Slava celui de‑al Doilea Templu
1 În a douăzeci și una zi a lunii a șaptea, cuvântul DOMNULUI a vorbit astfel prin profetul Hagai: 2 „Spune-le lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda, fiul lui Șealtiel, lui Iosua, marele‑preot, fiul lui Ioțadac, și rămășiței poporului: 3 «Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Așa cum este, nu pare ea ca un nimic în ochii voștri? 4 Acum, fii tare , Zorobabel!», zice DOMNUL. «Fii tare și tu, mare‑preot Iosua, fiu al lui Ioțadac! Fiți tari și voi, toți cei ce locuiți în țară », zice DOMNUL. «Lucrați, căci Eu sunt cu voi», zice DOMNUL Oștirilor, 5 «potrivit legământului pe care l-am încheiat cu voi când ați ieșit din Egipt, iar Duhul Meu este în mijlocul vostru! Nu vă temeți!»
6 Căci așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Încă puțină vreme, și voi zgudui cerul și pământul, marea și uscatul; 7 voi zgudui toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni și voi umple astfel de slavă Casa aceasta», zice DOMNUL Oștirilor. 8 «Al Meu este argintul și al Meu este aurul», zice DOMNUL Oștirilor. 9 «Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi», zice DOMNUL Oștirilor, «și în locul acesta voi da belșug», zice DOMNUL Oștirilor.”
Binecuvântarea făgăduită
10 În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul DOMNULUI a vorbit astfel prin profetul Hagai: 11 „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Pune-le preoților următoarea întrebare asupra Legii: 12 ‘Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau vreo mâncare, oare acestea vor fi sfințite?’»” Preoții au răspuns: „Nu!” 13 Și Hagai a zis: „Dacă cineva spurcat prin atingerea de un trup mort se atinge de toate aceste lucruri, oare vor fi ele spurcate?” Preoții au răspuns: „Vor fi spurcate.”
14 Drept răspuns, Hagai a zis: „«Tot așa este și poporul acesta; tot așa este și neamul acesta înaintea Mea», zice DOMNUL. «Așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce‑Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat!
15 Uitați‑vă cu băgare de seamă la cele petrecute până astăzi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, ziua în care s-au pus temeliile Templului DOMNULUI; uitați-vă cu băgare de seamă! 16 Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci! 17 V‑am lovit cu rugină, cu tăciune și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Cu toate acestea , tot nu v‑ați întors la Mine», zice DOMNUL. 18 «Priviți cu atenție începând de astăzi – din ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, ziua în care s-au pus temeliile Templului DOMNULUI – priviți cu atenție! 19 Mai este sămânță în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n‑au dat rod, dar, din ziua aceasta, voi lăsa binecuvântarea Mea.»”
Nimicirea vrăjmașilor și înălțarea lui Zorobabel
20 Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit a doua oară lui Hagai în a douăzeci și patra zi a lunii: 21 „Spune-i lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda: «Voi zgudui cerurile și pământul; 22 voi zgudui tronuri împărătești, voi nimici puterea împărățiilor neamurilor, voi răsturna și carele de război, laolaltă cu cei suiți în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ și unul va pieri ucis de sabia altuia. 23 În ziua aceea», zice DOMNUL Oștirilor, «pe tine, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, robul Meu», zice DOMNUL, «te voi lua și te voi păstra ca pe un inel de pecetluit, căci Eu te‑am ales», zice DOMNUL Oștirilor.”
Splendoarea noului Templu
1 În a douăzeci și una zi a lunii a șaptea, Cuvântul Domnului a vorbit prin profetul Hagai, zicând: 2 „Vorbește-le lui Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, guvernatorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot, și rămășiței poporului, și spune-le:
3 «Cine a mai rămas dintre voi, care a văzut această Casă în splendoarea ei de dinainte? Cum o vedeți acum? Nu pare ea ca o nimica în ochii voștri? 4 Acum însă, fii tare, Zerub-Babel, zice Domnul. Fii tare, Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot. Fiți tari și voi , tot poporul țării, zice Domnul, și lucrați. Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul Oștirilor, 5 potrivit promisiunii legământului pe care l-am încheiat cu voi când ați ieșit din Egipt. Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru. Nu vă temeți!».
6 Căci așa vorbește Domnul Oștirilor: «Peste puțină vreme, voi clătina încă o dată cerurile și pământul, marea și uscatul. 7 Voi clătina toate națiunile și ele vor veni la Cel Dorit de toate națiunile, iar Eu voi umple de glorie această Casă, zice Domnul Oștirilor. 8 Al Meu este argintul, al Meu este aurul, zice Domnul Oștirilor. 9 Gloria acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul Oștirilor, iar în locul acesta voi aduce pace!»“, zice Domnul Oștirilor.
Mustrări și promisiuni
10 În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Hagai, zicând: 11 „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Întreabă-i pe preoți ce spune Legea: 12 dacă un om duce în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu poala hainei sale pâine, bucate fierte, vin, ulei sau orice alt fel de mâncare, vor fi acestea sfințite?»“.
Preoții au răspuns: „Nu!“.
13 Hagai a zis: „Dar dacă cineva, care este necurat prin faptul că s-a atins de un trup mort, atinge unul dintre aceste lucruri, va deveni el necurat?“.
Preoții au răspuns: „Da , va deveni necurat“.
14 Atunci Hagai a zis: „Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și națiunea aceasta înaintea Mea“, zice Domnul, „și tot așa sunt toate lucrările mâinilor lor. Ceea ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este necurat.
15 Și acum, uitați-vă cu atenție la ceea ce se întâmplă începând de azi! Până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului, 16 cum era? Când venea cineva la o grămadă de douăzeci de măsuri de grâu , găsea doar zece, iar când venea la presa de struguri pentru a scoate cincizeci de măsuri de must , găsea doar douăzeci. 17 Am lovit toate lucrările mâinilor voastre cu filoxeră, mălură și grindină, dar tot nu v-ați întors la Mine“, zice Domnul. 18 „Uitați-vă cu atenție la ceea ce se întâmplă începând de azi, din a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua în care a fost pusă temelia la Templul Domnului. Uitați-vă cu atenție: 19 mai este sămânță în hambar? Până acum nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici măslinul n-au dat rod.
Dar din ziua aceasta voi binecuvânta“.
Promisiunea Domnului făcută lui Zerub-Babel
20 Cuvântul Domnului i-a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci și patra zi a lunii, și i-a zis: 21 „Vorbește-i lui Zerub-Babel, guvernatorul lui Iuda, și spune-i: «Voi clătina cerurile și pământul, 22 voi răsturna tronul regatelor, voi nimici puterea regatelor națiunilor și voi răsturna carele de război și pe cei ce le conduc. Caii și călăreții lor vor cădea, fiecare prin sabia propriului frate.
23 În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, te voi lua pe tine, slujitorul Meu Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, zice Domnul, și te voi face precum inelul cu sigiliu, căci pe tine te-am ales»“, zice Domnul Oștirilor.