1 Iosif s‑a dus să‑l înștiințeze pe Faraon și i‑a spus: „Tatăl meu și frații mei au sosit din țara Canaanului cu turmele, cirezile și tot avutul lor și sunt în ținutul Goșen.” 2 Apoi pe cinci dintre frații săi i‑a luat și i‑a înfățișat înaintea lui Faraon. 3 Faraon i‑a întrebat: „Cu ce vă îndeletniciți?” Ei i‑au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinții noștri.” 4 Și i‑au mai zis lui Faraon: „Am venit să locuim o vreme în țară, pentru că nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi și e mare foamete în țara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.” 5 Faraon i‑a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. 6 Țara Egiptului îți stă înainte; așază‑i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen și, dacă știi că sunt printre ei oameni destoinici, pune‑i ispravnici peste turmele mele!”
7 Iosif l‑a adus pe Iacov, tatăl său, și l‑a înfățișat înaintea lui Faraon, astfel că Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon. 8 Și Faraon l‑a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?” 9 Iacov i‑a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele; n‑au atins zilele anilor vieții părinților mei în zilele pribegiei lor.” 10 Iacov l‑a binecuvântat iarăși pe Faraon și a ieșit de la Faraon. 11 Iosif i‑a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le‑a dat moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses , cum poruncise Faraon. 12 Iosif i‑a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi și pe toată familia tatălui său, până la ultimul copil.
Foametea din Egipt
13 Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte grea; țara Egiptului și țara Canaanului erau sleite din pricina foametei. 14 Iosif a strâns tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului în schimbul grâului pe care‑l cumpărau oamenii . Și astfel Iosif a făcut ca tot argintul să intre în casa lui Faraon.
15 Când s‑a sfârșit argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif și i‑au zis: „Dă‑ne pâine! De ce să murim în fața ta? Căci argint nu mai avem.” 16 Iosif le‑a zis: „Dați‑mi vitele voastre, și eu vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveți argint.” 17 Ei și‑au adus vitele la Iosif, iar Iosif le‑a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor și cirezilor și în schimbul măgarilor. Le‑a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor vitelor lor.
18 După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor și i‑au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s‑a sfârșit, iar vitele au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile și pământurile noastre. 19 De ce să murim sub ochii tăi noi și pământurile noastre? Cumpără‑ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, și astfel vom fi robii lui Faraon noi și pământurile noastre. Dă‑ne sămânță să semănăm, ca să trăim și să nu murim, iar pământul să nu rămână pustiu.”
20 Iosif a cumpărat pentru Faraon tot pământul Egiptului; căci fiecare egiptean și‑a vândut ogorul, pentru că foametea se întețise asupra lor. Și țara a ajuns în stăpânirea lui Faraon. 21 Cât despre popor, l‑a înrobit de la un capăt al hotarului Egiptului până la celălalt. 22 Numai pământul preoților nu l‑a cumpărat, căci preoții aveau rație de la Faraon și se hrăneau cu rația pe care le‑o dădea Faraon: de aceea ei nu și‑au vândut pământul.
23 Iosif a zis poporului: „Iată, v‑am cumpărat astăzi pentru Faraon împreună cu pământurile voastre! Iată și sămânță, ca să puteți semăna pământul! 24 La vremea roadelor, să dați a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părți vă vor rămâne vouă, pentru semănarea ogoarelor și ca hrană pentru voi, de cei din casele voastre și pentru pruncii voștri.” 25 Ei au zis: „Ne‑ai scăpat viața! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, și vom fi robi ai lui Faraon!” 26 Iosif a făcut astfel o lege privitoare la pământul Egiptului rămasă până astăzi: a cincea parte din roade să fie a lui Faraon; numai pământul preoților nu este al lui Faraon.
Ultimele zile ale lui Iacov
27 Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Au dobândit ogoare , au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. 28 Iacov a trăit șaptesprezece ani în țara Egiptului, iar zilele lui Iacov, anii vieții lui, au fost de o sută patruzeci și șapte de ani. 29 Când s‑a apropiat Israel de ziua morții, l‑a chemat pe fiul său Iosif și i‑a zis: „Dacă am aflat trecere în ochii tăi, pune‑ți , te rog, mâna sub coapsa mea și făgăduiește‑mi bunătate și credincioșie, anume că nu mă vei îngropa în Egipt! 30 Ci când mă voi culca lângă părinții mei, să mă duci din Egipt și să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif i‑a răspuns: „Voi face după cuvântul tău!” 31 Iacov i‑a spus: „Jură‑mi!” Și Iosif i‑a jurat. Apoi Israel s‑a plecat până la pământ la căpătâiul patului.
1 Iosif s-a dus și l-a anunțat pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei au venit din țara Canaanului cu turmele, cirezile și cu tot ce au. Iată, sunt în regiunea Goșen“. 2 Iosif i-a luat pe cinci dintre frații săi și i-a adus înaintea lui Faraon.
3 Faraon i-a întrebat pe frații acestuia:
‒ Ce ocupație aveți?
Ei i-au răspuns lui Faraon:
‒ Slujitorii tăi pasc turmele, așa cum făceau și părinții noștri.
4 Apoi i-au zis lui Faraon:
‒ Noi am venit să locuim ca străini în țară, pentru că foametea este mare în țara Canaanului și nu mai este pășune pentru turmele slujitorilor tăi. Acum, deci, te rugăm, dă-le voie slujitorilor tăi să locuiască în regiunea Goșen.
5 Atunci Faraon i-a vorbit lui Iosif, zicând:
‒ Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. 6 Țara Egiptului este înaintea ta. Așază-i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în regiunea Goșen. Iar dacă știi că între ei se află oameni capabili, pune-i responsabili peste turmele mele.
7 Iosif l-a adus pe tatăl său, Iacov, l-a înfățișat înaintea lui Faraon, iar Iacov l-a binecuvântat pe Faraon.
8 Faraon l-a întrebat pe Iacov:
‒ Câți ani ai?
9 Iacov i-a răspuns lui Faraon:
‒ Anii călătoriei mele sunt o sută treizeci. Zilele anilor vieții mele au fost puține și grele. Ele n-au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în timpul călătoriei lor.
10 Apoi Iacov l-a binecuvântat pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon. 11 Iosif i-a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le-a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în regiunea Ramses, așa cum poruncise Faraon. 12 Iosif a asigurat hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.
Iosif și foametea din Egipt
13 În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte mare. Țara Egiptului și țara Canaanului sufereau din cauza foametei. 14 Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l-a adus în palatul lui Faraon.
15 Când s-a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif, zicând:
‒ Dă-ne hrană! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?
16 Iosif a răspuns:
‒ Dați-mi vitele voastre, iar eu vă voi da hrană în schimbul vitelor voastre, dacă vi s-a terminat argintul. 17 Ei și-au adus vitele la Iosif, iar Iosif le-a dat hrană în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an s-a îngrijit de hrana lor în schimbul tuturor vitelor lor.
18 După ce s-a terminat acel an, au venit la el în anul următor și i-au zis: „Nu putem ascunde stăpânului nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne-a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre. 19 De ce să pierim înaintea ochilor tăi, atât noi, cât și pământurile noastre? Cumpără-ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi, cu tot cu pământurile noastre, vom deveni sclavi ai lui Faraon. Dă-ne sămânță, ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie“.
20 Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și-au vândut pământurile, deoarece foametea era prea mare pentru ei. Și țara a ajuns a lui Faraon. 21 După aceea, a mutat poporul în cetăți, de la o margine a Egiptului până la cealaltă. 22 Totuși, el n-a cumpărat pământurile preoților, pentru că preoții aveau venit dat de Faraon și trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon. De aceea ei nu și-au vândut pământurile.
23 Apoi Iosif a zis poporului:
‒ Iată, v-am cumpărat astăzi împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, iar acum vă dau sămânță să semănați pământul. 24 La vremea roadelor îi veți da lui Faraon a cincea parte. Celelalte patru părți vor fi ale voastre ca sămânță pentru terenuri și ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri.
25 Ei au răspuns:
‒ Tu ne-ai ținut în viață. Să găsim bunăvoință înaintea stăpânului nostru și vom fi sclavi ai lui Faraon.
26 Astfel, Iosif a făcut din aceasta o hotărâre cu privire la pământul Egiptului, care a rămas până în ziua de azi: a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământul preoților n-a devenit a lui Faraon.
Ultimele zile ale lui Iacov
27 Israel a locuit în țara Egiptului, în regiunea Goșen. Ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s-au înmulțit foarte mult. 28 Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; anii vieții sale au fost o sută patruzeci și șapte.
29 Cu puțin înainte să moară, Iacov l-a chemat pe fiul său Iosif și i-a zis:
‒ Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog, pune-ți mâna sub coapsa mea și poartă-te cu mine cu îndurare și credincioșie. Te rog să nu mă înmormântezi în Egipt, 30 ci, atunci când mă voi culca alături de părinții mei, să mă iei din Egipt și să mă înmormântezi în mormântul lor.
El a răspuns:
‒ Voi face așa cum ai spus.
31 Iacov i-a zis:
‒ Jură-mi!
Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a închinat sprijinindu-se de capătul patului.