Judecătorii
1 Ietro , preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise și pentru poporul Său, Israel, anume că DOMNUL îl scosese pe Israel din Egipt. 2 Ietro, socrul lui Moise, i‑a luat pe Sefora, soția lui Moise, care fusese trimisă acasă, 3 și pe cei doi fii ai ei, dintre care unul se numea Gherșom (căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într‑o țară străină”), 4 iar celălalt se numea Eliezer (căci Moise zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi‑a venit în ajutor și m‑a scăpat de sabia lui Faraon”), 5 și Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii și soția lui Moise în pustiu, acolo unde poposise el, la muntele lui Dumnezeu, 6 și i‑a trimis vorbă lui Moise: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu soția ta și cu cei doi fii ai ei.” 7 Moise a ieșit în întâmpinarea socrului său, a făcut o plecăciune și l‑a sărutat . S‑au întrebat unul pe altul de sănătate și au intrat în cort. 8 Moise i‑a istorisit socrului său tot ce făcuse DOMNUL împotriva lui Faraon și împotriva Egiptului din pricina lui Israel, toate greutățile care veniseră asupra lor pe cale și cum i‑a izbăvit DOMNUL din ele. 9 Ietro s‑a bucurat pentru tot binele pe care i‑l făcuse DOMNUL lui Israel și pentru că îl izbăvise din mâna egiptenilor.
10 Și Ietro a zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, care v‑a izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! 11 Acum știu că DOMNUL este mai mare decât toți dumnezeii, căci tocmai în lucrul în care s‑au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.” 12 Ietro, socrul lui Moise, I‑a adus lui Dumnezeu o ardere‑de‑tot și o jertfă de mâncare. Aaron și toți bătrânii lui Israel au venit să stea la masă cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu.
13 A doua zi, Moise s‑a așezat să judece poporul, și poporul a stat înaintea lui de dimineața până seara. 14 Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor și a zis: „Ce faci tu acolo pentru popor? De ce stai singur și tot poporul vine înaintea ta de dimineața până seara?” 15 Moise i‑a răspuns socrului său: „Pentru că poporul vine la mine ca să ceară sfat de la Dumnezeu. 16 Când au vreo problemă , vin la mine. Eu judec între ei și le fac cunoscute rânduielile lui Dumnezeu și legile Lui.” 17 Socrul lui Moise i‑a zis: „Ce faci tu nu este bine! 18 Negreșit, te istovești și tu și istovești și poporul acesta, căci lucrul acesta este prea greu pentru tine și nu‑l vei putea face de unul singur. 19 Acum, ascultă glasul meu: am să‑ți dau un sfat, și Dumnezeu să fie cu tine! Fii mijlocitor pentru popor înaintea lui Dumnezeu și du cauzele înaintea lui Dumnezeu! 20 Învață‑l rânduielile și legile și fă‑i cunoscută calea pe care trebuie să meargă și lucrarea pe care trebuie să o facă! 21 Dar tu alege din tot poporul oameni destoinici , temători de Dumnezeu, oameni de încredere , vrăjmași ai mitei, și pune‑i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece! 22 Ei să judece poporul în toate zilele , să aducă înaintea ta toate cauzele mari, iar cauzele cele mai mici să le judece ei înșiși. În felul acesta îți vei ușura sarcina, căci o vor purta și ei împreună cu tine. 23 Dacă vei face lucrul acesta și dacă Dumnezeu îți va porunci așa, vei putea face față lucrurilor, și tot poporul acesta va ajunge în pace la locul lui.”
24 Moise a ascultat sfatul socrului său și a făcut tot ce spusese el. 25 A ales oameni destoinici din tot Israelul și i‑a pus căpetenii ale poporului: căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece. 26 Ei judecau poporul în toate zilele: aduceau înaintea lui Moise cauzele grele, iar toate cauzele mai mici le judecau ei înșiși. 27 Apoi Moise l‑a lăsat pe socrul său să plece, și acesta s‑a întors în țara lui.
Vizita lui Ietro și organizarea juridică a poporului
1 Ietro, preotul din Midian, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise și pentru poporul Său Israel; a aflat că Domnul l-a scos pe Israel din Egipt. 2 Ietro, socrul lui Moise, a adus-o înapoi pe Sefora, soția lui Moise, care fusese trimisă acasă. 3 I-a adus și pe cei doi fii ai Seforei. Unul se numea Gherșom (căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o țară străină“), 4 iar celălalt se numea Eliezer (căci Moise zisese : „Dumnezeul tatălui meu a fost ajutorul meu și m-a scăpat de sabia lui Faraon“). 5 Ietro, socrul lui Moise, a venit în deșertul unde așezase Moise tabăra, lângă muntele lui Dumnezeu, aducându-i cu el pe fiii lui Moise și pe soția acestuia. 6 Ietro i-a trimis vorbă lui Moise, zicându-i : „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu soția ta și cu cei doi fii ai ei“.
7 Moise a ieșit să-l întâlnească pe socrul său, s-a plecat înaintea lui și l-a sărutat. S-au întrebat unul pe celălalt de sănătate și au intrat în cort. 8 Apoi Moise i-a istorisit socrului său tot ceea ce le-a făcut Domnul lui Faraon și egiptenilor, de dragul lui Israel, toate greutățile care veniseră peste ei pe drum și cum i-a eliberat Domnul. 9 Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care îl făcuse Domnul lui Israel, eliberându-l din mâna egiptenilor. 10 Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Care v-a eliberat din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, El , Care a eliberat poporul din mâna egiptenilor. 11 Acum știu că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii, căci a fost mai presus de ei chiar în lucrul în care s-au purtat cu aroganță“. 12 Ietro, socrul lui Moise, a adus o ardere-de-tot și jertfe lui Dumnezeu. Aaron a venit cu toți bătrânii lui Israel ca să mănânce împreună cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.
13 În ziua următoare, Moise s-a așezat să judece poporul, și poporul a stat în jurul lui Moise de dimineața până seara.
14 Când socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, l-a întrebat:
‒ Ce faci tu acolo pentru popor? De ce stai jos singur și tot poporul stă în jurul tău de dimineața până seara?
15 Moise i-a răspuns socrului său:
‒ Pentru că poporul vine la mine să ceară sfatul lui Dumnezeu. 16 Când au vreo problemă, ei vin la mine, iar eu judec între om și semenul său și le fac cunoscute hotărârile și legile lui Dumnezeu.
17 Socrul lui Moise i-a zis:
‒ Ceea ce faci tu nu este bine. 18 Te vei epuiza singur, atât tu, cât și poporul acesta care este cu tine, căci lucrarea este prea grea pentru tine. Nu vei putea s-o faci singur. 19 Acum, ascultă glasul meu: îți voi da un sfat și Dumnezeu va fi cu tine! Stai înaintea lui Dumnezeu pentru popor și adu problemele înaintea lui Dumnezeu. 20 Învață-i hotărârile și legile și arată-le calea pe care trebuie să meargă și lucrarea pe care trebuie s-o facă. 21 Alege din tot poporul bărbați capabili, care se tem de Dumnezeu, bărbați de încredere, care urăsc câștigul nedrept, și numește-i conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece oameni. 22 Ei să judece poporul întotdeauna; să aducă înaintea ta orice caz greu, însă cazurile ușoare să le judece ei înșiși . În felul acesta va fi mai ușor pentru tine, și ei vor duce povara împreună cu tine. 23 Dacă vei face lucrul acesta și dacă Dumnezeu îți va porunci așa, vei putea face față poverilor, și tot poporul acesta va merge la locul lui în pace.
24 Moise a ascultat de socrul său și a făcut tot ce zisese el. 25 Moise a ales din tot Israelul bărbați capabili și i-a pus conducători peste popor: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece oameni . 26 Ei judecau poporul întotdeauna; cazurile grele i le aduceau lui Moise, iar cele ușoare le judecau ei înșiși .
27 Apoi Moise și-a trimis socrul în drumul lui și acesta a plecat în țara lui.