pustiului. 21 Iar DOMNUL mergea înaintea lor: ziua într‑un stâlp de nor, ca să‑i călăuzească pe drum, și noaptea într‑un stâlp de foc, ca să‑i lumineze, astfel încât să meargă și ziua, și noaptea. 22 Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc, în timpul nopții.
Sărbătoarea Azimelor și răscumpărarea întâilor născuți
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Sfințește pentru Mine orice întâi născut, care este băiat, dintre fiii lui Israel. Primul rod al pântecului, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu“.
3 Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa sclavilor, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mână tare. Să nu se mănânce pâine dospită. 4 Astăzi ieșiți, în luna abib. 5 Când Domnul te va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat strămoșilor tăi că ți-o va da, o țară în care curge lapte și miere, să ții această slujbă în luna aceasta. 6 Șapte zile să mănânci azime, iar în a șaptea zi să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău. 8 Să istorisești copilului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieșit din Egipt». 9 Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele tale. Căci Domnul te-a scos din Egipt cu mână tare. 10 Să ții această hotărâre la vremea ei, în fiecare an. 11 Când Domnul te va duce în țara canaaniților, așa cum ți-a jurat ție și strămoșilor tăi, și ți-o va da, 12 să închini Domnului pe toți aceia care vor fi primul rod al pântecului. Toți întâii născuți dintre vitele tale să fie ai Domnului și anume fiecare mascul. 13 Dar orice întâi născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. De asemenea, să-l răscumperi pe fiecare întâi născut dintre fiii tăi. 14 Iar când fiul tău te va întreba într-o bună zi: «Ce înseamnă aceasta?», tu să-i răspunzi: «Domnul ne-a scos din Egipt, din casa sclavilor, cu mână puternică. 15 Când Faraon s-a încăpățânat să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfesc Domnului primul mascul al fiecărui animal și-l răscumpăr pe fiecare întâi născut dintre fiii mei. 16 Aceasta să-ți fie ca un semn pe mână și ca niște bentițe pe frunte, căci Domnul ne-a scos din Egipt cu mână puternic㻓.
Trecerea Mării Roșii
17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Nu cumva, văzând războiul, poporului să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt“. 18 Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre deșert, către Marea Roșie. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război.
19 Moise a luat cu el osemintele lui Iosif, care-i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci osemintele mele de aici“ .
20 Ei au plecat din Sucot și apoi și-au așezat tabăra la Etam, la marginea deșertului. 21 Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. 22 Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.