Urgia a cincea: ciuma vitelor
1 DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească! 2 Dacă nu vrei să‑l lași să plece și încă îl mai oprești, 3 iată că mâna DOMNULUI va fi împotriva turmelor tale care sunt pe câmp: împotriva cailor, a măgarilor, a cămilelor, a vitelor și a oilor, și va fi o ciumă foarte grea. 4 Dar DOMNUL va face deosebire între vitele lui Israel și vitele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al fiilor lui Israel.’»” 5 DOMNUL a hotărât vremea, zicând: „Mâine va face DOMNUL lucrul acesta în țară.” 6 Și DOMNUL a făcut lucrul acesta chiar a doua zi . Toate vitele egiptenilor au pierit, dar n‑a pierit niciuna din vitele fiilor lui Israel. 7 Faraon a trimis să afle: și iată că nu pierise niciuna din vitele lui Israel. Dar inima lui Faraon s‑a împietrit și n‑a lăsat poporul să plece.
Urgia a șasea: bubele
8 DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor, iar Moise s‑o arunce spre cer, înaintea lui Faraon! 9 Ea se va preface în pulbere peste toată țara Egiptului și va cauza niște bube umflate și bășici pe oameni și pe vite în toată țara Egiptului.” 10 Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer, și ea a cauzat niște bube și bășici usturătoare pe oameni și pe vite. 11 Iar vrăjitorii nu s‑au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. 12 DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, și Faraon n‑a ascultat de ei , după cum îi spusese DOMNUL lui Moise.
Urgia a șaptea: grindina și focul
13 DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Trezește‑te dis‑de‑dimineață, înfățișează‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească, 14 fiindcă, de data aceasta, voi trimite toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și a poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul! 15 Dacă Mi‑aș fi întins mâna chiar acum și v‑aș fi lovit cu ciumă pe tine și pe poporul tău, ați fi fost nimiciți de pe pământ. 16 Totuși, te‑am lăsat să rămâi în picioare ca să‑ți arăt puterea Mea, așa încât Numele Meu să fie vestit pe tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu‑l lași să plece, 18 iată că, mâine, la ceasul acesta, va bate o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. 19 Așadar, pune‑ți la adăpost vitele și tot ce ai pe câmp! Orice om și orice vită care se va găsi pe câmp și nu va fi la adăpost în casă va fi bătut de grindină și va pieri.’»” 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de Cuvântul DOMNULUI și‑au grăbit slujitorii și vitele la adăpost. 21 Dar aceia care nu au pus la inimă Cuvântul DOMNULUI și‑au lăsat slujitorii și vitele pe câmp.
22 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer, și va bate grindina în toată țara Egiptului, peste oameni, peste vite și peste toată iarba câmpului!” 23 Moise și‑a întins toiagul spre cer, și DOMNUL a trimis tunete și grindină. A venit foc pe pământ, și DOMNUL a făcut să bată grindina peste țara Egiptului. 24 A bătut grindina, și focul se amesteca cu grindina; grindina era așa de grea, cum n‑a mai fost ca aceea în tot Egiptul de când s‑a format ca popor. 25 Grindina a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la vite; a nimicit și toată iarba câmpului și a frânt toți copacii de pe câmp. 26 Numai în ținutul Goșen, unde erau fiii lui Israel, n‑a bătut grindina.
27 Faraon a trimis să‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „De data aceasta am păcătuit ; DOMNUL este drept, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28 Rugați‑vă DOMNULUI să înceteze tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți.” 29 Moise i‑a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre DOMNUL, tunetele vor înceta și nu va mai bate grindina, ca să știi că pământul este al DOMNULUI. 30 Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de DOMNUL Dumnezeu.”
31 Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare. 32 Dar grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că ele erau mai târzii. 33 Moise a plecat de la Faraon afară din cetate, și‑a ridicat mâinile spre DOMNUL, iar tunetele și grindina au încetat și ploaia n‑a mai căzut pe pământ. 34 Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, iarăși a păcătuit și atât el, cât și slujitorii lui și‑au împietrit inima. 35 Așadar, inima lui Faraon s‑a îndârjit și nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese DOMNUL prin Moise.
A cincea urgie: molimă peste animale
1 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. 2 Căci, dacă refuzi să-l lași să plece și continui să-l oprești, 3 iată, mâna Domnului va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme. 4 Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului, pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel’»“.
5 Domnul a hotărât o vreme, zicând: „Mâine Domnul va face acest lucru în țară“. 6 În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit niciuna. 7 Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită și tot nu a lăsat poporul să plece.
A șasea urgie: bubele
8 Domnul le-a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s-o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon. 9 Ea se va transforma într-un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului“.
10 Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale. 11 Vrăjitorii n-au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. 12 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, și acesta nu i-a ascultat, așa cum Domnul îi spusese lui Moise.
A șaptea urgie: grindina
13 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească, 14 căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. 15 Căci, dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit pe tine și pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am ridicat tocmai pentru scopul acesta: ca să-ți arăt puterea Mea și, astfel, Numele Meu să fie proclamat pe întreg pământul. 17 Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l lași să plece? 18 Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n-a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum. 19 De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el’»“.
20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adăpostit slujitorii și vitele în case, 21 dar cei care nu s-au gândit în inima lor la Cuvântul Domnului și-au lăsat slujitorii și vitele pe câmp.
22 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului“. 23 Când Moise și-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Domnul a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului: 24 era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n-a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune. 25 Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. 26 Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost regiunea Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.
27 Faraon și-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise și Aaron și le-a zis:
‒ De data aceasta am păcătuit. Domnul este drept; eu și poporul meu suntem răi. 28 Rugați-vă Domnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.
29 Moise i-a răspuns:
‒ Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să știi că pământul este al Domnului. 30 Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu.
31 Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise, 32 însă grâul și secara albă n-au fost distruse, pentru că erau recolte târzii.
33 Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și-a ridicat mâinile spre Domnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s-a mai revărsat pe pământ. 34 Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și-a împietrit inima, atât el, cât și slujitorii săi. 35 Astfel inima lui Faraon s-a împietrit și nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, întocmai cum spusese Domnul prin Moise.