Rebeca, cerută în căsătorie pentru Isaac
1 Avraam era bătrân, înaintat în zile, dar DOMNUL îl binecuvântase în toate. 2 Avraam a zis celui mai bătrân slujitor din casa lui, celui care îi chivernisea toate averile: „Te rog, pune‑ți mâna sub coapsa mea, 3 ca să te pun să juri pe DOMNUL, Dumnezeul cerului și al pământului, că nu‑i vei lua fiului meu nevastă dintre fiicele canaaniților în mijlocul cărora locuiesc, 4 ci te vei duce în țara mea, la rudele mele, ca să iei o nevastă fiului meu Isaac!” 5 Slujitorul i‑a răspuns: „Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în țara aceasta. Va trebui oare să‑l duc numaidecât pe fiul tău în țara de unde ai ieșit tu?” 6 Avraam i‑a zis: „Să nu care cumva să‑l duci pe fiul meu acolo! 7 DOMNUL, Dumnezeul cerului, care m‑a scos din casa tatălui meu și din ținutul meu de baștină, care mi‑a vorbit și mi‑a jurat zicând: «Seminței tale îi voi da țara aceasta», El îl va trimite pe îngerul Său înaintea ta și îi vei lua de acolo o nevastă fiului meu. 8 Iar dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta față de mine. Dar pe fiul meu cu niciun chip să nu‑l duci acolo!” 9 Slujitorul și‑a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, și i‑a jurat că va face după cuvântul lui.
10 Slujitorul a luat zece dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având cu el tot felul de daruri de la stăpânul său. S‑a sculat și a plecat către Aram‑Naharaim , în cetatea lui Nahor. 11 A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, în afara cetății, lângă fântână. Era pe înserate, la ceasul când ies femeile să scoată apă.
12 El a zis: „DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, te rog, călăuzește‑mă Tu astăzi și arată bunăvoință față de stăpânul meu, Avraam! 13 Iată, eu stau lângă izvorul acesta de apă, și fiicele oamenilor din cetate vin să scoată apă. 14 Fă Tu ca fata căreia îi voi zice: «Apleacă‑ți, te rog, vadra, ca să beau» și care va răspunde: «Bea, și am să dau de băut și cămilelor tale» să fie aceea pe care ai hărăzit‑o robului Tău Isaac! Și prin aceasta voi ști că ai arătat bunăvoință față de stăpânul meu.”
15 Nici nu sfârșise el de vorbit și iată, a ieșit cu vadra pe umăr Rebeca, fiica lui Betuel, fiul Milcăi , nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. 16 Fata era foarte frumoasă la chip; era fecioară și nu se apropiase de ea niciun bărbat. Ea a coborât la izvor, și‑a umplut vadra și a urcat înapoi. 17 Slujitorul a alergat înaintea ei și i‑a zis: „Te rog, dă‑mi să beau puțină apă din vadra ta!” 18 „Bea, domnul meu!”, a răspuns ea. Și îndată a plecat vadra pe mână și i‑a dat să bea. 19 Și după ce i‑a dat să bea pe săturate, a zis: „Voi scoate apă și pentru cămilele tale, până vor bea și se vor sătura.” 20 A vărsat degrabă vadra în adăpătoare și a alergat iarăși la fântână ca să scoată apă; și a scos pentru toate cămilele lui. 21 Omul o privea cu luare‑aminte, în tăcere, ca să afle dacă DOMNUL i‑a dat sau nu izbândă în călătorie.
22 Când s‑au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă pentru nas, de aur, de o jumătate de siclu în greutate, și două brățări de zece sicli de aur 23 și a zis: „Spune‑mi, te rog: a cui fată ești? Oare este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămânem peste noapte?” 24 Ea a răspuns: „Eu sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care i l‑a născut lui Nahor.” 25 Și a adăugat: „Avem paie și nutreț din belșug, precum și loc de găzduit peste noapte!” 26 Atunci, omul s‑a plecat și s‑a închinat DOMNULUI, 27 zicând: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care nu și‑a îndepărtat harul și credincioșia de la stăpânul meu! DOMNUL m‑a condus la casa fraților stăpânului meu!”
28 Tânăra a alergat și le‑a istorisit celor din casa mamei sale cele întâmplate. 29 Rebeca avea un frate, pe nume Laban , și Laban a alergat afară la omul acela, la izvor. (30 Văzuse veriga pentru nas și brățările de pe mâinile surorii sale și o auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Așa mi‑a vorbit omul acela.”) A venit deci la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor, 31 și i‑a zis: „Vino, binecuvântatul DOMNULUI! De ce stai afară, când eu am pregătit casa și loc pentru cămile?” 32 Omul a intrat în casă și a dat jos încărcătura de pe cămile, iar Laban a dat paie și nutreț cămilelor și a adus apă pentru spălarea picioarelor omului aceluia și ale oamenilor care erau cu el. 33 Apoi i s‑a pus dinainte mâncare, dar el a zis: „Nu mănânc până nu spun ce am de spus!” „Spune!”, a zis Laban.
34 Atunci, el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam. 35 DOMNUL l‑a binecuvântat mult pe stăpânul meu, care a ajuns mare. I‑a dat oi și boi, argint și aur, robi și slujnice, cămile și măgari. 36 Sara, nevasta stăpânului meu, i‑a născut un fiu la bătrânețe, și lui i‑a dat el tot ce are. 37 Stăpânul meu m‑a pus să jur, zicând: «Să nu iei fiului meu nevastă dintre fiicele canaaniților, în țara cărora locuiesc, 38 ci să te duci în casa tatălui meu și la familia mea, ca să îi iei nevastă fiului meu!» 39 Eu i‑am zis stăpânului meu: «Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze.» 40 Și el mi‑a răspuns : «DOMNUL, înaintea căruia umblu, îl va trimite pe îngerul Său cu tine, îți va da izbândă în călătorie și îi vei lua fiului meu o nevastă din familia mea, din casa tatălui meu. 41 Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi‑l faci numai dacă te vei duce la familia mea și nu ți‑o vor da; numai atunci vei fi dezlegat de jurământul pe care mi‑l faci!» 42 Eu am ajuns astăzi la izvor și am zis: «DOAMNE Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoiești să‑mi dai izbândă în călătoria pe care o fac, 43 iată, eu stau la izvorul de apă. Fata care va ieși să scoată apă și căreia îi voi zice: ‘Dă‑mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta’ 44 și care îmi va răspunde: ‘Bea tu însuți și voi adăpa și cămilele tale’, fata aceea să fie nevasta pe care a hărăzit‑o DOMNUL pentru fiul stăpânului meu!» 45 Nici nu sfârșisem de vorbit în inima mea și iată, Rebeca a ieșit cu vadra pe umăr, s‑a coborât la izvor și a scos apă. Eu i‑am zis: «Te rog, dă‑mi să beau!» 46 Ea și‑a plecat îndată vadra de pe umăr și a zis: «Bea, și voi da de băut și cămilelor tale!» Am băut, și ea a dat de băut și cămilelor mele. 47 Eu am întrebat‑o și am zis: «A cui fiică ești?» Ea a răspuns: «Sunt fiica lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care i l‑a născut Milca.» I‑am pus inelul în nas și brățările la mâini. 48 Apoi m‑am plecat și m‑am închinat DOMNULUI și L‑am binecuvântat pe DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care m‑a condus pe calea cea bună, ca să o iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. 49 Acum, dacă vreți să arătați bunăvoință și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți‑mi; dacă nu, spuneți‑mi iarăși , ca s‑o iau la dreapta sau la stânga!”
50 Laban și Betuel au răspuns: „De la DOMNUL vine lucrul acesta; noi nu‑ți mai putem spune nici rău, nici bine. 51 Iată, Rebeca este înaintea ta; ia‑o și du‑te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus DOMNUL!” 52 Când a auzit slujitorul lui Avraam cuvintele lor, s‑a închinat DOMNULUI până la pământ . 53 Slujitorul a scos giuvaiere de argint și de aur și veșminte, pe care le‑a dat Rebecăi. Le‑a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui ei și mamei ei. 54 Apoi el și oamenii care erau împreună cu el au mâncat și au băut; și au rămas peste noapte.
Dimineața, când s‑au sculat, slujitorul a zis: „Îngăduiți‑mi să mă întorc la stăpânul meu!” 55 Fratele și mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.” 56 El le‑a răspuns: „Nu mă țineți în loc , acum când DOMNUL mi‑a dat izbândă în călătoria mea; îngăduiți‑mi să plec și să mă duc la stăpânul meu!” 57 Atunci, ei au răspuns: „S‑o chemăm pe tânără și să aflăm din gura ei!” 58 Au chemat‑o deci pe Rebeca și i‑au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Mă duc”, a răspuns ea. 59 Și i‑au lăsat să plece pe Rebeca, sora lor, pe doica ei, pe slujitorul lui Avraam și pe oamenii lui. 60 Au binecuvântat‑o pe Rebeca și i‑au zis:
„Sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii ,
și seminția ta să stăpânească cetatea vrăjmașilor ei!”
61 Rebeca și slujnicele ei s‑au sculat, au încălecat pe cămile și l‑au urmat pe omul acela. Astfel, slujitorul a luat‑o pe Rebeca și a plecat.
62 Isaac se întorsese de la Beˀer‑Lahai‑Roí și locuia în ținutul Neghev. 63 Într‑o seară, pe când ieșise să cugete pe câmp la lăsarea serii, a ridicat ochii, s‑a uitat și, iată, veneau niște cămile. 64 Rebeca a ridicat și ea ochii, l‑a zărit pe Isaac, s‑a dat jos de pe cămilă 65 și i‑a zis slujitorului: „Cine este omul acesta care vine în întâmpinarea noastră pe câmp?” Slujitorul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci, ea și‑a luat vălul și s‑a acoperit. 66 Slujitorul i‑a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. 67 Isaac a dus‑o pe Rebeca în cortul Sarei, mama sa; a luat‑o pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, și el a iubit‑o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.
Căsătoria lui Isaac cu Rebeca
1 Avraam era acum bătrân, înaintat în vârstă, iar Domnul îl binecuvântase în toate lucrurile.
2 El i-a zis celui mai bătrân slujitor din casa sa, cel care stăpânea peste tot ce era al său:
‒ Pune-ți, te rog, mâna sub coapsa mea 3 și jură-mi pe Domnul, Dumnezeul cerurilor și al pământului, că nu vei lua o soție pentru fiul meu dintre fetele canaaniților, în mijlocul cărora locuiesc, 4 ci te vei duce în țara mea, la rudeniile mele, și de acolo vei lua o soție pentru fiul meu, pentru Isaac.
5 Slujitorul i-a răspuns:
‒ Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în această țară. Trebuie atunci să-l duc înapoi pe fiul tău în țara din care ai ieșit?
6 Avraam i-a zis:
‒ Ai grijă să nu cumva să-l duci înapoi pe fiul meu acolo! 7 Domnul, Dumnezeul cerurilor, Cel Care m-a scos din casa tatălui meu și dintre rudeniile mele, Care mi-a vorbit și mi-a jurat, zicând: „Descendentului tău îi voi da această țară!“, îl va trimite pe Îngerul Său înaintea ta, iar tu vei lua de acolo o soție pentru fiul meu. 8 Dar dacă femeia nu va dori să te urmeze, vei fi dezlegat de acest jurământ al meu. Numai să nu-l duci pe fiul meu acolo!
9 Slujitorul și-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, și i-a jurat în legătură cu acest lucru. 10 Slujitorul a luat zece dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având la el tot felul de bunuri ale stăpânului său. El s-a ridicat și a plecat în Aram-Naharaim, în cetatea lui Nahor. 11 În timpul serii, timpul când femeile ieșeau să scoată apă, a pus cămilele să se așeze în genunchi, în afara cetății, lângă fântâna cu apă. 12 Apoi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Te rog, împlinește-mi astăzi dorința și arată-Ți îndurarea față de stăpânul meu, Avraam. 13 Iată, stau lângă acest izvor, iar fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. 14 Fie ca fata căreia îi voi spune: «Te rog, dă-mi să beau din ulciorul tău!» și care îmi va răspunde: «Bea și-ți voi adăpa și cămilele!», să fie cea pe care ai hotărât-o pentru slujitorul Tău, Isaac. Prin aceasta voi cunoaște că ai arătat îndurare față de stăpânul meu“.
15 Nu terminase el încă de vorbit și iată că a ieșit, cu ulciorul ei pe umăr, Rebeca, fata care i se născuse lui Betuel, fiul Milcăi, soția lui Nahor, fratele lui Avraam. 16 Fata era foarte plăcută la înfățișare. Era fecioară și niciun bărbat n-o cunoscuse. Ea a coborât la izvor, și-a umplut ulciorul și apoi s-a suit înapoi .
17 Slujitorul a alergat s-o întâlnească și i-a zis:
‒ Te rog, dă-mi să beau puțină apă din ulciorul tău!
18 Ea a răspuns:
‒ Bea, stăpâne.
Și-a coborât repede ulciorul pe mână și i-a dat să bea.
19 După ce a terminat să-i dea de băut, ea a zis:
‒ Voi scoate apă și pentru cămilele tale, până vor termina de băut.
20 A golit repede ulciorul în adăpătoare, a alergat din nou la fântână ca să scoată apă și a scos apă pentru toate cămilele lui. 21 Bărbatul o privea fără să spună nimic, pentru ca să înțeleagă dacă Domnul i-a făcut reușită călătoria sau nu.
22 După ce cămilele au terminat de băut apă, bărbatul a luat un inel de aur, cântărind o jumătate de șechel și două brățări de aur, cântărind zece șecheli, 23 și a zis:
‒ A cui fată ești? Spune-mi, te rog, este loc în casa tatălui tău pentru noi, ca să înnoptăm acolo ?
24 Ea i-a răspuns:
‒ Sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi, pe care aceasta i l-a născut lui Nahor.
25 Apoi ea i-a zis:
‒ Avem paie și nutreț din belșug, precum și loc de înnoptat.
26 Atunci bărbatul s-a aplecat, s-a închinat Domnului 27 și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care nu Și-a îndepărtat îndurarea și credincioșia de la stăpânul meu. În ce mă privește, Domnul m-a condus pe cale până la casa fraților stăpânului meu“.
28 Fata a alergat și a spus aceste lucruri celor din familia mamei ei. 29 Rebeca avea un frate al cărui nume era Laban; acesta a alergat la acel bărbat, la izvor. 30 Imediat ce a văzut inelul și brățările pe mâinile surorii sale și a auzit-o pe sora sa, Rebeca, zicând: „Așa mi-a vorbit bărbatul acela“, s-a dus la acel bărbat și iată că el stătea lângă cămile, la izvor. 31 El i-a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! De ce stai afară când eu am pregătit casa și un loc pentru cămile?“.
32 Bărbatul a intrat în casă, iar el a descărcat lucrurile de pe cămile. Apoi le-a dat cămilelor paie și nutreț și a adus apă pentru spălarea picioarelor bărbatului aceluia și ale oamenilor care erau cu el.
33 I s-a dat să mănânce, dar el a zis:
‒ Nu voi mânca până nu voi spune ce am de spus.
Laban i-a zis:
‒ Spune!
34 El a zis:
‒ Eu sunt slujitorul lui Avraam. 35 Domnul l-a binecuvântat mult pe stăpânul meu, iar el a ajuns un om bogat. I-a dat oi și vite, aur și argint, slujitori și slujitoare, cămile și măgari. 36 Sara, soția stăpânului meu, i-a născut acestuia un fiu la bătrânețe, iar el i-a dat lui tot ceea ce are. 37 Stăpânul meu m-a pus să jur, zicând: „Să nu iei pentru fiul meu o soție dintre fetele canaaniților, în a căror țară locuiesc, 38 ci să te duci la familia tatălui meu, la clanul meu, și de acolo să iei o soție pentru fiul meu!“. 39 Eu i-am zis stăpânului meu: „Poate că femeia nu mă va urma“. 40 Dar el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea Căruia am umblat, Își va trimite Îngerul cu tine și-ți va face reușită călătoria, iar tu vei lua o soție pentru fiul meu din clanul meu, din familia tatălui meu. 41 Dar dacă vei merge la clanul meu, iar ei nu ți-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul meu“. 42 Când am ajuns astăzi la izvor, am zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, te rog, dacă mă vei ajuta să reușesc în călătoria pe care o fac, 43 iată, stau lângă acest izvor. Fie ca fecioara care va ieși să scoată apă, căreia îi voi spune: «Te rog, dă-mi să beau puțină apă din ulciorul tău» 44 și care îmi va răspunde: «Bea și voi scoate apă și pentru cămilele tale», să fie soția pe care Domnul a hotărât-o pentru fiul stăpânului meu“. 45 Nu terminasem eu încă de vorbit în inima mea și iată că a ieșit Rebeca cu ulciorul ei pe umăr. Ea a coborât la izvor și a scos apă. Atunci, eu i-am zis: „Te rog, dă-mi să beau!“. 46 Ea și-a coborât repede ulciorul de pe umăr și mi-a răspuns: „Bea și-ți voi adăpa și cămilele“. Eu am băut, iar ea a adăpat și cămilele. 47 După aceea am întrebat-o: „A cui fată ești?“. Ea mi-a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care Milca i l-a născut acestuia“. Eu i-am pus inelul în nas și brățările pe mâini. 48 Apoi m-am plecat, m-am închinat Domnului și L-am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care m-a condus pe calea cea dreaptă, ca s-o iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul său. 49 Așadar, dacă vreți să arătați îndurare și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți-mi. Dacă nu, spuneți-mi, ca să mă pot îndrepta fie la dreapta, fie la stânga.
50 Atunci Laban și Betuel i-au răspuns, zicând:
‒ Acest lucru vine de la Domnul. Nu-ți putem spune nici rău, nici bine. 51 Iată, Rebeca este înaintea ta! Ia-o și du-te! Ea să fie soția fiului stăpânului tău, așa cum a spus Domnul.
52 Când slujitorul lui Avraam a auzit cuvintele lor, s-a plecat până la pământ înaintea Domnului. 53 Apoi a scos bijuterii de argint și de aur, precum și îmbrăcăminte și i le-a dat Rebecăi. De asemenea, le-a dăruit lucruri prețioase și fratelui, și mamei ei. 54 După aceea, el și bărbații care erau cu el au mâncat, au băut și au înnoptat acolo .
Când s-au trezit dimineața, el a zis:
‒ Lăsați-mă să mă întorc la stăpânul meu.
55 Fratele și mama fetei i-au răspuns:
‒ Fata să mai rămână cu noi măcar zece zile. După aceea, va putea pleca.
56 Dar el le-a zis:
‒ Nu mă opriți acum, căci Domnul mi-a făcut reușită călătoria. Lăsați-mă să plec, ca să mă întorc la stăpânul meu.
57 Ei au răspuns:
‒ Să chemăm fata și s-o întrebăm.
58 Au chemat-o pe Rebeca și au întrebat-o:
‒ Vrei să mergi cu acest bărbat?
Ea a răspuns:
‒ Da! Voi merge.
59 Și, astfel, au lăsat-o pe sora lor, Rebeca, precum și pe doica ei, să plece împreună cu slujitorul lui Avraam și cu oamenii săi. 60 Ei au binecuvântat-o pe Rebeca și i-au zis:
„Sora noastră, fie ca tu să ajungi
mama a mii de zeci de mii
și fie ca urmașii tăi să stăpânească
poarta dușmanilor lor“.
61 Apoi Rebeca și servitoarele ei s-au ridicat, au încălecat pe cămile și au plecat după acel bărbat. Astfel, slujitorul a luat-o pe Rebeca și a plecat.
62 Isaac se întorsese de la Beer Lahai-Roi, pentru că locuia în Neghev. 63 La lăsarea serii, Isaac a ieșit pe câmp ca să mediteze. El și-a ridicat ochii, s-a uitat și iată că veneau niște cămile.
64 Rebeca și-a ridicat și ea ochii, iar când l-a văzut pe Isaac, s-a dat jos de pe cămilă.
65 Ea l-a întrebat pe slujitor și l-a întrebat:
‒ Cine este bărbatul acesta care vine pe câmp să ne întâlnească?
Slujitorul a răspuns:
‒ Este stăpânul meu.
Ea și-a luat vălul și s-a acoperit. 66 Slujitorul i-a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. 67 Apoi Isaac a adus-o pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara, și s-a căsătorit cu ea. Ea a devenit soția lui, iar el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac după moartea mamei sale.